Somnul

Mă gândesc de multe ori la cine mai suntem și ce mai căutăm, până la urmă, pe-aici. Care e țelul, care e proiectul? Sensul s-a pierdut de mult pe drum, asta dacă vreodată am bâjbâit măcar pe lângă.

Care mai e rostul zilelor care trec aiurea? Ce mai contează până la urmă? Ce-a contat până acum? A fost sau n-a fost?

Mă uit la C. cum doarme. Somnul trebuie să fie cea mai vulnerabilă stare în care te poți afla. Este de o frumusețe dezarmantă. De o fragilitate cutremurătoare. Mă uit și mă mir. Și mi-e frică. Nu știu cine ne-a programat așa. De ce nu putem dormi cu săptămânile. Sau cu lunile. Să ne deconectăm pentru mult timp. Să ne întâlnim eventual în vise. Măcar o dată pe an să avem un somn de-o lună. Să știm sigur că atnuci se doarme. Oricât de mult am pierde. Oricâte lucruri s-ar întâmpla în absența noastră. Cred că o absență e necesară. Oricum prezența nu spune mare lucru.

Revenind. E atât de frumos. Cum să ucizi cu pleoapele atâta frumusețe?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s