Bijuterii

Eram undeva într-un oraş necunoscut, într-o casă cu foarte multă lume. Prieteni vechi, cunoscuţi, rude, foşti colegi de şcoli şi aşa mai departe. Casa era a uni vechi prieten care tocmai ce se însurase şi trebuia să mergem cu toţii în altă parte a oraşului pentru petrecerea de după.
Proprietarul casei era încă cu noi, stăteam într-o cameră cu el, mama Mădălinei şi încă cîteva fete. În cameră era semi-întuneric, o atmosferă ciudată şi tristă. Cum intrai, în faţă era o masă mare rotundă, în lateral un pat vechi cu ladă. Fetele săteau pe pat, el stătea pe un scaun, eu începusem să port o discuţi intensă cu mama Mădălinei despre bijuterii. Înşirasem pe masă o casetă întreagă cu inele, lanţuri şi altele; le alegeam şi ordonam.
Doamna Enache se plîngea de momentele în care pierzi o bijuterie dintr-un set. Gen un inel sau un cercel. În momentele ale te încearcă un sentiment de părere de rău foarte special. Am mai vorbit şi de bijutierii din ziua de azi, de felul în care dacă te duci la ei cu argint şi îi rogi să-ţi facă un înlocuitor al unei piese pierdute, plătindu-le manopera, nu mai e ca înainte şi nu e acelaşi lucru. Şi mi-a arătat un set de bijuterii cu o piesă lipsă. Erau nişte bobiţe negre rotunde încadrate de o bandă de pietricele mărunte, argintii şi strălucitoare. Apoi a început să îmi spună despre cum se roagă de Mădălina de nuştiu cît timp să meargă cu ea la bijutier şi să dea comandă de piesa lipsă. Eu între timp am găsit un set complet de bijuterii. Era simplu, cu pietre pătrate roşii.
Înainte să mi-l pun au venit două cupluri şi m-au scos repede afară, să mergem în cealaltă locaţie ca să nu se supere sărbătoriţii. Am luat-o pe stradă. Oraşul era cît se poate de anost. Străzile erau mici şi neasfaltate, am mers drept înainte şi la un momentdat am făcut la stînga spre strada principală. Strada principală, deşi neasfaltată avea linii de tramvai şi tramvaiele circulau. Ca si maşinile, doar că prin nămol. Pe strada principală erau blocuri cu cîte trei etaje, cenuşii şi murdare, unele cu geamuri sparte. Dacă mă gîndesc mai bine arăta a mahala. Cred că genul ăsta de peisaj l-am mai văzut undeva prin Bucureşti. N-aş şti să zic exact zona, dar e de găsit.
După ce am mers puţin pe strada principală am cotit la dreapta. Am citit o plăcuţă cu numele străzii, dar am uitat-o. Am intrat din nou pe o stradă cu case. Casele erau foarte mici şi vechi. Am intrat intr-o curte mică acoperită de o boltă de struguri. Tot drumul m-am certat cu prietenii care mă tîrîseră, spunîndu-le că nu mă simt bine, pentru că nu mă aranjasem, şi voiam să-mi pun bijuteriile. Am mai stat prin curte, m-am întîlnit cu cîţiva prieteni din copilărie şi m-am dus să mă cert din nou cu responsabilii care m-au adus cu forţa, spunîndu-le că nu mă simt bine fără bijuterii şi că mă întorc după ele. Ei au început să se îngrijoreze, că o să mă pierd prin oraş. Le-am zis că nu-mi pasă şi am ieşit pe poartă. Eram puţin speriată şi încercam să-mi amintesc drumul înapoi. Mergeam pe potecă, pe lîngă case, spunîndu-mi că trebuie să ajung la intersecţia cu liniile de tramvai.
Mai mult nu-mi amintesc.
Da’ vă dau de ascultat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s