Brânza

Nu sunt machedoancă, dar îmi place brânza. Sunt chiar lipoveano-basarabeancă, mă trădează forma rotundă a feței, ochii spălăciți, părul blond și tenul închis. M-aș vedea bine în partea aia a Dobrogei, nu prin podișurile uscate presărate cu oițe, ci prin delta sălcie și gri. Dar asta nu înseamnă că aș putea să trăiesc fără o telemea untoasă de oaie, care de obicei trebuie să miroasă a putină și a stână de Dobrogea, nicidecum ca aia de la munte.
Revenind la realitatea noastră urbană, iată-mă într-un supermarket hotărâtă sa nu-mi iau brânză la țiplă de pe raft, ci să-mi iau dintr-aia pentru care un minim de interacțiune cu o persoană de obicei draguță și serviabilă este necesar. De câte ori trebuie să merg la raionul cu pricina mi se pune un ghem în stomac. Haosul domină această ridicolă formă de a face cumpărături într-o uzină dezgustătoare a consumerismului. Nimeni nu știe care e coada. O vitrină infinită, lungă de câțiva metri buni expune cu nonșalanță mezeluri, mâncare gătită, salate, măsline, murături, brânzeturi și Sfânta Brânză. Multe cântare și vreo doi oameni pierduți încercând sa servească, vasăzică, cumpărătorul.
Mă așez, deci, în fața brânzei. Mi se pare de bun simț să stai în fața brânzei dacă vrei să iei brânză. De ce aș sta la măsline? Măslinele par punctul 0, dar coada se termină la Mama Dracului, la fileurile de crap și salatele de icre. Adică în cealaltă parte a supermarketului. Nu mi se pare ok să mă așez tocmai acolo. Mă hotărăsc să rămân în fața brânzei. O văd prin geam și știu că doar o mână bună ar putea s-o ia de-acolo, s-o cântărească și să mi-o paseze rapid. Știu că nu se face. Dar asta este.
Nu sunt nesimțită. Decât în cazuri de forță majoră. Niciodată nu am mințit, nu sunt nici genul care să îmbârlige omul. Nu prea pot să fraieresc pe nimeni. Am o mutră inocentă care mă trădează pe vecie. Însă, câteodată, plictisită de ridicolul și de absurdul acestei vieți, am niște crize de sinceritate și de anarhism. Mi s-a întâmplat și în liceu, și la facultate, și chiar hăt, până în ziua de azi. Îmi place să promovez aceste mici accese de nebunie absolut necesare.
Mi se face semn să mă așez la coadă. Eu, tot lângă brânză. Lângă mine, coada își continuă mersul ei ridicol până în dreptul măslinelor. ‘Treceți domnișoară la coadă, că și noi tot așa am făcut’, îmi spune o doamnă în vârstă, tunsă scurt și cu ochelari, înșfăcând o pungă de măsline verzi în semn de victorie. Sfântul exemplu al obedienței! Iată, empatizez cu tine, înțeleg că ai vrea să spargi mersul lucrurilor, dar hai. Treci acolo în rând și șezi blând. La coadă!
Eu nu mă dau. Ba chiar în demersul meu de breaking the law, mă trezesec urlând ‘Sunt ferm convinsă că pot să iau o bucată de brânză și fără să stau la coadă!’ Avangardă curată! Vasăzică știu ce fac și nu încerc să vă păcălesc. Vine și doamna care sevește în dreptul meu, întrebându-mă dacă am stat la coadă. Normal că nu am stat și nu văd de ce-aș minți. Nu am stat la coadă și nici n-o să stau. Dați-mi o dată pentru totdeauna nenorocita de brânză și să terminăm cu prostiile. Șocată la auzul adevărului brut, doamna se blochează. Cum adică, nu am stat la coadă, nu mint și vreau brânză? Whaaaaaaaaat? ‘Domnișoară, v-am zis să treceți la coadă, vreți să-mi aud vorbe??? Chiar așa?’. Nu doamnă dragă, vreau o bucată nenorocită de brânză și nu vreau să mă așez la Mama Dracului pentru ea. Îmi și închipui ce revoltă ar fi generat demersul meu anarhist. Toți codașii, revoltați că am reușit, în sfârșit, să fentez coada, să sparg această ordine fizică și morală până la urmă, să înhaț brânza fix sub nasul lor în timp ce timpul ar fi curs cu o viteză năucitoare peste trupurile lor împietrite și avansând lesne spre scopul unic: măslinele dietetice, sălățici cu ciuperci și pui… sau… brânză, ar fi înnebunit. Aș vedea doamnele aruncându-se înnebunite peste vitrine, păruindu-se cu celelalte doamne, înhățând și distrugând cu ură toate bunătățile. Aș vedea formându-se echipe de transport din mână în mână până dincolo de nenorocitele de geamuri care blochează accesul la alimente. O orgie-vrac, deșănțată și virulentă, în care nu s-ar mai sta la nicio nenorocită de coadă așteptându-l pe Sulică Spătaru să te servească după efortul de a fi civilizat. S-ar fi desființat fiecare vitrină cu produse vrac din supermarketuri. Oameni fără locuri de muncă, poate victime, revolte peste revolte. Asta s-ar fi întâmplat dacă mi s-ar fi servit brânza fără sudoarea civilizației. Dacă mi s-ar fi făcut un gest gratuit. Dacă fie și numai pentru o secundă aș fi fost specială.
Evident, la final am urlat că nu mai iau nici o brânză, că prea mult am stat răstignită în fața ei. Chiar așa, cum ar fi să ne așezăm la coadă la roșii pe la absorbante sau să cerem păturicile pufoase la raionul de făină, să vină, vasăzică, o doamnă și să alerge de colo-colo prin tooooot magazinul. Și eventual coada la brânză să înceapă undeva dincolo de granițele acestei țări, poate în Antarctica sau în jungla amazoniană și numai după ce am fi ucis o mie de leoparzi și de oameni ai zăpezilor să fim demni să ducem în drum spre casa de marcat o brânză… poate numai atunci…
Sunt o anarhistă mică și niciodată n-o să mă dau în lături de la exerciții de improvizație de felul ăsta. Asta sunt. O anarhistă fără brânză…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s