mama ce meci!

let me put it straight: nu-s microbista.

dar meciul de azi a fost de coma. pur si simplu nu pot sa-mi explic cum reuseste echipa asta a turciei asemenea meciuri. absolut hilar… numai turc sau croat cardiac sa nu fi fost. brrrrrrr, i’m allready goosed.

pe de-o parte asta e frumusetea fotbalului, pe de alta parte turcia poate sa-si ia adio de la finala. oricum speranta mea cu privire la finala e sa nu vad italia. oh boy!

ah da, si daca tot sint la capitolu’ fotbal, imi pare rau de nationala noastra. mai trist e ca nu e nicio tragedie, sint obisnuita cu asemenea rezultate, mai ales la fotbal .

 

 

Burn in Hell, Kinder Surprise!!!!!

Acum cateva zile am aterizat printr-un supermarket si pe langa multe tampenii cu multe euri (nu, nu sint obsedata de euri…) am ochit si noile oo kinder.Pentru ca eram cu ai mei, am zis sa profit, asa ca mi-am luat vreo 3.

Intrebarea e simpla: unde dreq sint ouale kinder de alta data?

Cand eram mica eram disperata, aveam o punga intreaga de jucarii super misto.

Acum mi-au cazut 3 caricaturi din guma, sau un fel de plastic imbecil, cu care nu pot sa fac nimic. Si nici macar nu sint haioase.Ma intreb ce cred copiii din ziua de azi despre hidoseniile alea de jucarii.

Unde naiba sint ouale alea invelite in folie de staniol, pe care le deschideai greu si care de multe ori iti crapau in mana si se faceau tandari?

Unde naiba sint toate jucariile alea de colectie, pictate de mana?

Adica let us be sirius, unde sint leii, hipopotamii, pinguinii, rechinii? (ai mei sint intr-o punga pe sifonier, dar totusi…) Si daca mai tineti minte, erau tot felul de nebunii care trebuiau construite. Erau si avioane misto, si soldatei din fier sau ma rog, un material de genu’ asta. Ba erau chiar si puzzle-uri in miniatura, cu strumfi si flinstones. Acum s-au prostit de tot.

Ce ma bucur ca mi-am trait copilaria in 90.

I really am happy!

colectii…

Iata-ma acasa.

In sfarsit, dupa 5 ore de mers trilu-lilu singura cuc cu trenuletzu’ imbecil care pleaca din gara de nord si aterizeaza in Constangeles.

A fost una dinte cele mai infecte calatorii cu trenu’ de pana acum, pentru ca:

-eram singura in tot compartimentul, deci ceva nu era asa cum ar fi trebuit sa fie

-singura fiind, se intampla urmatoarele:

a) mori de plictiseala, pt ca n-ai cu cine sa socializezi.

b) mori de somn dar totusi nu te culci pentru ca trebuie sa ai grija de bagaje in cazul in care o haita de bullies da buzna in compartiment si iti fura obiectele valoroase.

c) ai laptop, care ti-ar putea curma suferinta cu cel putin doua ore constructive de urmarit un film bun (sau prost, my favourite) dar nu-l scoti tot din frica de bullies.

-putinii oameni care intra totusi in compartiment ies repede, ca si cand ai fi un monstru intimidant.

(& asta e doar inceputul unui sir lung de ‘navete’ de genu’ asta.)

Totusi, sint acasa. Asta inseamna ca:

a)      ma cac pe mine de frig, pentru ca AS USUAL, prind o vreme de tot rahatul cand ar trebui sa fie frumos si sa ma pot duce la plimbarele prin port si pe malul marii.

b)      mananc in prostie. aproape orice. ciocolata. prajituri. prajeli. seminte. Si mostly, MANCARE. (adica pur si simplu mancare… cum as putea sa descriu ce inseamna mancarea gatita de acasa… nu cred ca n-as putea. paradisul e prea sarac pentru asta)

c)      zac pe net. cu orele.

d)      fac tone de vizite (placute & neplacute).

Oricum, revenind la oile noastre… respectiv ale mele, ma bucur ca a trecut sesiunea. Prima sesiune, mai ales. Acum in sfarsit sint cu cateva kg mai slaba, mai lipsita de vlaga, mai apatica, mai obosita, mai dezamagita.

  

TOTUSI!

Sesiunea nu m-a impiedicat sa citesc Colectionarul de Folwes.

Nu pot sa zic ca e o carte minunata. In cel mai rau caz o sa zic ca e geniala, pentru ca oricum i have no words. O poveste narata din doua perspective, la al carei final ramai prost. Ma rog, poate doar eu am fost coplesita, poate m-am entuziasmat prea mult… oricum n-am sa ezit niciodata sa zic ca e unul dintre cele mai bune romane ever.

In plus, stiu ca mereu tendinta e sa te identifici cu personajul principal, dar Miranda avea prea mult din mine… sau poate eu aveam prea mult din ea. Sau poate Miranda e o alta tipologie in care femeile ca mine se incadreaza. Poate Miranda e sefa. Miranda e mentorul. Pana si obsesivul ei GP care apare in relatarile din jurnal… pana si asta se potrivea atat de bine. Un pic cam prea bine, daca ma uit in trecut. (sau in ceea ce o viata de 19 ani ar putea sa accepte drept “trecut”).

In final mereu este intrebarea sacaitoare, care ma tortureaza si acum de cateva ori.

De ce a lasat-o sa moara?

Explicatiile alea psihologice pe care oricine le poate deduce nu ma multumesc. Sincer, cred ca e ceva mai mult de-atat.

Oricum, primul impuls a fost sa urasc personajul cu porecla Caliban. Dar analizand problema la rece, nu poti sa-l urasti… pur si simplu, prin  natura lui, poate sa-ti inspire mila, cateodata teama, cateodata un soi de admiratie pe care ai vrea s-o renegi.

Da, da, da.

Cititi cartea asta.

    

In plus, fac un uber anunt, ca am inceput sa ma uit la filmele nominalizate la oscar si ca am sa revin cu un smashing post, sper eu pana la decernarea maaaaarilor si stupidelor premii (o sa zic si de ce le consider stupide).

Pana acum am vazut doar doua, nu zic care, dar mi se pare mie sau se poarta…hmmm… hai sa le zic “new-western”-urile?!?!?!?!?!
Faza e un pic cam… hm…

Hm…

Scriu eu altadata.

eu revolutionara :X

Da, in sesiune e minunat. Mai ales prima. Prima sesiune e una dintre putinele experiente pe care nu le vei uita niciodata.Mai am doua examene, dupa care imi voi lua zborul spre Constangeles. Zilele astea mi-am amintit de liceu. De cat de frumosi au fost anii aia, si de cat de cat de tare i-am urat cat timp erau in plina desfasurare. Sincer acum n-as mai vrea sa fac 5 ore pe saptamana de matematica (sau ar trebui sa-mi fie indiferent, asa cum ar fi trebuit sa-mi fie si in liceu cand oricum eram tufa de Venetia la materia asta) DAR as vrea sa mai ies la fumat in pauze si sa ma feresc de profi, sa chiulesc (vai, chiulul din liceu de pana in clasa a 12 avea un statut asa de impozant de blasfemie, de sacrilegiu, de breaking za law) si sa-mi fac mustrari de constiinta si asa mai departe. Ah da, si cel mai dor imi e (cred) de prietenii mei si de perioada majoratelor si a chefurilor pe banda rulanta si de plecarile in tabere si la munte. Si de statutul de “minora”.Whatever, trecand la lucruri mai lumesti, citesc Colectionarul de Fowles, carte foarte misto, poate scriu ceva despre ea mai incolo cand o s-o termin, deocamdata trebuie sa mai citesc si antologia de teorie literara de anul I. Btw, materia asta e superba, citesc si retin pur si simplu din placere… e minunat.Ce pacat ca sint futureless… cu tot cu teoriile mele literare si cu literatura mea si cartile mele cu tot. Oricum, vorba-ceea… carpe diem. Daca vrei sa fii cult nu trebuie sa stii sa rezolvi diferentiale. Eu cred un singur lucru. Ca un om care s-ar lasa de scoala si s-ar apuca de citit individual ce vrea muschiu’ lui in materie de literatura si nu numai, ar fi de n-spe mii de ori mai castigat decat un nefericit integrat in “sistem”.De asta, in forma mea de organizare teritoriala ideala, care va beneficia de o forma de guvernare ideala (pentru mine desigur) voi interzice scolile si voi introduce lectura obligatorie ca principal mijloc de culturalizare si educare. Adica biblioteci la greu, intretinute bine (nu rebuturile de la noi din tara) si acces tuturor. Ah da, si posibilitatea de a alege. Adica cine nu vrea sa citeasca sa nu citeasca, sa faca orice altceva. Sa piarda vremea cu gratie. Desigur de aici  ar deriva o tona de alte probleme si rasturnari de situatie care ar periclita o dezvoltare normala a populatiei din forma mea de organizare teritoriala ideala. Dar nu in ultimul rand, asta ramane cea mai dulce dintre toate utopiile mele de pana acum. (ei bine nici chiar, dar pe aproape).Apropos, am mai zis oare ca sistemul de invataman actual e de tot cacatul? Si ca il urasc sincer? Si ca probabil aici o sa-mi putrezeasca oasele?Vai de mine si de copii mei si de viitorii mei elevi.De fapt nu. Mi-am propus sa fiu o profa neconventionala, sa tin numai ore minunate in care copiii sa vina de drag la scoala, in care copiii sa citeasca de drag carti si nu de nevoie si mai ales mi-am propus sa pun capat modului astuia cretin de percepere a orelor de romana din liceu ca pe un chin suprem pus in carca saracilor elevi.I have my secret plan.Ah da, peseu: si o sa fac proiecte de optionale si de cursuri practice LA GREU.Care sper sa imi fie si aprobate.Uh, ce cariera MONSTRUOASA la propriu o sa am.Alt peseu: vine primavara. As vrea sa imi iau bocancei de munte si o gecuta de piele pana in talie care sa imi stea foarte bine si in care sa arat foarte foarte trendy. Da, cred ca asta mi-as dori cel mai tare. Bocancei de munte  cool si geaca de piele cool. Si sa nu mi se mai rupa unghiile ca sa pot sa ma dau cu oja. Welcome to my world… Ramaneti aproape…. revin eu intr-o zi, in trasmisiune “direeeecta” din Constangeles sper.

yet my hands are shaking

De ce sint toate frunzele galbene si de ce-i cerul gri? Habar n-am. Un fel de regula de aur hotarata dreq stie de catre cine. Pentru ca asa e iarna, iarna tre’ sa cada frunzele. Nimeni nu se gandeste de ce iarna nu rasar instantaneu florile pe un camp plin de iarba proaspata.

Va zic eu de ce, pentru ca aia se intampla primavara.

De cateva zile imi duc existenta intr-un cocon moale si lipicios in care din cand in cand mai dau cu aspiratorul, mai spal sau mai… deschid cate-o falie sa intre aerul…

Am laptop si ma uit la filme.

Un film, doua filme, trei filme…

Deja m-am saturat sa povestesc despre ele.

Eu daca as face un film, as face un film despre mine (bineinteles!!!) uitandu-ma la filme.

Acum foarte serios (daca cineva imi fura ideea s-a terminat cu viata voastra), ganditi-va la cum ar ‘’arata’’ un film despre mine uitandu-ma la filme. Trecand peste elementele de decor (care ar fi ce? O camera cu doua canapele, cu un birou, asta pe un fond galben, cu un urs de plush aruncat printr-un fotoliu-da, sint si fotolii- si cu un laptop asezat intr-o pozitie idioata) imaginile care se succed m-ar avea pe mine in centru, asezata intr-o pozitie si mai imposibila decat asta in care scriu chiar acum, cu pupilele dilatate privind in monitor.

Evident inainte de asta as improviza ritualul de pregatire al filmului, criteriul de alegere, criteriul de selectie a junk-food-ului de rontzait (seminte, floricele, biscuiti, iaurturi danette cu ciocolata, bomboane fondante, hell knows, orice maruntisuri… alune?!).

Apoi pozitia, care este cea mai iportanta. Pentru mine vizionarea unui film chiar cere sacrificii (ma mai intreb de ce am dureri de mijloc in ce in ce mai dese) fizice…

Apoi pe ecran s-ar derula succesiv o groaaaaaza de filme de la cele mai vechi alb-negru pana la cele mai noi aparute anu’ asta. Toate genurile si toate felurile, de la  regizorii ultra-cunoscuti la amatori.

Intre filme ar fi pauze in care eu as face diverse comentarii care n-au nicio logica, care in niciun caz nu se vor a fi profesioniste, dar care sint autentice. De asemea ar fi mici cadre cu mine continuand sa traiesc, facand lucrurile cele de toate zilele cum ar fi cumparaturi, scoala, curatenie.

Si ce e cel mai important, as urmari felul in care filmele la care ma uit imi influenteza sau nu viata sau trasaturile comportamentale.

 Nu stiu cum s-ar termina, si mai ales daca s-ar termina vreodata…

Asa ca ma mai gandesc…

La final, oare am mai zis ca decembrie e cea mai nebuna luna a anului? Sarbatori peste sarbatori, peste o groaza de zile de nastere ale prietenilor si ale parintilor, peste o groaza de examene si stress.

Maine ma duc la teatru.

peseu: ca tot vorbeam de cocon mai sus, sper sa ma trezesc fluture.

Vin sarbatorileeeeeeeeeeeeee

 

 

Fara zapada inca, dar asta nu conteaza asa de mult, pentru ca maine se aprind toaaaate luminitele din oras, inclusiv ‘cel mai inalt brad din europa’ plus o groaza de alti braduti si fulgi de nea si ghirlande pe sosele…

De-abia astept sa vina vacanta, sa ajung acasa, sa merg la bunica unde inca mai miroase de sarbatori  a cozonaci si a sarmale la cuptor.

Mi-ar placea sa ajung si la munte, la aer curat, vreau sa ma dau cu sania si sa fac oameni de zapada. Si sa arunc cu bulgari in cine nimeresc.

Nu stiu ce vreti voi sa va aduca Mosu’ dar stiu ce as vrea eu sa va aduca: iubire cat cuprinde.

Acum plec repede sa pun grausor la incoltit, sa vad cum o sa-mi mearga la anu’, desi astrele spun ca o sa fie unul dintre cei mai buni ani din ultima vreme, asa ca ma astept ca maine dimineata sa creasca un lan intreg.

La multi ani Andreilor si Andreelor, chiar daca sinteti multi, eu tot tin la voi.

 

La muti ani si de 1 Decembrie, si asa mai departe, sa curga cu chefuri si petreceri.

superfata

 

stiti povestea cu superfata.
superfata le face pe toate intr-un timp imposibil.
superfata merge la cursuri de dimineata pana seara.
superfata ajunge acasa si incepe sa frece peretii plini de mucagai, igrasie sau noroi. fara sa
se dezbrace, there is no time. in alea 5 secunde, cat isi da jos blugii si isi pune pantalonii de casa, un pufuletz
de mucegai se duce dracului, direct in carpa plina de apa cu detergent.
superfata freaca bai.
superfata miroase a domestos, a clor si a spirt.
superfata muta mobila dintr-o parte in cealalta a camerei, ajutata doar de superputerile ei.
superfata gandeste mutarile, imbina placutul cu utilul.
superfata da cu aspiratorul la 12 noaptea, desfunda scurgerile din baie si repara caloriferele.
superfata face ciorba de pui cu smantana.
superfata citeste mult si doarme cand are timp.
desi chiar si cand are timp, superfata face bagaje si se urca in trenuri.
si e o fata super si ii place asa, cand totul e grozav.
si morala e mai jos, pe jumatate.

chestia cu ‘a vrea’ si ‘a voi’

problema e in felul urmator: ma zgarie pe creier sa spun ‘vroiam’.  iiiiiiih… e ca si cand as mangaia 24 din 24 un morman de catifea.

v-ul ala langa r-ul ala suna ca dreq. suna a ‘vrrrrr-vrrrrrrr’.  a onomatopee, mai pe scurt.

e naspa. d-aia eu in loc de ‘vrrrrrroiam’ zic ‘voiam’.  chestie care pentru unii e ciudata.

‘voiam’ e nice.

‘voiam’ e melodic.

‘voiam’ e light.

asa ca sa nu mai ziceti ‘vroiam’.

speak light

Comment ça va?

La facultate e naspa. Nu ma duc la cursuri cand trebuie, si cand ma duc nu vin profii.

Sint obosita si dorm instantaneu de cum pun capul jos. Beau cafea si fumez mult, si mi se termina banii.

Apropos de bani, de o saptamana imi cumpar toate tampeniile de pe lume. Ma simt ca la 13 ani cand mergeam in tabere si ma trezeam cu multi bani la mine. (ma rog, treaba cu ‘multi’ e relativa rau) si ii cheltuiam pe toate prostiile ever.

Anticariatele din Bucuresti sint micul meu paradis. Am gasit carti misto la 50 de mii, am gasit carti si mai misto de la 1800 si ceva, ale unor poeti francezi la 1 milion si ceva. La primu’ salariu o sa sar pe o carte dintr-aia.

Cum naiba sa rezisti unei carti de 50 de mii?

Cum?

Mi-am luat zilele trecute o carte cu poezii de Blaga. Toate antumele, postumele si ineditele. Blaga e prea misto.

N-am chef sa detaliez. As putea sa scriu carti intregi despre ‘de ce-mi place mie Blaga asa de mult’.

Intr-o zi cand o sa am timp poate o sa scriu si o sa postez pe-aici.

In Cismigiu, multe ciori.

In metrou, multi oameni.

La facultate multi studenti si putini profesori.

Salate minunate la Springtime, pe langa Universitate.

Liniste mula la Biblioteca Nationala.

Mi-am luat billet la Deep Purple si astept sa vina luni un bun prieten care e la Constanta, si caruia mama o sa-i trimita bocancii mei la pachet.

Sper sa nu ma injure prea mult ca-mi cara ghetele prin trenuri, metrouri si autobuze.

Mi-e dor de pisicile mele.

Tare.

 

à la mode

Intr-o ora trebuie sa ma pregatesc sa ies. Trebuie sa imi caut hainele. Hainele bune. Hainele misto, care stau misto pe mine.

Carpe.

Afara bate vantul un pic. Bate si soarele, eu citesc pe net tot felu’ de prostii, bloguri, anunturi, articole de cacat in care fiecare-si da cu parerea despre orice. Incep sa-mi imaginez cum ar fi fara net. Dar ma plictisesc repede de fantezia asta.

Am vazut prea multe filme in utlimele zile. Filmele imi alimenteaza iluzia de realitate, sau imi alimenteaza iluziile in general.

Citesc o carte misto. Cand o termin poate scriu ceva despre.

Sa va zic de ce nu-mi place mie Fightclub.

Pentru ca trebuie sa ai simtul realitatii ca sa-ti placa Fightclub. Ca sa gusti fiecare replica din plin. Eu nu-l am… sorry. Mi-am dat seama acum cateva zile ca inca sint in stadiul de embrion. Eram cu niste colege la o cafea… si ele discutau despre o crima, despre un personaj politic cotidian, despre mafia din frumosul meu oras.

La mine astea sint discutii S.F.

Sau rupte din filme… sau din carti. Sau de la televizor.

Basme.

Sint pe dinafara. Nici macar nu mai uit la emisiunile astea à la mode. Nu ma uit la Dan Diaconescu, nu ma uit la Nasul. Nici macar nu-mi placea sa ma uit la Friends. Sau la Sex and the City. Sau stiu eu ce alte chestii entertaining. Abia ma mai uit din cand in cand la Gheorghe, pe Realitatea. La 11 noaptea.

In rest nu stiu ce fac toata ziua. Pierd timpu’. Joc Warcraft. Citesc tampenii. Va citesc voua blogurile… aia fac.

Sa-mi iau pantofii galbeni sau pe cei negri…