Nelinişti structuraliste şi gafe

Desigur tre’ să povestesc acum o mare dilemă care m-a chinuit intens şi neproductiv (că aveam altele de făcut pe care nu le-am făcut) după un minunat şi inutil examen de teoria literaturii.

Pe subiectu’ meu (care cred că mi-a fost predestinat, căci culmea era unul miştocuț) scria aşa: tipuri reductive de lectură. Am zis eu prostii peste prostii, despre eroarea biografistă şi altele. La un momentdat, zic şi că lectura de tip structuralist este una reductivă. Pentru cei care nu ştiu cum să îşi transforme creierul într-o legumă, vă invit la o lectură delicios de toxică pe Wikipedia despre ce vor ăştia cu structuralismul lor. Deci rezumat de mine în trei lulele-trei surcele, după structuralişti forma preexistă conţinutului. Şi deci logic vorbind îl limitează, îl constrînge, îl face să se subordoneze. Să luăm un exemplu mai domestic, gîndindu-mă că mai există şi oameni normali care îmi citesc blogul: avem o poezie cu formă fixă. Să zicem că este un sonet. Prin urmare ca să scrii un sonet eşti constrîns să îţi aranjezi toate ideile/imaginile/suferințele într-un textuleț de 4-4-3-3 versuri.

Bun, şi zic eu că pornind o judecată în acest sens, adică dinspre formă înspre conținut ajungi să lecturezi un text într-un mod cît se poate de reductiv. La care primesc o întrebare-gafă din partea profesorului, maaare om de cultură şi doctor în filologie: păi şi ce, ție ți se pare cumva că forma nu impune mai mult sau mai puțin conținutul? Adică ai putea să citeşti şi în sens invers? Dinspre conținut să ajungi la formă?

Bun. Întrebarea a fost dată uitării. Răspunsul evident era un DA mare cît casa poporului.
Bineînţeles, marea “inovație” vine tot de la prietenii noştri avangardişti, îndeajuns terfeliți, făcuți zob, prost studiați sau pur şi simplu ignoraţi cu seninătate (ca în povestea de astăzi) în Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este de ajuns să ne gîndim la celebrele (pentru unii, evident) caligrame ale lui Apollinaire. Ideea e simplă, conținutul dă forma.
null

Să nu mai zic că povestea cu conținutul care dă forma apare încă de la romantici. O face Keats în Ode on a Gercian Urn. Dacă nu mă credeți pe mine, citiți Museum of words a lui James Heffernan că m-am plictisit să demonstrez în van ca o alienată mintal nişte finețuri ca astea.
Deci da, aplicați cu încredere la Litere la Bucureşti. Garantez eu pentru alienarea voastră totală, dacă şi numai dacă sînteţi pe bune interesați de ce se întîmplă acum în literatură.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Nelinişti structuraliste şi gafe&8221;

  1. Mircea, în trei ani de facultate n-am avut UN CURS despre structuralism. Ce discuții despre Bahtin sau alţii… come on… Până şi asta cu forma şi conținutul a fost accidentală, la un examen oral. Deci da, se poate.

    • Poate că se poate, eu ştiu? Da’ nu se poate să vorbeşti despre conţinut şi formă aşa… E vorba despre un domn şi o doamnă, totuşi! Conţinutul şi forma! Nici conţinut fără formă, nici formă fără conţinut! Dacă forma are conţinut, atunci şi conţinutul are formă! Eventual, conţinutul poate avea mai multe forme, iar forma (dacă-i mai uşuratică, cum ştim că sunt formele) – mai multe conţinuturi! În fine, conţinutul poate avea conţinuturi, iar formele forme! Formele forme pot avea conţinuturi, dar numai dacă-s conţinute de conţinuturi! Iar conţinuturile conţinute pot avea forme formate de alte forme! Să fim realişti!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s