Băiețeala

Doar ce am văzut The Peanuts Movie, unul dintre cele mai bune desene animate văzute în ultima vreme, și doar ce mi s-a făcut dor de copilărie.

Mi-am adus aminte, brusc, de iernile cu sănii și cazemate, cu cafteli și fugăreli în jurul blocului, cu mingi tăiate și obligatea la bară, cu balurile mascate din generală și cu serbări și desene animate, și reviste Mikey Mouse care apăreau întâi lunar, apoi, bilunar (nebunie curată).

Evident, înnebunită după toate nimicurile astea de care m-am îndepărtat, am aflat cu stupoare că există și o Istorie a benzii desenate românești pe care ignoranta de mine o credea inexistentă (Hăhă, aș fi zis, de când dracu’ avem noi desenatori de tradiție, dar ce să vezi domnule…) și pe care o să mi-o cumpăr de urgență.

Și asta nu ar fi nimic, dar îmi amintesc că pe lângă popularele Mickey Mouse (da, băieții vor sări cu Pif și Rahan… fiecare cu dramele lui) pusesem mâna pe o revistă de nișă, găsită undeva pe la ghenă, intitulată strașnic Gânsacul Gus și Pirații.  O variantă excelentă a Piraților din Caraibe, cu… (da, ați ghicit), gâște!!! Partea foarte proastă e că oricum aș da-o, această bandă desenată pare de negăsit pe internet. Nici măcar urme palide de gânsaci pirați nu sunt vizibile pe www.

Și apoi mai avem o carte pe care o citeam și o răsciteam, genul de carte în care tu ești eroul și după fiecare capitol trebuie sa alegi cum ai vrea să se continue povestea. Erai cu gașca de prieteni în cautarea unei comori și aveai n variante, ba chiar la început ți se dădea și o hartă cu toate variantele posibile. Așa ajungeai în jungla amazoniană, în arestul poliției, fugărit de hoți sau săpând în mină în funcție de propriile tale opținui. Absolut divină cartea, păcat că nu îmi mai amintesc titlul (de autor nici nu poate fi vorba).

Toate astea, evident, înainte să dau gata jumătate din cărțile din colecția Rao pentru copii, inclusiv Șifonierul, leul și vrăjitoarea și Prințul Caspian, citite la ani lumină distanță de filmele stupide.

După-aia mă băiețisem de-a binelea cu Tom Sawyer si Hucleberry Finn, la fel și cu Oliver Twist și Singur pe lume. Pentru că daaaaaa, cele mai bune cărți de aventuri erau cu băieți, de parcă, fată fiind, nu știai ce e aia să te cațeri, să uneltești și să coci planuri, să fii detectiv sau inventator sau aviator sau orice altceva.

Cam asta a fost, foarte pe scurt. O mare băiețeală, dublată de hărțile, soldățeii și indienii de plastic ai vecinilor mei, mereu terorizați și zeflemitori pentru ca nu înțelegeam, dom’le, ce e ăla razboiul și cum e cu tranșeele din covoare. Nici catapultele din linguri sau roboții din pachete de LM nu erau de nasul nostru. Ce să mai vorbim de cazemate sau de înfricoșătorul coborât la boxă?

Toate astea ar merita romane întregi, mai groase ca Leon’s Toystore by Warren Peace.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s