La mare, la soare…

Joi seara, Gara de Nord. Coadă la casele de bilete. In jur de cincizeci de oameni si doar patru ghişee deschise. Merge foarte greu, toată lumea cumpără mai multe bilete, pentru diverse neamuri şi cunoştinţe, cu destinaţii diferite, ore diferite de plecare şi ore diferite de întoarcere. O doamnă cere trei dus-întors până la Buşteni, două pe care le plăteşte cu o hartie de cincizeci şi unul pe care-l plăteşte separat. Biletul privilegiat trebuie să aibă altă oră de întoarcere. Şi dacă fata se întoarce cu trenul de şapte se poate, cu acelaşi bilet? Da doamnă, trebuie doar o ştampilă pe bilet, în gară.
Discuţii infinite, cu dus şi-ntors. Mă gândesc ce melodie ar merge în acest cadru. Dacă aş filma o coadă la bilete în Gara de Nord, ce-aş pune pe fundal? Nu-mi vine nimic în minte. În faţa mea, un tip cu părul lung pleacă la Mangalia. Vrea şi el două bilete, dar amandouă pe aceleaşi cupoane de reducere, dacă se poate. Caseriţa nu înţelege. Cum adică, pe aceleaşi cupoane? Adică să vă tai două şi să vă dau două bilete? Da, doamnă. Dacă se poate.
Nu s-a putut. Când să ajung şi eu să cer Sfântul Bilet de Constanţa, un domn mă întreabă politicos dacă poate să cumpere un loc. Vreau şi eu să cumpăr un loc până la Roşiori, nu durează mult. Nu-ţeleg din prima ce înseamnă a cumpăra un loc. Văd că strecoară un bilet şi o hârtie de cinci lei prin farfurie. I se dau rest patruzeci de bani. Sfântă Amnezie! Am uitat că poţi merge cu trenul şi fără loc. Mă gândesc acum la trenurile de navetişti. Acum câţiva ani mersesem la Ploieşti pe o scară, cu un rucsac în spinare. Acum ştiu că un loc până la Roşiori valorează nici mai mult nici mai puţin de patru lei şaizeci.
Mă urc în tren. Am un loc la geam dar sigur o să merg cu spatele, cum ar veni. Cu cea mai mare nonşalanţă şi egoism, îmi trântesc geanta pe scaunul de lângă mine şi îmi deschid cartea. Am luat cu mine un Fitzgerald. După cinci minute un tip mă abordează cu firescul nu vă supăraţi, am şi eu un loc aici, arătând cu ochii către geantă. Zâmbesc şi mă gândesc că pe domnul care mergea la Roşiori doar ce l-a costat patru lei şaizeci o replică similară. Îmi iau, deci, geanta.
Cartea mă plictiseşte cumplit. Lălăială. Personajele se plimbă mereu. Pe X Street, pe Y Avenue. Vorbesc în dorul lelii despre cărţi, filme, muzică. Dansează. Sunt egoişti. Se îmbracă aiurea. Totul e greţos de livresc, nimic nu pare autentic. În stânga mea, tipul si-a scos laptopul şi i-a dat drumul. Coolerul îmi prăjeşte, la propriu, coapsele. Lângă furnal, tot pe stânga dar pe rândul celălalt de scaune, un alt tip se uită la Game of Thrones cu sonorul la maxim şi fără căşti. În faţa mea un cuplu: ea vorbeşte la telefon şi el îşi desface o bere şi o varsă pe el. În spate se urlă: un grup de copii pleacă în tabără. Asta îmi aduce aminte de taberele mele. Aveam o învăţătoare care avea o predilecţie pentru Apuseni. Mereu ne trezeam prin Arieşeni, Ciucea, Şuncuiuş. Cam astea erau destinaţiile de vis pentru copiii născuţi în Constanţa. Şi ca-n fiecare vară, mereu ne lovea acel hit. Acea melodie care însumează, rezumă şi caracterizează întreaga aventură. Îmi amintesc de un autobuz enorm, incredibil de lung, în care, la cererea călătorilor cu vârsta de aproximativ 8-9 ani, se asculta în fiecare excursie Genius. OOOooooooOOOOO, e varafar’ e soareafarăăăă, OOOOoooooooOOOOO, e varafară iarăăăă. Şi chiar aşa era. E varăafar’ ce n-am dreptate?Fete, fete şi de toate. Chefuri, chefuri cât se poate. Toate astea în drum spre Băile Felix, îmbrăcaţi în Sfinţii Iegări şi în tricourile cu franjuri.
Revenind în tren, totul e un haos dubios. Fiecare pe limba lui o ia razna. O, unde sunteţi voi, trenuri cu compartimente şi cu banchete lipicioase din vinilin? Mă aşteaptă trei ore în acelaşi ritm, şi asta numai dacă nu cumva ne oprim ca de obicei vreo douăzeci de minute în camp, ca să asteptăm semnalul.
***
Ajung la unşpe jumate în Constanţa, mai mult adormită. Ia ieşire e ca în bazar, toată lumea trage de tine. Unii cu chei, alţii cu maşini. Taxi domnişoara, cazareeee… Bişniţa estivală mă înduioşează. Sunt, în sfârşit acasă, si miroase de te trăzneşte a sare şi a umezeală. Intru în apartament şi mă trântesc direct în pat. Acelaşi pat în care am dormit până pe la optsprezece ani. Camera aia e singura care nu a fost modificată şi nici modernizată. Aceeaşi lustră jerpelită care ocupă mai mult de jumătate din cameră, aceeaşi bibliotecă dărâmată la propriu de greutatea cărţilor care zac acolo, multe dintre ele încă necitite. Pe bibliotecă, un munte de animale de pluş. Mă simt foarte, foarte ciudat, dar somnul învinge.
A doua zi mă scol la şapte şi sunt nori. O catastrofă peste care trebuie să trec cumva. Mă fâţâi prin casă, mângâi pisica. Bucuria ei… Pe la zece şi jumătate iese soarele, dar este mult prea târziu. Mai încerc şi după-amiaza fără succes. Este o vineri ratată, ratată, ratată. Nu te poţi bucura de nimic la mare când plouă. O dată, când eram în liceu, ne prinsese ploaia pe plajă. Cea mai fromoasă senzaţie. Tristeţe, panică, miros de ploaie, apa din cale-afară de caldă şi de întunecată. Azi nu e ca în liceu.
Mă întâlnesc cu prietenii. O ardem dubios prin Mamaia. La Doors pe plajă e o aniversare cu oameni de vârsta părinţilor mei. Se ascultă Chumbawamba si apoi I’m too sexy for my car too sexy by far, too sexy for my hat and I do my little turn on the catwalk. Ceva nu e chiar ok. Bine că nu au băgat încă Scooby Snacks sau Kong Fu Fighting. Mă gândesc că unele melodii trec testul timpului iar altele nu. Deşi în ultima vreme, din ce în ce mai puţine melodii trec acest test. La fel şi cu cărţile. Orce-ar fi, nu aici o să găsesc hitul verii ăsteia. Sorb dintr-un mojito în care cineva mi-a varsat jumătate de pahar de sirop. De tuse. Ni se fac şi nişte poze, putem să ne tăguim şi pe facebook. Nu agăţăm nimic, nici măcar nu suntem agăţate. Aşa e viaţa noaptea la mare. Mă gândesc că m-aş lungi pe un şezlong şi m-aş uita la stele dacă aş avea cu cine să vorbesc nimicuri în acelaşi timp. Nu e cazul.
***
S-a stricat şi Vama, mi se spune. Nu mai e ce-a fost. De când m-am născut aud această placă. Oricum n-a fost niciodată nimic. Mă gândesc la asta în timp ce mă prăjesc pe un şezlong la Modern. E cald şi marea e murdară, mi-am luat un corn cu cremă de cocos şi un spray protector de la Gerovital care duhneşte a bere. E bio. Toată lumea din jur se întreabă de unde vine duhoarea dar refuz sa mă demasc. Cinşpe lei şezlongul. Un băiat ne dă nişte bonuri şi ne întreabă dacă nu vrem nimic de băut. E arămiu de la bronz, are ochii albaştri, un tricou roşu şi o ţigară după ureche. Nimeni nu vrea nimic. Mă întreb cât câştigă, dar n-am curaj să-l întreb. Mă dau cu duhoarea şi pe faţă şi intru în apă.
De la terasă se aude vag nişte muzică. Ceva cu ale tale ale taleeee sărutări criminaaaaale. Mă gândesc că nu e chiar aşa de rău, e o linie melodică cu potenţial şi nişte versuri drăguţe. Se face tot mai cald şi trebuie să ne cărăm de pe plajă. Băiatul ne întreabă trist dacă nu ne mai întoarcem. M-aş întoarce eu, pentru totdeauna. Aş munci cu tine aici toată vara, aş vorbi zilnic cu o mie de oameni. Aş aranja salteluţe colorate pe şezlonguri şi seara aş face o baie.
***
Tot la Modern, dar pe partea cu Casa Căsătoriilor. Coborâm prin hăţişuri, intotdeauna m-au fascinat scările săpate în pământ. Avem şezlonguri de lemn cu cinci lei mai ieftine, îngheţată şi bere la terasă, şi o mare plină de pietre, pour les connaisseurs. În loc de nisip, peste tot numai scoici în care îţi rupi pielea fină a picioarelor. Toţi oamenii se îngrămădesc în apă înspre dig, acolo unde evident, nu sunt pietre. Indicatoare sau semnalizăr nexam. Dacă nu cunoşti zona, s-ar putea să intri ca berbecul şi să nu mai ieşi. Aceasta este, doamnelor şi domnilor, Adevărata Plajă A Constănţenilor. Încerc să-mi amintesc care a fost ultimul hit al verii pe care mi-l amintesc. Cred că acum câţiva ani, tot prin Vama cea Stricată, era ceva cu Cuando tomes tu café toma tu café con caña, în fine, o melodie cu şi despre ceea ce e permis să bei şi la ce trebuie să fii atent când bei cafea. Acesta este cel de pe urmă hit al unei veri pe care mi-l amintesc.
La Trei Papuci, aglomeraţie cât cuprinde. Nu ai unde să arunci un băţ, şi nici unde să parchezi o maşină după ce o cobori prin drumurile semi-amenajate. Terase şi sezlonguri cât cuprinde, dominate de melancolicul scaun galben al salvamarului. La mal ne aşteaptă o ciorbă radioactivă: alge, alge şi iar alge. Şi orice s-ar mai ascunde pe sub ele. Nu prea ne vine sa intrăm în apă. e ceva respingător şi dezgustător în salata asta de mare. E mereu moale şi lipicioasă. Da, dar asta se mănâncă, mi se spune. Deodată totul pare mai uman.
Intrăm până la urmă, să mergem cu salteaua. Nu sunt valuri, totul e perfect până apar din nou norii. Hitul verii ăsteia nu vine de nicăieri dar mie îmi tot sună în cap prostia aia cu sărutările criminale. Cu vreo zece ani în urmă, pe Tomis înspre Capitol se deschisese un băruleţ numit Art. Era cu cărţi, cu muzică, un fel de strămoş al Cărtureştiului. Mic, înghesuit, în care se aduna numai lumea bună a urbei pentru a discuta chestii livreşti, abstracte metafizice, pe un soundtrack eclectic care cuprindea pe lângă Pink Floyd şi Shakira cu La Tortura şi o melodie dubioasă care ar fi fost cântată de Madonna şi din care nu reţin decât refrenul: Something has happened to meeeeee. Această melodie, pe care nu am auzit-o decât vag, pentru o singură dată, m-a obsedat apoi multă vreme. Nici acum nu ştiu exact ce-i cu ea şi cine o cântă.
Ajungem iar la Doors Beach. Aici se ascultă direct Stan Getz si Menina Moca. Nimic luxuriant şi brazilian în stepa dobrogeană. Combinaţia asta mă deprimă. Aş fi ascultat ceva de pe Atomic. La mare, la soare, fetiţele sunt goaleeee femei adevărate, agaţă-le pe toate… Lume puţină, apă nu foarte adâncă dar cu valuri care îmi zmulg la propriu slipul de pe mine. Nu intru decât pentru cini minute, mă sperii şi o tai la loc pe pufuri. Îmi mai iau o bere, cineva lângă mine citeşte De ce e România altfel. Mă gândesc cu plictiseală că toate ţările sunt altfel, chiar dacă se tinde oarecum spre o omogenizare şi o unificare. Tema mult prea profunda pentru o dupa-amiază leneşă. DJ-ul e hotărât să mă tortureze până la capăt cu bossa nova. Mă uit în stranga şi admir tabloul postapocaliptic: combinatul petrochimic, întins pe naiba ştie câte hectare, cu coşurile spumegânde. Totul e foarte, foarte greşit. Îmi fac o poză, dau un check-in pe Facebook. Să moară duşmanii şi să par interesantă. Măcar aici avem veceuri. Sunt à la turque şi îmi dau seamă că uşa cabinelor nu se termină în pământ. În plus, în primul în care m-am aruncat, vederea e direct către mare. Ezit să deschid ţumburuşul şi să mă mut într-o altă cabină. După care nu o mai fac. Există lucruri mai importante decât dilema dacă nu cumva cineva îţi va vedea accidental fundul preţ de un minut.
Mai plecăm şi acasă. Mă doboară oboseala. Am alergat mult, am văzut multe, nu am auzit însă hitul verii ăsteia. Iar îmi sună în minte melodia cu ale tale ale tale.
Mă trezesc marţi seara singură-cuc în gară. E cald şi toată lumea moţăie pe scaune. Trenul pleacă de la linia patru. Aproape că mă buşeşte plânsul, ca la fiecare sfârşit de vacanţă. Aş da orice să nu plec. E vară, e cald. Toată lumea bună e la mare. Şi nu numai atât. E ceva teribil de zdrobitor cu sfârşiturile. Te copleşesc. Gările, întoarcerea la realitate, la muncă, la Bucureşti. În tren un tip se plânge nervos la telefon: nu mai suport Bucureştiu’ ăla, mai ales vara. Simt ca-nnebunesc în el. Aş vrea să-l iau în braţe, să-nnebunim amândoi. trenul pleacă. E bine că nu se vede decât câmpul, plat şi anost. Mai citesc din Fitzgerald si de data asta mă prinde. Flirturi ieftine, sidrofii si o modă dubioasă… de ce nu, până la urmă? În faţa mea, alt bărbat îşi varsă berea pe pantaloni. Zâmbesc şi mă gândesc că a mai trecut o vară…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s