Acasă nu-i acasă

Sunt, de două zile, acasă.
Nimic mai tulburător. Am intrat în angoasa în care nu îmi găsesc locul. E acasă fără să fie acasă. Nu mai e acasă, pentru că nu ma pot identifica cu această casă. Am schimbat în ultimii ani multe case, apartamente, garsoniere, camere de cămin. M-am plimbat și fâțâit iremediabil prin tot felul de locuri. Nu am prins rădăcini nicăieri și nici n-o să prind. Spațiul este pentru mine o dimensiune anulată. Pot fi oriunde, nu mă mai pot atașa de el. Mă gândesc cu groază că nu sunt singura care simte asta. Când oare, când am pierdut spațiul? Timpul e și el încet pe ducă. Amintirile mele se opresc la 17-18 ani. E vârsta de la care nu am mai contorizat nimic demn de a fi menționat. Îmi amintesc cu o acuratețe înspăimântătoare lucruri petrecute acum 10 ani, dar n-aș putea să povestesc ceva întâmplat acum trei ani. Timpul moare și el.
Pe această moarte totală se instalează panica. M-a luat greața stând în sufragerile printre maldărele de cărți din bibliotecă. Îmi e frică să mă ating de ceva, pentru că știu că nu o voi termina de citit. Mă entuziasmez când mai găsesc niște interbelici români de care se vorbește puțin, știu că am lacune…
O biblotecă îmi provoacă greața. Nu mai am răbdare și simt că nimic nu mai merită citit. Ca și când totul s-a zis deja și eu am fost acolo la lectura publica. Lectura în sine e fără miză. Poate că psiho-motor ar trebui să evolueze și asta cumva. Să mărim viteza, să citim 5 pagini pe secundă, să se schimbe formatul.
Nimic nu mai e în regulă.
Îți vine să te așezi în fund și să admiri sfârșitul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s