Nu-mi daţi ce vreau

Stăteam şi mă gîndeam de cînd nu mi s-a mai dat ceva ce-mi doresc. De cînd am fost ultima oară acasă. E atît de trist să ştiu că daca ies pe stradă şi opresc un om lîngă o tarabă cu flori ca să-i spun că vreau una, n-o să mi se dea. În primul rind, nimeni nu s-ar opri, în al doilea rind eu n-aş opri pe nimeni (probabil de frica deznodămîntului), în al treilea rînd, nici nu vreau flori. Florile se usucă. Bineînţeles, depinde cum.
Păstrez într-o carte trei flori presate: un trandafir, o garoafă şi o frezie. Într-o zi o să le arunc şi n-o să-mi mai amintesc nimic. Nici despre ele, nici despre altele legate de ele. Sau, şi mai simplu, într-o zi o să se transforme în scrum, pentru că orice materie organică este datoare cu un proces de degradare.
Am fost în Herăstrău azi. Au înflorit magnoliile. I-am cerut cuiva o floare şi n-am primit-o. Poate nu am cerut cui trebuie. Poate nici nu contează cui cer, oricum de pupat nu pup.
În afară de ai mei părinţi, nimeni nu o să-mi dea vreodata necondiţionat ceea ce vreau.
Chestie care mă face să nu mai vreau nimic, pur şi simplu să mă aşez undeva, pe un scaun şi să mă gîndesc la ale mele, să vină cineva accidental şi sa mă întrebe “Ce vrei tu, Denisa?” şi eu să mă uit la el senin şi să-i zic “Nimic, mulţumesc.”

În rest, o chestie foarte mişto citiţi aici.
Şi Rodica Toth Poiată al cărei tablou (aşa e, e vorba de un anumit tablou, ghiciţi care) mă fascinează de ceva vreme şi pe care, ironic sau nu, mi-l doresc mult.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s