To the rescue

Nu sunt numai carne, sunt, iată, și o europeană individualistă și fără pic de resentiment în fața adevăratelor tragedii ale acestei lumi, cum ar fi valurile de imigranți care tot încearcă să penetreze în Europa, victime ale unor politici defective și a lipsurilor totale (de mâncare, de apă curentă, de acces la educație, de acces la orice).

Cred că ar trebui să mă autoflagelez de cel puțin cinci ori pe zi (în afară de palma de dimineață, pentru că sunt carne) pentru că am un pașaport și un fir nenorocit într-un laptop care îmi dă accesul la tainele bunăstării de orice fel. Confort pentru care eu nu am nici măcar cel mai mic merit de pe fața acestui pământ nenorocit, totul este un accident geo-politic. Destinul în sine e geo-politic. Te naști în Tibet, te duci la vânătoare de iaci, nici poveste să gândești cumva că e vreo șansă să îți depășești condiția. Asta e, frate, ești legat cu niște lanțuri invizibile de ordinea teritorială pe care nimeni niciodată nu a putut să o schimbe.

Mă gândesc cu groază și cu ură de unde vine tara asta a burgheziei europene, până la urmă Europa nu a fost dintotdeauna leagănul civilizației. Să înțelegem deci că în Africa conștiința de sine nu a lovit niciodată, că nenorocirea asta de luciditate s-a născut în Europa și doar aici a mocnit și a născut demonii ideilor și ale evoluției.

Mda, poate totul ține de geografie, Newton nu putea să descopere legea gravitației în Zambia, acolo ce câcat de măr i-ar fi sfredelit țeasta? Deci cum, cum să nu facem nimic în fața acestor tragedii iminente. Vai de mama noastră de europeni, forțați să fim primii, să fim deschizătorii de drumuri și inventatorii de războaie și altele. A trebuit să ne batem singuri, noi între noi, ca niște nenorociți, să descoperim repede ieșirea. Nu ne-am urcat, iată, pe plută, să trecem Mediterana în Africa nici în primul, nici în al doilea, nici în al șaptelea război planetar și intergalactic. Tot aici ne-am ciopârțit, tot între noi ne-am salvat, tot noi de noi ne-am plictisit și răsplictisit, ne-am certat, devorat și reciclat.

Și cine-i prostul care a zis că omul e suma faptelor sale?

Așadar cum dracului putem să stăm așa, imuni la dramele din Orientul Mijlociu sau din Africa, cum să stăm în ataraxie în fața freneziei baroce a nevoii de ajutor?

Dar urșii bruni, pe ei cine-i salvează? Și copii din Zimbabwe? Și orașele bombardate în Libia? Și mizeria din Pakistan? Și cangurii? Și urșii Panda? Și delfinii cu cocoașă? Și hala Matache și cavoul lui Farmache? Și Casa cu Lei? Și iubiți și câinii vagabonzi, faceți dragoste da’ nu război și mare atenție că o să se trimită cereri și de pe Marte în curând, de la niște microorganisme aflate la ananghie.

Și pe mine cine dracu’ mă salveaza? Cui îi pasă? Cui o să-i pese vreodată?

Anunțuri

Un gând despre &8222;To the rescue&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s