incoerentza maxima

plecasem de acasa intr-un oras mic. aveam un cort la mine si cateva haine si eram scaldata de sentimentul ca sint singura intr-o lume imensa, desi eram intr-un oras mic. mergeam pe o sosea, de pe sosea urca o carare pe munte, printre copaci. am urcat pe-acolo, am ajuns intr-un punct in care panta devena aproape inexistenta iar printre copaci si iarba erau o multime de oameni cu corturile. un fel de camping improvizat in the middle of nowhere. eram foarte trista. mi-am montat cortul undeva la margine, mai izolat si am asteptat. la un momentdat au venit vreo 3 baieti sa se bage in seama. mi-au cerut un casetofon si m-au intrebat daca sint singura. le-am raspuns ca n-am si ca da. unul dintre ei avea parul lung si barba. apoi a trebuit sa strang totul in viteza. nu mai stiu de ce, dar am coborit si m-am urcat intr-un tren cu care trebuia sa ajung la camin. trenul trecea pe langa mare. era foarte ciudat si aveam un sentiment de panica acut, ca de fiecare data. imi era frica, ma coplesea senzatia de infinit, de nesfarsit. era zi si pe malul marii puteam sa vad doua monumente extrem de ciudate. erau construite pe un fel de peninsule artificiale care inaintau in mare. pe primul nu mi-l amintesc cu exactitate. semana cu un dom cu o cupola inalta si cu coloane inalte. al doilea mi-l amintesc perfect. in jur de 5 sau 6 tuburi mari de orga lipite intre ele. la baza se terminau in clape de pian iar in jurul acestei constructii se incolacea un portativ cu note muzicale. totul era aureolat si stralucea, iar cand am privit monumentul mi-a disparut intreaga senzatie de teama, am zambit si m-am gandit ca mi-ar fi placut sa ajung acolo. desi nu imi amintesc acum, atunci stiam perfect de ce era construit acolo, ce simboliza (era ceva foarte cunoscut si foarte foarte puternic).
trenul s-a oprit si am ajuns in camin. caminul nu era un camin propriu-zis, era un castel mare cu un salon imens si o scara interioara orizontala si apoi cirulara care impartea castelul in doua. intr-o aripa erau dormitoarele fetelor iar in cealalta erau cele ale baietilor. imi amintesc ca deja se innoptase si ma ratacisem, ajunsesem in partea cu dormitoarele baietilor si am cerut indicatii. nu puteam sa-mi explic ce se intampla, de ce sint atat de dezorientata… toti au inceput sa rada de mine, mai putin o figura cunoscuta care mi-a zambit si m-a imbratisat.
apoi am iesit afara, in curtea caminului. surprinzator era zi si el pleca. eu trebuia de asemenea sa plec. imi amintesc ca a incercat sa se apropie de mine si n-am vrut, asa ca mi-a intors spatele. ne-am despartit si m-am trezit plangand pe strada. nu era un plans melodramatic si sfasietor, era doar un plans necesar si foarte limpede. am pus mana pe telefon si am sunat. am fost intrebata ce vreau de fapt si am bagat un pretext imbecil, dupa care am marturisit ca singurul lucru pe care il vroiam este sa aud o anumita voce, care imi lipseste.
dupa care m-am trezit.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s