0

1001

Deja îmi pot închipui ce se întîmplă în momentul ăsta: undeva departe explodează o bombă, cîţiva oameni mor. Cineva probabil învaţă toată noaptea pentru un examen, altcineva plînge, cîţiva or fi şi ei fericiţi, plimbîndu-se undeva pe o plajă însorită. Sigur sînt şi unii care dorm la ora asta, sigur alţii se uită la vreun film semiadormiţi. Poate alţii fac dragoste, poate sînt şi cîţiva care citesc ceva mişto. Unii or fi scriind romane, alţii or fi gîndind idei măreţe care o să rămînă pentru posteritate. Alţii sînt la muncă acum.
Eu, pe de altă parte…
O să citesc o poveste frumoasă din o mie şi una de nopţi. Mîine plec în Bucureşti, stau două zile, mai trag chiulul de la un examen şi termin cu 2/3 din măgăria numită facultate în capitală. Apoi mai am doar două semestre, două sesiuni de trecut şi o licenţă de scris şi mă lepăd definitiv şi irevocabil de oraşul ăla sinistru.
Yay for me!
Ah, povestea se cheamă Povestea regelui Omar Al-Neman şi a minunaţilor săi feciori Şarcan şi Daul-Macan.
Sînt convinsă ca feciorii erau minunaţi, cel puţin Şarcan trebuie să fie minunat, la un aşa nume…