Licenţa, carevasăzică

Vasăzică ajung eu prin străinătăţuri şi începe nebunia actelor. Trebuie, cu orice preţ, să-mi traduc adeverinţa aia de licenţă obţinută prin mari sforţări (ei, ce naiba, am trei ani la activ, am dat examene, am stat în bănci şi am ascultat iar la final le-am demonstrat că ştiu, că ştiu TOTUL, şi că merit, fir-ar să fie, rahatul ăla de hârtie!).

Şi-mi dau hârţoaga provizorie (da, chiar aia cu ştampila OFICIALĂ a instituţiei, prin care se adevereşte că domnişoara D. C. a absolvit ciclul cutărică, specializarea ‘’Limba şi literatura română- Limba şi literatura franceză’’, deci OFICIAL am dobândit cunoştinţele vieţii, am fost supusă testului şi l-am luat şi uite dom’le, rectoru’ în persoană semnează hârţoaga deci oameni importanţi ‘’îşi pun obrazu’ ‘’, cum ar veni, pentru mine) la tradus.

Mare arc în timp, pe la începuturi, când mă prind eu cam cum e cu sistemu’ universitar francez:

Întâlnesc, vasăzică, un Jean-Luc care e în anul trei de licenţă dar cu care am şi eu cursuri. Treaba e simplă, catedra de română e oricum ceva mic şi neimportant, deci că sântem toţi la grămadă, nativii cu ne-nativii, peu importe ! Şi îl întreb eu cu avânt, ce naiba şi-o fi ales el ca subiect pentru lucrarea de licenţă. La care mă priveşte speriat, spunându-mi că ei nu trebuie să scrie aşa ceva. ‘’Cum, vasăzică tu la sfârşit îţi dai examenele alea din sesiune, le iei şi gata, eşti licenţiat ?’’ El mă priveşte blajin şi-mi zice ‘’Oui oui, păi cum altfel’’…

Stupefiată, mă întorc acasă la Grigore Martinescu şi-l întreb urlând : ‘’Băăăăăi, vasăzică Jean-Luc ăsta care termină acuşica, în vară, pe lângă faptu’ că n-are dublă specializare, nu scrie o lucrare de licenţă şi nici nu dă o serie de examene suplimentare va fi, ca şi mine, licenţiat în litere ?!!!’’ La care G. mă priveşte trist şi-mi zice ‘’Oui, oui, păi cum altfel…’’

Ei, cu traducerea în buzunar, după ce portofelul mi-a fost golit de 40 de euro (de care chiar n-aveam nevoie, pentru că acum ştiu că banii aruncaţi pe traduceri de acte sînt providenţiali… ei nici nu există fictiv, ca o căsuţă goală pe care o poţi umple la alegere cu ce vrei tu, ei SUNT, deja, înainte de orice altceva, o hârtie tradusă OFICIAL !) merg, vasăzică, la Rectorat să îmi caut un serviciu. Mama ei de treabă, am o licenţă !!!

Depun o copie în română, una în traducerea oficială şi zic că vreau ceva, orice, un post de suplinitor, un ‘’ceva-acolo’’.
Eu ştiam, desigur, că la franţuji licenţa de litere e de două feluri mari şi late : ‘’Licence en lettres modernes’’ şi ‘’Licence en lettres classiques’’, titulaturi care lipsesc din sistemu’ nostru dar care sînt lesne de decriptat dacă nu cumva eşti de-a dreptul cretin.

Şi mă trezesc, după două săptămâni, că foicele mele erau capsate alături de alte multe foicele mâzgălite cu pixul. Vasăzică o madamă sau madmoazelă îi scria alteia pe un formular de cerere ‘’Veuillez m’indiquer si le diplȏme correspond à une licence en lettres classiques ou modernes’’. O alta îi răspundea pe deasupra că ‘’Nous ne somme pas en mesure d’apprécier le diplȏme, veuillez faire une demande d’équivalence auprès du CIEP’’.

Vasăzică madamele s-au uitat pe adeverinţele mele, pe care scria că am o specializare ‘’ro-fr’’, iar angoasa le-a absorbit. Mi le şi închipui: ‘’Să fie oare une licence en letters moderns ou classiques? Oare româna e limbă clasică sau modernă ? Sau oare e o limbă fictivă ? ‘’ Ce să mai vorbim de înţelepciunea lingvistică, care ne spune că toate limbile romanice sînt variante ale limbii latine, vasăzică chiar şi franceza e o formă de latină, vasăzică il s’agit d’une licence en lettres classiques, cum ar veni…

După episodul clasic vs. modern, iau decizia să fac totuşi o cerere de echivalare la instituţia cu pricina, poate-poate or pricepe că licenţa mea e o licenţă de limbi moderne şi nu clasice. După trei luni în expectativă, primesc, vasăzică, o adeverinţă. Care spune cam aşa : ‘’il s’agit d’une reconnaissance du niveau en non pas d’une équivalence’’ (păi şi normal că-i anormal, vasăzică eu şi Jean-Lucul avem acelaşi nivel chiar dacă licenţa de litere în Ro. e dublă ca nivel de informaţii, de cerniţe ş.a.m.d.).

Vasăzică tot nu-mi foloseşte la nimic, că madamele o să se uite iar la noua hârtie cu un aer de suspiciune extraordinar, chiar şi după ce pe ea va scrie ‘’niveau licence’’. Asta înainte de a se da cu capul de pereţi, de a urla şi de a plânge nervos că nu ştiu, NU ŞTIU şi nimeni de încredere nu le poate spune dacă licenţa mea e o licenţă clasică sau modernă…

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Licenţa, carevasăzică&8221;

  1. e the best kind of licenta! Cu blood, sweat and tears! e clasica (aka pe rit vechi cu nopti nedormite), moderna (ca ai facut-o cu alte examene pe cap) si originala.

    • I don’t know, e din ce în ce mai sumbru mai ales dacă te gândeşti ce prestigiu avea o licenţă acum 100 de ani. Eu prefer să nu mă gândesc, oricum sântem condamnaţi la studii infinite…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s