De înălțat zmeul

Jurnalismul social transformat deontologic într-un fel de voyeurism dezgustător (e greu, e foarte greu să scrii obiectiv ceva pe o temă socială, ideea în sine e un paradox și presupune o anumită ierarhie).  Aici sunt dependenții de stupefiante, dincolo cazurile de supradoză de la Obregia, la dreapta viața din canalele de la Gară, la stânga familiile cu o duzină de copii trăind la limita subzistenței. Fără să uităm minoritățile sexuale, ciudățeniile religioase, și de orice alt fel.

Te întrebi, năuc, care e ținta articolelor ăstora și care e efectul scontat.  Vrei să șochezi, să impresionezi, să transformi liberalul de multinațională în progresistul militant? Vrei să le bați obrazul? Vrei să fii Tod Browning? Îmi imaginez reacțiile siderate ale celor ca mine: oribil, oroare, ce bine că nu suntem în situația lor. Lectura tristă de identificare.

Pe de altă parte, cum să scăpăm de tara asta? Să ne biciuim zilnic de douăzeci de ori cel puțin pe spinare pentru că avem un card de debit? Să plângem nervoși pentru că ne plătim chiria în timp ce alții nu au unde să doarmă? Să ne fie inifinit rușine că ne urcăm într-un tren spre Sinaia când pe străzi încă se moare de foame?

Oricum o dai, nu îți iese. Poate că viața e mult mai complicată decât o poveste despre ceva anume. Există viață și există moarte peste tot. Există fericire și în mizerie, există multă disperare și în ordine. Poți să fii mizerabil într-un oraș superb, poți să fii al naibii de fercit într-o mahala infectă. Relitatea este mult mai largă decât căsuțele stupide în care încercăm disperați să o înghesuim. Și totuși, toată viața noastră se derulează ordonat în limitele căsuțelor. Este un paradox care, până la urmă, luat în serios, te copleșește.

Și atunci, degeaba te întrebi ce dracu mai ești azi… ești liberal, ești progresist, ești ecologist, ești anarhist? Ești de toate și nimic? Cui îi pasă, atâta timp cât ești din păcate, un receptacul de informație care filtrează totul în patternuri.

Mă gândesc la Republica lui Platon, la Utopia lui More, mă gândesc la absolut toți filozofii francezi ai Luminilor. Toate astea, toate ideile oamenilor ăstora, pentru nimeni. Hârtii de înălțat zmeul.  Nimic, până la urmă. Absolut nimic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s