Artă, pornografie, Baise Moi, cugetări filosofice şi recomandări prețioase

b moi

M-a distrat întotdeauna eticheta de scandalos/ scandaloasă care se lipeşte cîteodată de anumite filme. Desigur, în literatură s-a depăşit de mult prejudecata asta; cenzura s-a lăsat păgubaşă iar violența sexuală a fost în sfîrşit tolerată, apoi revalorificată, explicată, consumată, încît în momentul de faţă pare chiar un subiect depăşit. Filmul, săracul, dat fiind faptul că nu se bucură de o istorie întinsă pe mii de ani, nu o duce chiar aşa de bine.

Ştim deja că în ultima vreme nu există an fără un scandal pe teme sexual-pornografice în industria cinematografică. Ba chiar de 10 ani încoace e aproape o tradiție. Inutil să fac o trecere în revistă a filmelor artistice cu scene explicite. Aveți Last tango in Paris, mare parte a cinematografiei asiatice precum şi scandalul cu Vincent Gallo la un Cannes. Întrebarea e : mai sînt autentice răzvrătirea şi repulsia împotriva scenelor evidente care se întîmplă să mai ruleze din cînd în cînd pe marile ecrane?

Desigur, cu filmul e mai greu. Imaginea are un impact mai puternic decît îl va avea vreodată cuvîntul. Şi totuşi…

Cred că veşnica frămîntare pornografie/ artă nu are moarte. Mă mai distrează şi deştepţii care încearcă să descopere şi să definească granița dintre pornografie şi artă, ca şi cum ea ar fi una fină şi alunecoasă.

Filmele porno sînt ceea ce ştim cu toții că sînt. Funcționează ca stimulent şi atît. Orice încercare de a găsi bucata estetică e forțată şi useless, dar şi pe asta o ştim deja.

Totuşi, în momentul în care o scenă cu sex apare într-un film (şi nu vorbesc de sexul sub plapumă sau sub jocul subtil al umbrelor şi al unghiurilor căutate îndelung) mintea multora se scurtcircuitează. Desigur cu toții invocă felurite motive care nu ştiu dacă e bine sau nu să fie judecate. Cică ține de pudoarea fiecăruia & so on. Dar una e să nu fie genul tău, şi alta e să le pui la zid.

Acum ceva vreme am văzut Baise Moi, alt film cu potențial scandalos receptat evident negativ, cenzurat şi aşa mai departe. Astăzi l-am revăzut. Printre acuze, cea mai răsunătoare este, desigur, violența sexuală şi grafică gratuită. Mie nu mi s-a părut nimic gratuit în filmul ăsta. Ba chiar mi-a plăcut, pentru că în sfîrşit cineva a reuşit să treacă peste o convenție plicticoasă.

E clar că actul sexual în cinematografie a fost îndelung mitizat şi poetizat. Normal, au ieşit şi opere de artă din asta, dar ele sînt puţine. Prin Baise Moi, Virginie Despentes şi Coralie Trinh Thi au reuşit să arate (insist asupra faptului că e o reuşită) că actul sexual nu este poetic. Că violenţa, actele instinctuale, lipsa unei conştiinţe morale există, că nu există absolut nimic poetic în ele şi că în plus poţi să le şi exprimi prin intermediul imaginilor. Deci este Baise-moi un film artistic sau nu? Paradoxal, este arta care refuză convenţiile artei. Un demers aproape avangardist. Nici nu poate fi vorba de pornografie, ba chiar nici de limita dintre artă şi pornografie, pentru că arta şi pornografia sînt două sfere autonome care după umila mea părere nu fuzionează.

Acestea fiind spuse, recomand filmul ăsta fără să am absolut nimic pe conştiinţă. Nu mă interesează pudorile, dezgustul, ficatul celor care vor avea probleme urmărindu-l. Enjoy!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s