Alte mizerii

Nimic nu mă scoate din minți mai tare decât micile rahaturi cotidiene, cu precădere alea care se întâmplă acasă. Îmi cunosc fobiile. Una e cea de insecte. Nu mi-e frică de ele propriu-zis, ci de faptul că nu pot să rezonez cu mecanismul lor de funcționare. Nu știu în ce condiții sare un păianjen pe tine, nu știu care-i treaba cu gândacii de bucătărie, nu știu la ce să mă aștept de la o albină care mă bâzâie. Asta una. A doua e legată de neputința în fața situațiilor absurde. Gen o inundație în apartament, o chestie care nu merge, un aer condiționat care nu mai răspunde comenzilor. Situații pe care trebuie să le rezolv cu logica care îmi lipsește cu desăvârșire. Acum o săptămână bulisem un geam. Voiam să-l aplec numai și nu știu ce s-a întâmplat, dar a ieșit o struțo-cămilă. Evident, m-am panicat, ce dracu faci când ești singur în casă și-ți atârnă un geam numai într-un colț, și nu poți să-l închizi și nimic… mă gândeam așa vag, care-ar fi șansele să cadă nenorocitul de geam, eventual peste mine? Cât de absurd ar fi fost, cât de mare ar fi fost neghiobia? În fine, l-am lăsat într-o rână și am fost să sun la vecini, altă situație penibilă, domnișoara singură care nu-i în stare să-și închidă geamul, ce clișeu urât sau ce luptă pentru supraviețuire! În ambele cazuri o tâmpenie.

Așa. Neputința mă omoară. Azi s-a mai întâmplat un rahat. Mi-a picat siguranța electrică și nu mai vrea înapoi. S-a stricat butonul, s-au aliniat planetele împotriva mea, s-a scurtcircuitat mizeria asta de circuit electric, ceva s-a întâmplat oricum și deci iată-mă sunând la proprietari care nu răspund, la electricieni de duminică, la Sfântul Duh să aibă milă de mine și să mă ferească naibii de penibil și de neputință. Nimeni nu răspunde duminică 2 august la ora 10 la telefon. Normal, toată lumea profită, se relaxează, e vară, e vacanță sau concediu și e și o lentoare superbă în aer. Sunt, desigur și ghinioniști fără curent undeva prin Dristor… asta este…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s