Azi am reuşit să sparg din nou gheaţa şi să mă uit la două filme.
First of all, My blueberry nights. Superfrecţie la picior de lemn, m-a făcut să-mi amintesc de ce nu mi-a plăcut In the mood for love şi să mă gandesc cu tristeţe la Wong Kar care nu se lipeşte de mine sub nicio formă.
Filmul e dezlînat, prea filosofico-pretenţios pentru ceea ce este în realitate.
Norah Jones actriţă? No way. Proastă alegere. Pînă şi sărutul de sfîrşit de film e ratat.
Poveşti prea diluate, personaje prea slab dezvoltate.
Hm, hai să recunosc totuşi că atmosfera sepia e draguţă şi ca imaginea de început cu plăcinta aia minunată inundată de îngheţată m-a păcălit şi m-a umplut de great expectations.
Dar nu. Pointless un astfel de film. Pierdere de timp garantată.
Second, I present to you mister Dario Argento.
I am so very ashamed că de-abia acum mi-a picat fisa şi am reuşit să văd Suspiria, film care pînă la urmă mi-a plăcut mult. Trebuie neapărat să mă apuc de horror-uri calumea, şi trebuie neapărat ca interesul pentru asta să nu se ducă dracului.
Foarte frumos, cred că ăsta e cuvîntul. Nimic din ceea ce we now call horror. (Da’ chiar, what do we now call horror? Că nu e punctul meu forte…).
Uber artistic, colorat şi cu o coloană sonoră de-men-ţi-a-lă.
Ce-i drept e drept, plotul e slab şi prestaţia actriţei la fel, dar nu asta contează. E ceva beyond words la acest film, pînă şi picăturile de singe sunt o mostră de artă.
Filmul este despre o şcoală de dans condusă de o generaţie întreagă de vrăjitoare care au grijă să lichideze progresiv studenţi. Toate morţile au ceva de bijoux în ele, sînt artificiale dar nu într-un mod kitschos. Tensiunea e frumos păstrată. De fapt tocmai asta nu am mai văzut de mult la un horror nowadays, răbdarea aia care amplifică misterul. Hint speculat din plin aici. Luminile sînt de mare fineţe, ca tot decorul de altfel. Cadrele sînt de vis, e de ajuns să amintesc o scenă din sala de balet filmată panoramic, cu tot cu oglinzi si reflecţii si scena mea preferată, cand cele două tipe înoata în piscină. Sfîrşitul e un pic din pom, nu catastrofal însă.
Pe scurt, o plăcere vizuală. Blueberry pie for the eye. Clar o să mă uit şi la altele de Argento, mai ales că mi se pare că vorbim de filme cu mult bun gust.
Pînă îmi mai pun ceva bun la download, ca o mică trişoare ce sînt, o să atac maine Izo, un film care arată bine la o trecere aşa fugară prin el (e prea tîrziu ca să mai rezist ).
Oh, life’s so peachy, iar mă văd cu zilele stînd în faţa micului ecran.
To be continued…
