film superb.
poetry in motion e putin spus.
inainte sa vad filmul, eu eram obsedata de varianta animata. inca mai raman la parerea ca e cel mai bun
film animat scos vreodata de disney. unul dintre putinele care nu se adreseaza numai copiilor.
revenind la oile noastre, poate ca cel mai bun lucru in filmul asa este decorul. recuzita.
geniale pentru un film din ‘46.
incepand de la costumele celor doi, la reprezentarea castelului, a gradinii de trandafiri, a statuilor, pana la
cea mai frumoasa scena din film, holul cu sfesnice care sunt tinute de niste maini care si astea la randul lor
ies din perete.
la toate astea se adauga o poveste de dragoste care pentru mine e cea mai frumoasa din toata mitologia.
mai frumoasa ca tristan si isolda, romeo si julieta si alte iconu-uri.
de ce?
pentru ca e ceva deep in a ajunge sa iubesti o bestie. lasand la o parte morala de trei lei conform careia aparentele
insala si in spatele fiecarei bestii se ascunde un print. e aiurea sa spui ca frumusetea fizica nu are nicio importanta.
e o minciuna gogonata.
dar lasand si filozofelile, un alt plus e textul.
nu degeaba a fost cocteau poet.
uitati-va la film, je vous en prie.
pana atunci eu mai citesc niste cocteau, les enfants terribles, par exemple, imi mai iau un film de cocteau.
vive la cocteaumanie.
ploaie de bucuresti octombrie 25, 2007
sint ultimele zile de octombrie aici.
frunzele sint din ce in ce mai galbene, e toamna in toata regula si ploua.
ploua peste tot, dar in special deasupra geamului meu. ploua cu carpe murdare de sters noroiul de pe ghete. carpele se opresc in copacii uscati din gradinita. sint scheletici, si din cate se pare nu cred sa fi avut vreodata frunze.
in fata geamului meu am copaci uscati cu carpe murdare atarnate de crengi.
ploua cu cutii de bergenbier goale. cutiile cad cu zgomot pe ciment si tzopaie apoi pe pamant, printre pungi, cioburi, coji de oua, ambalaje de ciocolata milka, coji de portocala, cotoare de ardei.
cand ma uit jos parca ma uit in galeata de gunoi de-acasa. cu singura deosebire ca acasa nu e nimic scarbos. acasa gunoiul nu e gunoi. gunoiu e o arta. sa umpli o galeata de gunoi e o arta. sa o echilibrezi, sa ingramadesti in ea firimiturile, cojile maruntite, ambalajele, cutiile, scrumul si mucurile de tigara.
cojile de cartofi.
iar atunci cand se umple, sa ii faci varful acela inconfundabil, perfect echilibrat, ca o piramida.
aici e tot imprastiat. si ploua.
cateodata ploua cu tampoane neimpachetate, cu prezervative desfacute care plutesc in aer o fractiune de secunda. atunci timpul sta in loc iar prezervativul e in aer si sperma se scurge.
sperma se scurge si se lipeste de geamul camerei mele, prezervativul se lipeste si el de geam si impreuna incep sa alunece usor spre pervaz.
in fata geamului sint eu, la birou, incercand sa citesc ceva si gandindu-ma cine dracu’ o sa curete toata mizeria asta…