Cărţile ei nescrise

În dreapta femeii, pe biroul de lemn improvizat, două teancuri de cărţi necitite. În stânga, într-un pătuţ de lemn cu gratii, un copil dormind. Capul rotund, moale, iese de sub cuvertură. În urmă cu mai mulţi ani, acceaşi femeie pregătindu-şi licenţa. O cameră de cămin strâmtă, gândacii mici şi roşiatici purtându-şi ouăle în spinare. Feţele zbârcite degajând o indiferenţă de neclintit. Conştiinţa moartă a adulţilor-copii răsunând în capul ei.

Bucureştiul – un oraş trist din Est.

Copilul râde în somn. Gura subţire lasă să se vadă dinţii strâmbi şi ascuţiţi.

Fetiţa creşte în capul mamei. Durerea celei din urmă va fi durerea ei. Dezamagirile celei din urmă vor fi ale ei. Dispreţul, depresia, resemnarea, furia, toate ale ei.

Certitudinea că fetiţa nu va fi scutită, neputinţa mamei.

Două perechi de ochi verzi, aceeaşi de fapt.

Un teanc de foi albe – cărţile ei nescrise. Rânduri împrăştiate, degeaba. Cărţile ei nescrise, cuvintele care nu vor să prindă formă, plânsul copilului.

Amintirile, comunismul, vidul de după, o picătură de cerneală într-un pahar cu apă. Un film prost cu purici, Republica Socialistă România. Un răsărit de soare în mijlocul brazilor pe certificatul de naştere.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Cărţile ei nescrise&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s