Cum ne-am întâlnit cu ursul pe Jepi

Nu suntem noi mari munțomani. Ne place sedentarismul, ne place să dormim în pace sau să zacem în zilele în care suntem liberi, alea foarte puține care trec ca vântul și ca gândul și din care oricum nu prea înțelegem mare lucru.

Totuși, fiind în concediu o săptămână, ne-am hotârât să facem o aroganță de o zi și să ne dăm mari montagnarzi, să ne pozăm și să ne punem pe Facebook, să ne testăm limitele și să fim mândri la sfârșit și mari posesori de like-uri de la oameni poate mult mai umblați pe cărări de munte față de noi.  Așa că miercuri, în data de 22 Iunie, ne-am urcat la 7 dimineața în trenul de Bușteni cu ideea relativ greșită de a ajunge la Babele pe jos, pe Jepii Mari. La 9 fără 20 de minute ne-am dat jos și am pornit ușor către locul de start al traseului. În dreptul hotelului Silva, cimit al tinereții mele, emblemă a vacanțelor familiste tradiționale din anii 90, ne-am luat o sticlă de apă de 2 litri din care Omul a ras jumătate dintr-o înghițitură. M-am uitat puțin urât, dar m-am gândit că nu e panică, ca doar n-om bea atâta apă, mai ales pe un traseu de 3 ore și jumătate.

Ajungem într-un final la locul de start, la baza pădurii de unde se despart trei trasee: crucea albastră care duce pe Jepii Mici, traseu deosebit de periculos și bun pentru oamenii antrenați, parcurs de băieții cool pe care i-am văzut suind cu ditai rucsacurile, încrezători și zâmbăreți care parcă atacau un bulevard, tringhiul albastru pe care îl alesesem noi și punctul roșu, traseul popular către Urlătoarea.

Ne punem pe urcat prin hârtoape pe la ora 9, în timp ce Omul se plânge că nu l-am lăsat sau că nu am vrut să particip cu băieții cool pe Jepii Mici. Urcăm și urcăm, până când dăm de potecuța cu triunghiul albastru, singulară și despărțită de punctul roșu, semn clar (mai ales pentru Om) că pentru prima oară nu o să megem doar la Urlătoarea.

Mergem frumos pe potecă prin pădure, cam preț de o oră. E bine, e răcoare, e dimineață, e liniște. Nu e apă pe nicăieri, dar mai avem jumătate la ghiozdan, pe lângă niște sendvișuri și niște banane. La un moment dat, la o cotitură, auzim cam la 3-4 metri de noi în sus în pădure un foșnăit de frunze și un Hoooooooooooooooor un pic mai puternic decât normal. Mie mi s-au muiat picioarele instant, pentru că știam ce era, dar de frică nu mă uit, și îl întreb doar pe Om, cu o voce mai mult amuzată, Ce e ăla de sus? Omul se uită în sus și mă îndeamnă cu cea mai calmă și liniștitoare voce posibilă să merg înainte. Execut, dar de data asta cu viteza rachetei, în timp ce omul rămâne în spate liniștit, îndemnându-mă să mă uit la flori, la priveliște, la pe unde pun picioarele ca să merg. După vreo zece minute tot nu mă calmasem, dar îmi zic să o las mai moale cu teama de urși pentru că oricum nu fusesem urmăriți, nici atacați, și daca ni s-ar fi întâmplat asta pe o potecă îngustă tot nu am fi avut pra multe alternative. În plus, după ce ne-am revenit din spaima de urs, Omul îmi aruncă maxima zilei: Probabilitatea să te întâlnești cu doi urși în aceeași zi e foarte mică. Așadar, cu acest dicton mă păcălesc și reușesc vag să mă bucur de traseu, de floricele, de priveliști, de răcoare. Traseul este, în esență frumos, vag un pic cam anost pentru că vorbim numai de o cărare printr-o pădure de foioase care dă în stânci un pic mai sus. Etajul de conifere nu prea există. La un momentdat auzim și voci omenești și un Uuuuuu-uuuuuuu la care eu răspund cu mare recunoștință, semn că traseul e circulat și că nu suntem singuri.

Apa se termină văzând cu ochii, ne e sete și după vreo două ore ne oprim undeva la umbră pentru o pauză mai mare. Facem niște poze, Omul rade vreo patru banane și vreo două sendvisuri pe nerăsuflate. Bem și restul de apă și ne odihnim un pic, facem niște poze și o luăm din loc. Mai mergem vreo 10 minute, după care același Om mă lovește direct cu un upercut la ficat : Nu mai am telefonul, cred că mi-a căzur din buzunar când ne-am oprit. Normal, îmi zic, telefonul ți-l poți ține numai în pantalonii de pânză lăbărțați când urci la mama dracului. Prin urmare trebuie să ne întoarcem după el. Omul o ia la goană mai ceva ca mine după întâlnirea cu ursul, supărat și fără să înțeleagă că am niște bocanci înalți peste glezne și foarte țepeni, care nu prea îmi dau voie să flexez la coborâre. În plus, se aud niște voci și e panică mare și frică de furt de data asta. Ne întâlnim dupa 5 minute cu un grup de tineri care îi restituie Omului proprietatea de care nu a avut grijă. Folia de protecție e plesnită vag la un colț și pentru prima data îmi zic că nu e doar un moft să îți protejezi ecranul. Mulțumim și ne punem la loc pe urcat și pe mers, până când ajungem la o poieniță cu deschidere și cu o toponimie pe care poseri ca noi nu o cunosc.

poienita

 

Aici facem niște poze și Omul mai rade restul de sendvișuri. Nu mai avem apă, mi-e sete de mor și doar ce depășisem un indicator potrivit căruia mai aveam 2 ore și jumătate până la cabană. În fața noastră urmează porțiunea de lanțuri. Mă uit vag și îmi zic că e fezabil, însă fața mi se lungește când după curbă urmează alte lanțuri. Și alte lanțuri. Și iar lanțuri. Ne agățăm de ele, trecem cu bine și ajungem într-un sfârșit la Canton Jepi, pe platou, într-o poieniță plină ochi de flori mărunte și galbene. Ne oprim acolo, Omul își rulează o țigară, eu mă bucur de pauză. Tot la canton dăm peste trei băieți. Băeții au apă. Socializăm vag dar hotărâm, prin puterea telepatiei și a legăturii SF care mă leagă de Om, să nu cerem apă. Suntem niște proști și ne merităm soarta.

După Canton începe cea mai frumoasă bucată, cea prin jnepeniș. Este probabil al doilea cel mai suprarealis decor al României, după Vulcanii Noroioși. Numai pentru porțiunea asta îmi zic că drumul a meritat, nu vezi în fiecare zi așa ceva. Mirosul mă înnebunește, dacă aș crea un parfum ar trebui să miroasă fix ca pe poteca aia, a fructe proaspete și a ace de brad, proaspăt și dulce în același timp.

jepenis

După ce ieșim din feerie, dăm de indicatorul despărțitor: spre Piatra Arsă sau spre Babe? Piatra Arsă e mai aproape și ne e sete de murim, dar vedem din depărtare telecabina și alegem din nou greșit. Drumul către Babe e cel mai lung și cel mai enervant. Suntem pe platou, ne e sete, iar cabana e ca o oază în deșert, o vezi dar nu mai ajungi în veci la ea. Nici măcar oile și peticele rase de ele nu ne mai înveselesc, în plus oboseala începe să își spună cuvântul și facem pauze din ce în ce mai dese.

oi

Ajungem într-un final la telecabină, bem apă de 5 lei sticla de jumătate fără bon fiscal, ne luăm bilete de coborâre, ne mai odihnim un pic și mergem să ne pozăm la monumentele naturii, niște poze pe care mă laud că le-am meritat cu vârf și îndesat.

 

babe

La întoarcere stăm la coadă o oră la telecabină, mulțumiți totuși că pentru prima oară nu mai suntem pantofari dar obosiți rupți. Mie mi se face frică în telecabină, mai frică decât de urs, mai ales când trece de stâlpi și se aruncă în cădere liberă. Înăuntru lumea e pai puțin panicată, filmează și face poze.

Jos ne udă o ploaie de vară, se lasă un pic de răcoare în timp ce savurăm pe final o ciorbă de fasole la poalele muntelui. O luăm către gară, ne urcăm în tren și la ora 8 seara ne dăm jos în București, la 32 de grade.

Astăzi ne mișcăm ca Robocop și suntem arși ca niște raci. Probabil că pe platou am fost ca două bucăți de carne pe grătar, deși ne-am dat cu cremă de protecție.

În concluzie, o plimbare bună, plină de peripeții și de greșeli, pe care nu cred ca o s-o repetăm foarte curând, dar mulțumită căreia am luat un upgrade, de la pantofar la newbie. Traseul e ok, îți trebuie doar niște încălțăminte bună, puțină rezistență fizică și multă apă.

To be continued…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s