0

Somnul

Mă gândesc de multe ori la cine mai suntem și ce mai căutăm, până la urmă, pe-aici. Care e țelul, care e proiectul? Sensul s-a pierdut de mult pe drum, asta dacă vreodată am bâjbâit măcar pe lângă.

Care mai e rostul zilelor care trec aiurea? Ce mai contează până la urmă? Ce-a contat până acum? A fost sau n-a fost?

Mă uit la C. cum doarme. Somnul trebuie să fie cea mai vulnerabilă stare în care te poți afla. Este de o frumusețe dezarmantă. De o fragilitate cutremurătoare. Mă uit și mă mir. Și mi-e frică. Nu știu cine ne-a programat așa. De ce nu putem dormi cu săptămânile. Sau cu lunile. Să ne deconectăm pentru mult timp. Să ne întâlnim eventual în vise. Măcar o dată pe an să avem un somn de-o lună. Să știm sigur că atnuci se doarme. Oricât de mult am pierde. Oricâte lucruri s-ar întâmpla în absența noastră. Cred că o absență e necesară. Oricum prezența nu spune mare lucru.

Revenind. E atât de frumos. Cum să ucizi cu pleoapele atâta frumusețe?

Reclame
0

absența

absența ta

dincolo de vid
dincolo de lucruri
dincolo de conștiință

de memorie
de percepție

dincolo de acestă realitate săracă

înflorind monstruos

în ceea ce nu poate fi numit sau imaginat
explodând în ceea ce nu cunoaștem încă
o expansiune a neformelor

absența ta copleșitoare
de neînțeles
stăpânind totul ca o forță străină
anihilând toate reperele

purtând cu sine
miliarde de războaie
cataclisme naturale
molime
moarte
viață
schimbări și stagnări

ca o plasmă ca o
stare de agregare
cucerind totul
transformând totul

sfârșind totul