Chestii mai vesele şi nu numai

Eu în ignoranţa mea caracteristică (pentru că da, de multe ori am senzaţia ca sînt un pierde-vară, şi nici măcar unul boem-productiv, din contră, un mic parazit aşa) nu m-am aplecat prea mult asupra filmelor romîneşti din ultimii ani. Pur şi simplu. Na, deal with this one.

Totuşi într-un acces de conştientizare a fantei intelectuale în care alunec, am zis că a venit momentul.
Iată deci că zilele trecute am urmărit, cîteodată chiar îngrozită, minunatul film al lui Pintilie numit Terminus Paradis.
Despre poveste chiar nu am chef să vorbesc, pe mine m-a fascinat întru totul un singur actor, moartea pasiunii şi a talentului pe numele său Costel Caşcaval. Ştiţi genul ăla de actori pentru care n-ai nevoie de prea multă instruire intelectuală ca să-ţi dai seama că efectiv sînt slabi. Nu, atenţie! Nu am zis catastrofali. Se poate şi mai rău. Mă rog, ca în orice meserie de pe faţa acestui pămînt, nu toată lumea trebuie să exceleze. Dar asta mă face cîteodată să mă gîndesc (da, sînt efectiv uber răutăcioasă) ce naiba caută Costel Caşcaval în acest film? Asta e una. Dar el, el după ce s-au tras primele duble şi a avut ocazia să se vadă pe sine performînd, oare ce-a gîndit? Dar regizorul?

Există o întrebare care mă frămîntă. Cum se justifică prezenţa unui actor slab într-un film decent? Adică mi se pare aşa o convenţie ucigătoare. Regizorul presupun că ştie că tipul joacă prost. Poate că şi tipul e conştient de asta. Cu toate astea, treaba merge înainte.
Nu îmi rămîne decît o singură întrebare: de ce??!?!

Să schimbăm totuşi subiectul.
Trecînd la lucruri mai intime, mai grave şi mai riscante, acum mă bîntuie sentimentul că există această doză de superficialitate în toată cultura franceză pe care pur şi simplu nu o mai pot ignora. Ea există. Să nu fim ipocriţi. În cantităţi mai mici sau mai mari, variabile oricum de la o epocă la alta, ea este acolo. Cultura franceză este în esenţă o cultură light. Un pepsi fără zahăr. Un îndulcitor. Care niciodată nu va atinge gravitatea culturii germane sau engleze. Punct.

În altă dezordine de idei, pentru amatorii de cancanuri avîndu-mă ca subiect, pot să zic doar că nu am nici un chef de licenţă, examene, restanţe. Prin urmare încă nu m-a lovit febra conştiinciozităţii. Azi am fost la pomu’ lăudat, şi anume Mega Kilipirimu’ de la Dalles de unde mi-am luat un Roberto Bolaño pe care o să-l citesc de plăcere. Şi de-abia aştept să vină Paştile, să vină o dată şi G. din France cu sacoşa de cărţi, tot la fel, pentru micile mele plăceri intelectuale. Hi hi hi hi hi hiiiiiii !!!!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s