Tăcerea

Pe cine mai miră acum, în ceasul al 2012-lea, criza profundă în care s-a afundat politica românească ? Lipsa de credibilitate a politicianului român de orice culoare, lipsa lui de profesionalism, amatorismul care se vede cu ochiul liber de la mari distanţe precum şi lipsa unei alternative sunt tulburător de alarmante. Faptul că niciun politician nu mai găseşte nicio armă cu care să stea în picioare mă face să zâmbesc cam cu tristeţe.
Un singur respect n-a ştiut politicianul român să şi-l câştige în toţi aceşti ani de tranziţie : respectul pentru discursul rostit, singurul inviolabil. Una dintre cele mai importante arme pe care orice politician le are la îndemână, absolut ştearsă din conştiinţa tuturor, pare-mi-se, rămâne limbajul.

De când sînt în Franţa asist cu multă plăcere la un fenomen inexistent la noi : discursurile preşedintelui francez Sarkozy, un exerciţiu de retorică impecabil. Le-am urmărit de fiecaredată în contexte total diferite, printre oameni cu orientări politice diferite, de vârste diferite. Mai în glumă, mai în serios, la sfârşit cu toţii ajungeau la aceeaşi concluzie : ‘’Ei, nu poţi să zici că nu vorbeşte bine’’.

Daţi-mi un singur nume de politician post-decembrist care s-a impus în mod autentic la noi prin puterea discursului.

Această ‘’ars bene dicendi’’ a lui Quintilian, uitată în mod absurd pe meleagurile noastre are consecinţe uluitoare. Într-o situaţie reală în care oamenii ies în stradă şi strigă, politica românească răspunde prin tăcere. Normal, devreme ce discursul ei a dispărut complet.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s