Pamuk I

Nu cred că o să îmi explic vreodată felul în care Mă numesc Roşu a ajuns un best-seller pe toate tarabele din lume. Aş vrea să stau de vorbă cu fiecare cititor în parte şi să-l întreb, după ce va fi terminat de citit şi după ce voi fi terminat eu de citit cartea, ce a înţeles, pe scurt, din ea. Cu ce rămîne un cititor, să zicem neexperimentat după ce citeşte Mă numesc Roşu. Eu cred că un asemenea cititor este foarte posibil să nu rămînă cu nimic. Eu cred cu tărie că această carte nu are cum să fie citită fară o instrucţie riguroasă în tot ceea ce înseamnă artă, credinţă, istorie a Islamului şi (o să mă hazardez acum) pînă la urma istorie a civilizaţiilor orientale.
Inevitabil, şi eu am căzut în plasa cu pricina. Norocul meu că m-am prins în timp util cam care este faza. Norocul şi mai mare îl reprezintă faptul că momentan, citind în paralel cîteva alte cărţi despre cele amintite mai sus, descopăr noi şi noi chestii care mă năucesc de-a dreptul.
Nu l-am terminat încă de citit. Esta a doua oară cînd îmi reiau lectura din motive evidente, şi ceva îmi spune că e o carte pe care o s-o citesc de foarte multe ori. Sper s-o citesc de atîtea ori, încît să o învăţ pe de rost. Pentru că fară doar şi poate, este una dintre cele mai bune cărţi scrise în ultima vreme, poate una dintre cele mai bune cărţi ever (uau, o canonizez eu în mod direct şi hotărît, înaintea oricui).
În plus, aviz amatorilor, are o strategie subtilă de structurare şi de organizare a materiei să-i spunem narative. Asta dacă se poate vorbi despre o naraţiune, cred că doar prin convenţie pentru ca e foarte greu de urmărit şi de extras un fir narativ coerent (el există, nu zic nu). De fapt nici nu ma pot hotărî cît anume conteaza asta.
Altă chestie, e un roman ekphrastic. În ultima vreme am impresia că interesul scriitorilor pentru romanele ekphrastice concurează cu interesul cercetătorilor pentru mişcările de avangardă (ceea ce e minunat, aproape că era să mă atingă şi pe mine teoria post-avangardistă într-o epocă de glorie asupra intelectului meu pe care am decis s-o numesc simplu Boris Vian).
Tot din ciclul romane ekphrastice si ekphrastica în momentul actual, cred că trebuie să scriu cîteva posturi special pe tema asta.
Revenind la ce mă interesează acum, mi se pare (sper să mi se şi confirme în final) că această carte e la nivel macro o enciclopedie de cultură orientală care prin notorietatea ei nu face decît să focuseze atenţia colectivă înspre tot ceea ce a însemnat şi înseamnă Orient. În plus mi se mai pare că e o carte scrisă subtil pentru europeni, pentru a pune indirect în discuţie diferenţele dintre arta orientală, stilizată, simbolică (e de-ajuns să ne gîndim la industria caligrafiei) şi arta occidentală, figurativă, care întotdeauna, începînd chiar din Antichitate a avut ambiţia de a intra în concurenţă cu realitatea vizuală.
Toate astea duc şi la anunţul pe care-l am de făcut… în mai puţin de două luni am de scris o lucrare pertinentă şi la nivelul conţinutului şi la nivelul numărului de pagini despre problema asta.
Dacă-mi iese aşa cum vreau, o vărs şi pe blog.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s