The inside out

Am vazut ieri, în sfârșit, după zile de suferință pline cu filme idioate, Everything is Illuminated după romanul lui Jonathan Safran Foer, film pe care îl recomand cu căldură după cum recomand și cartea. E acolo o metaforă atât de frumoasă, a trecutului comparat cu un maieu întors pe dos care care reverberează din fiecare din noi (de altfel, jocul de cuvinte în engleză e și mai autentic, în special când personajul principal îi spune de vreo trei ori tovarășului de drum you are wearing it on the inside out fără niciun succes).

Ultima dată când am fost la Constanța, m-am uitat din nou pe albumele de familie, la fotografiile cu oamenii pe care nu i-am cunoscut niciodată. Să fi fost în 1910 momentul în care stră-străbunicul meu pe un scaun, îmbracat în costum și cămașă, o ține pe un genunchi pe străbunica mea. Lângă el, în picioare, cu o mână pe scaun se uită spre obiectiv și stră-străbunica mea, într-o rochie lungă și un coc cu bucle. Fotografia în sepia e cea mai veche dovadă pe care-o am că nu am venit din neant.

Dumitru și Paraschiva Coman s-au născut amandoi în Chișinău, cu siguranță cândva prin secolul nouăsprezece. Nu știu cum s-au cunoscut, nu cred că cineva rămas în viață ar putea să lămurească aspectul ăsta. Au ajuns (iarăși, mister pentru mine), patroni de restaurant și au avut două fete, pe Ana, stăbunica mea, si pe Natalia, sora ei, născute și ele la Chișinău. Tot la Chișinău s-a născut si Petru Florea, străbunicul meu. Despre ei știu, din fericire, ceva mai multe. El, absolvent al Seminarului Teologic și ea a Scolii Normale de Fete, s-au cunoscut într-un sat din apropierea Chișinăului unde au fost repartizati amândoi, ea ca învățătoare, el ca preot. Apoi au fost despărțiți și au corespndat prin scrisori, după care s-au căsătorit în final și s-au stabilit la Cahul. Toate astea pe timpul României Mari. Tot la Cahul s-a născut și bunicul meu.

Apoi a început debandada. În 40 s-au refugiat la Cacova Ierii, lângă Cluj. Apoi s-au întors la Cahul, după care au reușit, doar ei știu cum, să fugă definitiv după 1944 și să se stabilească în Deltă, la capătul lumii, în Dunavăț.

Poveștile cu persecuțiile rușilor, fugărelile, pierdutul unei bucăți din țara în care te-ai născut erau, pentru mine, copil fiind, parte a discuțiilor zilnice din casă. Marele avantaj al străbunicii mele a fost că era româncă, pentru că istoria a vrut ca ea să se nască, la fel ca și mine, în România.

Sunt convinsă că mai există oameni ca mine, născuți în România ai căror străbunici s-au născut dincolo de Prut, tot în România. Noi suntem, poate, dovada vie că n-a trecut atât de mult timp și că Basarabia e, încă, România.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s