0

Tu

ochii tăi albaștri ca două
găuri negre
înghițind cu poftă
galaxii peste galaxii
acolo ne vom pierde cu toții
de-aici începe vidul

aceste mâini frumoase  mângâindu-mi creierul
liniștindu-mi carnea
atenuând spasmele acestei
existențe fragile

mă uit la ele
la degetele lor lungi și fine
ca niște organe independente
detașate de corp
și știu
că nu se vor opri aici

că vor mai mângâia și alte cărnuri
că vor mai liniști și alte vene zvâcnind tragic sub piele

dacă aș ști
și mai ales dacă ar fi vreo cale rațională
aș opri totul
la granița fină dintre interiorul coapsei
și podul palmei
acolo nu ar mai fi vorba
de nicio ideologie
de nici un proiect
de nimic
progresiv
ascendent
linear

n-ar mai fi nimic
doar tabloul perfect al atingerii
încremenite în vid

***
eu vin dintr-o altă lume
nervurile creierului meu albastru vin
dintr-o altă dimensiune
și știu că nimeni nu va iubi și nu va înțelege vreodată
această stare
această vaporoasă dezagregare
acest haos turbulent

noi doi nu ne vom cunoaște niciodată
nu ne vom ști numele numerele distanțele
vom umple vidul cu proiecții ale siluetelor noastre
la mila și limita memoriei

nu știu cine ne-a dat această înfățișare
nu știu de ce nu suntem
un praf subțire
ceva nedefinit

împotriva cui ar trebui să mă revolt
cine este responsabilul

simt durerea în fiecare
fibră în fiecare bucățică de carne crudă
când mă gândesc la tine
poate că ne-am desprins dintr-un
corp primordial
din vreo lighioană adormită
acum mii și mii de ani

poate că suntem o rană vie
un apendice sângeros zvâcnind în nimic
poate că nu căutăm nimic
doar anularea
dispariția totală

poate că dragostea e doar căutarea acestui sfârșit
e doar o confirmare reciprocă
a acestei lipse de sens

să vină cineva
să rupă dezarmarea totală a creierului în fața formei
să anuleze importanța ochilor
a mâinilor
a picioarelor

în vid nu trebuie să existe nimic
în vid nu există relevanță
acolo ne vom arunca
în ape adânci în umori albastre
translucide

Reclame
2

Camil Petrescu la sfarsit de an…

… ma chinuie noptile. Ultimele trei cel putin. O fi si asta un soi de senilitate in stare incipienta, cum se mai intampla sa vezi la foste profesoare de limba si literatura romana vorbind cu o patima exagerata despre cine stie ce scriitor roman care le-a marcat vizibil si pe care, pare-se, doar ele l-au inteles cu adevarat.
Camil Petrescu, care nu numai ca nu mi-a placut ever dar pe care cu cat il recitesc mai mult cu atat il consider mai departe de ceea ce se spune ca ar trebui sa fie.
Ieri seara, inainte sa adorm (eu nu numar oi si nici nu imi lansez tot felul de filme imaginare in care sa fiu protagonista…) ma gindeam la situatia ( de altfel singura ) din Patul lui Procust.
Un barbat care, aflat in patul metresei lui citeste (cu nesat as spune) scrisorile dintre mai-sus-numita si un poet-gazetar al epocii. De ce? Pentru ca nu isi poate explica cum se poate ca ea, actrita si personalitate mediocra, sa fie iubita cu atata patima de Ladima.
Daca privim astfel (asa cum eu nu pot privi intr-un alt fel) romanul se reduce la starea unui om care nu a cunoscut niciodata Dragostea. Si care, evident, nu isi poate explica ceva ce nu a experimentat. Scurt.
Ca sa bag o fraza in plus, distrugatoare a argumentatiei, cine stie daca nu cumva e o frustrare acolo.
Privit astfel, restul de tone de baliverne scrise si propovaduite despre acest roman (proust, memoria involuntara, etc. samd) sint undeva in plan secund.
Dosar de existente sau nu, cu ce e mai rasarita estetic situatia asta, a omului stand intr-un budoar si citind scrisori de dragoste ultra-siropoase redate de altfel in roman, fata de oricare alta situatie dintr-un roman de dragoste consumist si patetic.
Sa ne intelegem. Problema mea nu este faptul ca Patul e un roman prost, caci nu este, ci ca maculatura scrisa pe marginea lui ma scoate din minti. Canonizarea si cliseele obsesive pe care elevii de liceu le invata pe de rost despre acest roman ma scot din minti.

Si totusi… in Franta e cald, mancarea e groaznica iar eu va urez un an cu cat mai multe dileme literare, poate cineva se risca sa zdruncine canonul literar romanesc din temelii caci asa de bine ar fiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii !!!!!