Țeapa

Ea este, adânc înrădăcinată în mentalul colectiv al acestui popor dubios. Este acolo, bine înfiptă și acționează încontinuu. Din păcate ne trage și în spate, în spate rău de tot, cam mult prea în spatele unei vieți sociale în care poți conviețui și eventual- câtă îndrăzneală- relaționa cu cei din jur. Este, desigur, frica de țeapă.

Cum, nu știți psihoza colectivă care ne bântuie pe toți și de care nu am scăpat niciodată? Vezi că cineva îți zâmbeste la primul contact? E clar, ceva ți se pregătește. O tipă te lasă să treci cu pachetul tău de ouă în fața coșului ei plin ochi de produse la casă? Uite, uite țeapa cum se pregătește să îți sară în față. Să te muște ca o leoaică tânără, țeapa. Cineva se oferă să te ajute fără să aștepte nimic în schimb? Păi ce, nu îți e clar că te fură pe partea cealaltă? Repede, ține garda sus, încordează mușchii și stânge din dinți ca vineeeeeeeeeee. Vine țeapa.

Ne-am mutat de curând. Iar. Bloc nou construit, interfon, asociație de proprietari cu call center 24 din 24. Nebunie curată, ai crede. Civilizație, în sfârșit. Venind din Dristor, te simți ca în Republica. Mai că nu suspini… Asta până cââââââând…

Ne suna proprietarul. Ne sună încontinuu. Ne cere chirii în avans, ne cere să mutăm mobila la loc de unde am îndrăznit să o exilăm, ba îl simt că e pe cale să se mute, cel puțin jumătate de zi, cu noi în casă. Chiar așa, ce chirie? Toată lumea știe că suntem privilegiați ca omul ne lasă, prin bunăvoința lui extraordinară, să  îi plătim chirie. E un noroc cel putin fantastic, și știam că nu mulți se pot mândri cu asta. Ultima găseliniță a fost faptul că am avut tupeul să nu încuiem ușa de pe terasă.

Da, ia imaginați-vă că dispare ceva.

Chiar așa. Stupoare: ne-am imaginat că pur și simplu nu o să dispară nimic. Că oamenii sunt civilizați și că nimeni nu ar fura o plăsuță de glet, o ușă dubioasă model 1990, un întinzător de rufe garnisit cu chiloți, sutiene și bluze care îmi aparțin sau un cearceaf boțit, pus și el la uscat.

Dar să facem exercițiul ăsta de imaginație… poate nu e total deplasat să te gandești ca cineva și-ar însuși niște nimicuri de pe o terasă.

Îl văd, este el. Hoțul. Nu orice fel de hoț, ci ăla care reușește să spargă cifrul de la interfon și să penetreze în imobil. Bună treabă, unde s-ar duce deci, infractorul? Direct la etajul unu. Nu, cum să se ducă la subsol în parcare când ai lenjerie boțită de pat pusă la uscat? Cine ar rezista la așa ceva? Cred că și veicinii pot fi suspectați. Iar ușa cu siguranță ar putea să fie cărată în spinare prin mijlocul civilizației, fără să bată la ochi. Până și chiloții ar putea valora o avere daca ar fi conservați în formol pentru următorii 500 de ani.

Să încuiem deci ușa. Căci mințile ne sunt, de hăăăăăăt, dureros de multă vreme încuiate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s