constatari si reguli de 2007 decembrie 26, 2007

postul asta chiar va mai fi editat, si-asa o sa ciupesc ceva din postul anterior…

Cand esti pe cale de a face ceva si esti constient ca s-ar putea sa ti-o iei peste bot dupa, NU O FACE.

Daca esti idiot, platesti.Consecinta idioteniei este remuscarea. Deci cand ai remuscari de orice fel ai putea foarte bine sa te gandesti ca ai fost idiot intr-o imprejurare.Liceul a fost o perioada cretina si fericita (continuare neglijabila: cand problemele majore erau orele de mate si diversi indivizi cu care visai sa te pupi)

Sus la poarta Raiului… decembrie 24, 2007

hoho, cale lunga pana acolo.

totusi ma enerveaza urarile de craciun in care nici macar eu nu mai cred. tuturor celor carora v-am urat din greseala ceva de sarbatori, dati un format. un delete. un erase. un send to recycle bin, si p-orma empty recycle.

cum vine 2008, eu ma apuc de facut listuta cu do and don’t ’s. si ce e CEL MAI IMPORTANT, o sa incep cu o serie de reguli de aur pe care o sa o completez pe parcurs. (pe parcurs ce experienta ma ochieste cu pusca, ca in jocul ala cretin pe televizor, din tinerete in care tre’ sa omori ratzele si daca nu le nimeresti iese din boschetzi cainele ala stupid si rade de tine…)

so….

denisa’s rule no. 1:

“cand esti pe cale de a face ceva si stii ca s-ar putea sa ti-o iei peste bot dupa, NU O FACE”.

la capitolul ”cateodata-sint-frustrata-si-imi-place-s-o-recunosc”, vine si mada in ajutorul meu:

Mada: foarte matrix si this dating thing
Mada: niciodata neo
Mada: mereu cctul ala cu dreduri albe

 cine zice ca life isn’t peachy?

pana si potter se termina cu happy-end….

obsedata mica!!!!!!! decembrie 17, 2007

Eu sint o obsedata mica.

Si nu sint deloc originala, si nici nu vreau sa fiu. Sint un cliseu de la cap la coada si viata mea, de cand a inceput ea cu adevarat, e pur si simplu un sir lung de obsesii. Un sir iiiiinfinit de referenti culturali ai unor epoci, unele dintre ele de mult timp apuse, altele in plina desfasurare.

Pacatul este ca, fiecare emotie obsesiva o traiesc la extrem. Imi place un lucru, si nu pot sa-l tin doar pentru mine, trebuie sa urlu peste tot pe unde pot, sa le impartasesc tuturor ce am descoperit, ca si cand nimeni n-ar avea habar.

Domnilor, e al dracului de trist, dar sint un Columb incredibil de intarziat.

Sa recapitulam atat cat ma mai tine memoria.

In clasa a sasea am facut o obsesie din Nirvana.

Imi trageam casete de la unii si de la altii, ma zbateam pentru ele (nici nu cred ca aveam calculator pe vremea aia), decupam ca tampita articolase cretine din reviste de cacat, articolase care apareau o data sau de doua ori pe an, cand se implineau dreq stie cati ani de la moartea sau de la nastera lui Cobain sau de cand a aparut Nevermindu’.(in ’91, cand aveam 3 ani, cum as putea sa uit asa ceva).

Mergeam la salile de net cu un caiet de romana si copiam in doua ore ca disperata versuri cu pixuri colorate.

Ma uitam la unplugged in NY si plangeam. Le innebunisem pe colegele mele de generala intr-un asemenea hal incat intr-o zi de vara cand au venit in vizita la mine, m-au rugat sa le spun ‘’povestea lui Kurt Cobain”. Ok, am aberat eu pe-acolo la greu, de la nastere pana la moarte (cred ca daca mi-as fi invatat si lectiile pentru scoala in stilul ala eram un mic geniu) de la copil pana la nevasta-sa, de la morfina pana la dureri de stomac fara sa uit de fenomenu’ grunge. Oricum am aberat in zadar pentru ca niciuna dintre fostele mele colegele de generala n-a apucat-o pe drumul asta al dezmatzului total.

Dar dupa-aia mi-am luat si tricou cu Nirvana.

Cand am ajuns in liceu am fost obsedata de Lacrimosa, dupa-aia printr-a zecea am fost obsedata de Jim Morrison.

La partea cu Morrison a fost mai chill, nu-mi aduc aminte toate detaliile, stiu ca scriam articole despre Doors in revista scolii, ca mi-am facut rost de toate concertele si albumele si alte tampenii ever, poze la greu, si ca am citit An American Prayer si ca pierdeam noptile citind pe wikipedia istoria vietii lui si a trupei si asa mai departe. De la Morrison am ajuns la Aldous Huxley si la William Blake. Am fost la biblioteca judeteana special ca sa-mi iau Jerusalem, ditamai cartzoaia din care am citit la greu si n-am inteles niciun rahat, dovada ca nici azi nu-mi mai aduc aminte despre ce dreq era vorba in poemul ala fluviu-mistico-ezoteric.

Daca vorbim de obsesii tre’ sa vorbim si de filme si de faptul ca am avut o perioada (pe cand inca nu eram asa cinefila disperata) in care ma uitam numai la filme cu Johnny Depp. Pe banda rulanta. Nici nu vazusem clasicele. Nu stiam alte filme. Doar alea cu Johnny Depp. Dupa-aia am gasit si cantecelul stupid de pe youtube cu ‘’Johnny Depp you’re deep i’d like to watch you when you sleep’’ si asa mai departe, venit ca un porumbel al pacii din cer sa-mi incununeze apogeul obsesiei.

In materie de literatura am avut si inca mai am o singura obsesie pe care nu am dezvaluit-o inca, pentru ca pur si simplu mi se pare prea de tot sa umblu cu carti in mana si sa rog oamenii sa citeasca ASTA pentru ca e geniala si pentru ca merita citita. In primul rand ca nici dreq n-ar citi carti de dragul meu, si in al doilea rand puterea mea de convingere e 0.

E vorba de Milan Kundera, si de felul in care astavara dupa bac am avut vreo 3 escapade la librarie si mi-am cumparat vreo 6 carti de el. Am citit in prostie numai Kundera astavara, maica-mea deja de cate ori intru in librarie imi scoate cate un Kundera din raft.

Delicios, ce pacat ca in curand n-o sa mai am ce citi de Kundera.

Nevermind, pentru ca de cand am inceput facultatea ii dau cu Vian.

Vian este urmatorul Kundera, atentie mare!!!!

Probabil ca am ratat o tona de episoade obsesive manifestate in 19 ani de viata bittersweet, DAR…

  

…eu nu mai tin minte de cand n-am mai trait o asemenea emotie ascultand o melodie.

Cam ca asta, asta de mai jos.

Dupa cum imi innebunesc mai nou prietenii, melodia asta chiar are o forta majora, venita din alta dimensiune.

Doamne, daca-as putea sa ridic un altar pentru fiecare sentiment extrem.

…lumea asta e prea mica…

va multumim pentru atentie….

  

toate fetele-s printese dar baietii nu-s toti printi decembrie 14, 2007

Toate fetele-s prinţese
între şase şi “şpe” ani,
dacă nu li se-ntreţese
viaţa cu-a unor golani

cam de-aceeaşi vârstă, care,
de-obicei, le trag de păr,
ele-având, mai fiecare,
sau un frate, sau un văr,

de care nu-s înţelese,
nici cât, baremi, de părinţi…
Toate fetele-s prinţese,
dar băieţii nu-s, toţi, prinţi.

(serban foarta intr-o prefata la o carticica cu printese, poezie furata partial de pe liternet, mai exact de-aici: http://agenda.liternet.ro/articol/5980/Serban-Foarta/In-seara-asta-la-19-la-Carturesti—Printese-date-uitarii-sau-necunoscute.html )

ieri am primit cadou o carte din 1925, ”les problemes de la sexualite”, unde ”l”-ul din ”la” era inlocuit cu un ”t”.
totul e fainutz, sint in ultimul meu an de ”printesa”…

mana mea si jumatate din imparatie cavalerului care omoara balaurul cu 7 capete.

draga mos craciun, decembrie 11, 2007