Vin sarbatorileeeeeeeeeeeeee noiembrie 30, 2007

 

 

Fara zapada inca, dar asta nu conteaza asa de mult, pentru ca maine se aprind toaaaate luminitele din oras, inclusiv ‘cel mai inalt brad din europa’ plus o groaza de alti braduti si fulgi de nea si ghirlande pe sosele…

De-abia astept sa vina vacanta, sa ajung acasa, sa merg la bunica unde inca mai miroase de sarbatori  a cozonaci si a sarmale la cuptor.

Mi-ar placea sa ajung si la munte, la aer curat, vreau sa ma dau cu sania si sa fac oameni de zapada. Si sa arunc cu bulgari in cine nimeresc.

Nu stiu ce vreti voi sa va aduca Mosu’ dar stiu ce as vrea eu sa va aduca: iubire cat cuprinde.

Acum plec repede sa pun grausor la incoltit, sa vad cum o sa-mi mearga la anu’, desi astrele spun ca o sa fie unul dintre cei mai buni ani din ultima vreme, asa ca ma astept ca maine dimineata sa creasca un lan intreg.

La multi ani Andreilor si Andreelor, chiar daca sinteti multi, eu tot tin la voi.

 

La muti ani si de 1 Decembrie, si asa mai departe, sa curga cu chefuri si petreceri.

despre visele cu barcute… noiembrie 27, 2007

 

  

In ultima vreme am parte de un vis care se repeta, desi nu este acelasi mereu. Cateva elemente difera.

Ma visez in barci, printer canale… barcile sint si ele de diverse tipuri. Deja am avut 3 vise cu barci si canale, ieri noapte m-au lasat barcile, m-a apucat altceva, despre care poate o sa scriu vreodata.

Revenind la visele mele cu barcute cretine, in primul vis era o barcuta cu vasle. Mica si foarte ingusta, din lemn. M-am urcat in ea de pe un dig de pe malul marii, unul din digurile de la Modern, pentru cunoscatori. Era ancorata undeva printer stabilopozi. Eu stiam ca acolo este barcuta, asa ca m-am dus direct la tinta si m-am urcat in ea. Stiam ca trebuie sa ajung pe o insula rotunda, ca o prajitura. Am inceput sa vaslesc, vasleam cu foarte mare usurinta, fara sa obosesc niciodata. Era aproape o placere. Din mare am intrat pe un canal, iar apoi au urmat o serie intreaga de canale ca in Delta Dunarii. In timp ce vasleam pe canale, salciile de pe o pare si de pe alta a canalelor se impreunau in fata mea si formau un fel de tunnel verde, iar din crengile salciilor coborau multe pasari marisoare, nici prea mari nici prea mici, de toate culorile, si se asezau in barca si pe umerii mei. Pasarile nu aveau nimic special, din contra, erau foarte rudimentare, aproape stilizate.

Continuare nu mi-o amintesc.

In al doilea vis aveam o barca cu motor, si fugeam de Apocalipsa.

Pentru ca da, era sfarsitul lumii, iar eu ma ratacisem printre canale cu barca mea cu motor, stiam ca Apocalipsa vine. Era o presiune uriasa prin canale si pe bucatile de pamant. Oamenii fugeau, animalele fugeau si ele speriate si urlau. De sus din cer cadeau bolovani in flacari. Imi era foarte frica si mereu greseam drumul, si nici motorul barcii nu mai voia sa mai mearga. Evident, continuarea si sfarsitul ma depasesc.

Al treilea vis a fost cu un vaporas cu terasa destul de maricel, ca un fel de iaht, ceva gen Titanic, numai ca era pur si simplu un apartament plutitor. In apartamentul plutitor locuiam eu, cu cativa fosti colegi de generala, fosti colegi de liceu si prieteni. Erau foarte multi oameni, amestecati, prieteni si personae dragi mie, care nu se cunosc intre ele dar care convietuiau intr-o deplina armonie pe iaht.

Niciodata nu am vazut apa in visul asta. Desi am iesit pe  terasa de nenumarate ori…

constangeles noiembrie 25, 2007

constangeles iar m-a tradat, m-a pacalit si ametit.

adevaru’ e ca am venit acasa pentru ca asa m-a traznit, pentru ca mi-era foarte dor. si fata de data trecuta cand am fost deprimata si suparata, pentru ca voiam inapoi in bucharestbourg  acum lucrurile stau exact invers. din ciclul ‘mi-am facut-o cu mana mea’, maine nu vreau sa ma intorc in orasu’ ala in care intre 7 si 10 dimineata si 5 si 8 seara mori la metrou, in care cerul e mereu gri si oamenii is mereu grabiti.

in afara de facultate, absolut nimic nu ma leaga de orasu’ ala. dar da, thank god ca nu am dat la facultate in constangeles, ca ma nenoroceam profesional, for good de data asta.

cliseu sau nu, in bucharestbourg chiar se face carte. macar atat, daca nu altceva.

iar am ratat targul de carte, dar nu-i nimic, face parte din sirul luuung de evenimente pe care le ratez… in cateva saptamani mai adaug o garofitza in buchetelul pleostit si ofilit, eveniment pe care de asemenea am senzatia ca il voi rata.

peseu: nimic nu se compara cu mirosul de sare si mare.

si un cantecel de la madalina, care e mereu la curent cu ce se mai intampla prin mine:

superfata noiembrie 7, 2007

 

stiti povestea cu superfata.
superfata le face pe toate intr-un timp imposibil.
superfata merge la cursuri de dimineata pana seara.
superfata ajunge acasa si incepe sa frece peretii plini de mucagai, igrasie sau noroi. fara sa
se dezbrace, there is no time. in alea 5 secunde, cat isi da jos blugii si isi pune pantalonii de casa, un pufuletz
de mucegai se duce dracului, direct in carpa plina de apa cu detergent.
superfata freaca bai.
superfata miroase a domestos, a clor si a spirt.
superfata muta mobila dintr-o parte in cealalta a camerei, ajutata doar de superputerile ei.
superfata gandeste mutarile, imbina placutul cu utilul.
superfata da cu aspiratorul la 12 noaptea, desfunda scurgerile din baie si repara caloriferele.
superfata face ciorba de pui cu smantana.
superfata citeste mult si doarme cand are timp.
desi chiar si cand are timp, superfata face bagaje si se urca in trenuri.
si e o fata super si ii place asa, cand totul e grozav.
si morala e mai jos, pe jumatate.