NO
MORE:
first love, first kiss, first camp, first school day, first high-school day, first college day, first bad mark, first night out, first time, first poem, first-time-crying-for-an-idiot-that-never-deserved-it, first cheat, first flowers, first cigarette, first period, first marriage proposal, first booze, first i-love-you, first love letter, first suicidal thoughts, first big disappointment, first novel…
Ok, l-am vazut si pe asta. Mi-a placut la nebunie, pustiul este genial, scenele din clasa, din timpul orelor la fel.
Iar ideea de portret al lui Balzac in fata caruia aprinzi o lumanare si te rogi ca la o icoana mi-a mers la suflet.
Nu stiu de ce m-a impresionat atat de mult, sint instabila emotional din nou si cred ca asta-i cauza. Sau cel putin asta ar trebui sa fie.
Totusi, asta mi-a adus aminte de Les enfants terribles, al lui Cocteau. Film din care am vazut doar secvente (dar am citit cartea. Haha.)
Wich reminds me of Cocteau and my ex-cocteaumanie.
Una peste alta, lucrurile merg ca dracu’.
Dar cand toate merg ca dracu’ eu mereu gasesc solutia. Si vreau sa spun SOLUTIA.
Cand toate merg ca dracu’ salvarea e in portofel.
Personal eu mi-am mai luat niste carti, intr-o zi o sa incep sa-mi iau si filme.
Azi am reusit aproape imposibilul si am revazut Solyaris de Tarkovsky.
De obicei nu obisnuiesc sa revad filme, nu obisnuiesc sa recitesc carti. Ma enerveaza si mi se pare inutil. In plus, nu am rabdarea necesara.
En fin, azi cred ca m-au coplesit mai multe.
Solyaris e genu’ de film pe care sint ferm convinsa ca o sa-l mai revad de vreo 10 ori in viitorul apropiat.
Nu din vreo manie anume, ci pur si simplu pentru ca ma copleseste.
Un mare mare mare mare MARE plus pentru peisajele alea efectiv demente. Ok, grozav, mi-am descoperit si slabiciunea nr. 1 in ceea ce priveste filmele. I’m not hunting landscapes for nothing. Nu degeaba mi-a placut si Tideland, film nu extraordinar, dar misto la capitolul asta.
N-am de gand sa fac acum teoria simbolurilor, dar obsesia aia pentru apa si tot ce implica ea (apa din vazele cu flori, apa varsata in lighean pentru spalatul mainilor, ploaia, zapada, lacul, pana si ideea ciudata de alta planeta pe post de ocean) este superb definita.
De mare finete este si sunetul. Calculat pana in cele mai mici detalii, de la sunetul apei curgand, la ciripitul pasarilor, la sunetul ploii pana la sunetul pasilor pe iarba. Super spectaculoasa faza, iar coloana sonora este de-a dreptul obsedanta, chiar citisem ca e inspirata din nush ce bucata de Bach.
Pe de alta parte, contrastul dintre exteriorul planetei noastre (chipurile… e cu schepsis faza) si interiorul statiei spatiale e foarte misto realizat si foarte usor de simtit.
Mi-au mai placut la nebunie cadrele filmate de sus pe autostrazile alea ciudate care se suprapun si se intersecteaza.
Din punctul meu de vedere, calitatea de SF a filmului e si nu prea e.
In sensul ca nu poate fi ignorata, evident, dar clar nu constituie ‘greul’ din film. E mai cu seama un SF atipic, genul ‘ala’ de SF-uri fara extraterestri si fara OZN-uri. J
Vreau sa evit sa scriu ceva despre latura filosofica a filmului, atata timp cat este o ecranizare dupa un roman (de Stanislaw Lem; n-am citit/auzit nimic de/despre el).
Esential ar fi sa citesc si cartea, e un must pe termen lung. Nu-mi plac SF-urile in general, dar tocmai pentru ca daca e cum ziceam, un SF atipic si chiar mai mult de-atat, imi spun ca merita. Mai ales pentru ca mi-a placut ce-am vazut.
Deci da, foarte tare… sint innebunita dupa filmele care ma termina vizualmente.
Apropos de asta, am reusit FINALLY sa-mi iau VIVA LA MUERTE.
Este un film de care sint obsedata avant de le voir. (nu va intrebati cum e posibil asa ceva, la mine orice e posibil)
O da, distractia de-abia incepe.
In afara de astea, tre’ sa ma apuc de bagaje.
M-am hotarat sa schimb si tema, acum mai trebuie doar sa ma prind care-i in realitate faza cu wordpressu’, si sa imi formatez texetele calumea, eventual sa pun si diacritice.
Oh boy oh boy…
Acum cateva zile am aterizat printr-un supermarket si pe langa multe tampenii cu multe euri (nu, nu sint obsedata de euri…) am ochit si noile oo kinder.Pentru ca eram cu ai mei, am zis sa profit, asa ca mi-am luat vreo 3.
Intrebarea e simpla: unde dreq sint ouale kinder de alta data?
Cand eram mica eram disperata, aveam o punga intreaga de jucarii super misto.
Acum mi-au cazut 3 caricaturi din guma, sau un fel de plastic imbecil, cu care nu pot sa fac nimic. Si nici macar nu sint haioase.Ma intreb ce cred copiii din ziua de azi despre hidoseniile alea de jucarii.
Unde naiba sint ouale alea invelite in folie de staniol, pe care le deschideai greu si care de multe ori iti crapau in mana si se faceau tandari?
Unde naiba sint toate jucariile alea de colectie, pictate de mana?
Adica let us be sirius, unde sint leii, hipopotamii, pinguinii, rechinii? (ai mei sint intr-o punga pe sifonier, dar totusi…) Si daca mai tineti minte, erau tot felul de nebunii care trebuiau construite. Erau si avioane misto, si soldatei din fier sau ma rog, un material de genu’ asta. Ba erau chiar si puzzle-uri in miniatura, cu strumfi si flinstones. Acum s-au prostit de tot.
Ce ma bucur ca mi-am trait copilaria in 90.
I really am happy!
