0

George

george
Cea mai frumoasă amintire pe care-o am legat de George este o întîlnire fortuită de acum două veri pe terasă la Fish. Atunci mi-a dăruit o carte, un album cu Nichita Stănescu pe care-l privesc acum. E în bibliotecă. Unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit.
Moartea lui George are în mine un ecou ciudat. E o confirmare pe care n-o voiam, o confirmare a singurătăţii de care suferim cu toţii…
Dumnezeu să-l odihnească.

Reclame
1

SUEDE

un folder special pe desktop pe care să nu-l denumeşti în nici un fel, în care să îngrămădeşti toate pozele artistice ale pantofilor pe care niciodată nu îi vei avea, şi-apoi poate chiar ar veni aiurea pe picioarele astea în definitiv frumoase. oh, suferinţa absenţei cureluşelor de piele maro şi a cataramelor mici şi subţiri mulate pe glezne… toate astea, plus rochiile frumoase care niciodată nu îţi vor umple şifonierul, rochiile alea înflorate din mătase care ar face din tine un personaj rupt dintr-o reclamă de primăvară, o fată delicată în culori pastelate pe o alee plină de flori.

toate erau atît de aproape dar dintr-o dată te vezi singură în bucatărie încercînd să scrii pe o foaie motivele pentru care ai ajuns aici, şi mintea îţi aleargă aiurea, de la posibilele rateuri la toate melodiile suede care nu sînt nimic altceva decît nişte exponate dintr-un muzeu frumos, un muzeu în care păstrezi cu drag mărturiile unei alte ere la fel de ciudate, o eră în care crizele erau scurte, răsetele gălăgioase, viitorul incert, tinereţea proaspătă şi tu, tu erai zîna tuturor fără să-ţi dai seama.

Later edit pentru că nu mă simt în stare să scriu un post întreg pe tema asta, deşi ar trebui: fraţilor, ăştia acum fix o săptămînă erau pe scenă. MY GOTH!!!!!!!!!!

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!

(ţipăt de fericire pe care am ales să-l redau în spaţiul virtual dat fiind faptul că e 11 jumate noaptea)
What does it take to turn me oooooooon:

4

Constangeles

Eu una, deşi prea mulţi ani nu am, am făcut ceva tîmpenii la viaţa mea.

Cred că de departe cea mai mare a fost că am dat oraşul ăsta frumos pe Bucureştiul ăla de care mă leagă numai dezamăgiri. Şi mi-e frică de faptul că prea puţini sînt cei care înţeleg starea asta, şi mai puţini cei care au trăit-o…

0

Alt fel de tristeţe

Am fost de curînd hai-hui pe undeva prin zona asta frumoasă numită Dobrogea, zonă în care m-am născut şi de care, culmea, nu cred că o să reuşesc vreodată să mă despind definitiv. E ciudat, atîta umiditate aici, atîtea ape (mare, dunăre, lacuri) şi atîta uscăciune, mereu mi-a plăcut paradoxul ăsta de cînd am simţit cu adevărat că el există. Am fost undeva pe lîngă Tulcea, prin satele alea de pescari în care miroase a peşte pus la sărat (mereu îmi lasă gura apă), am pierdut vremea la o cherhana…
Şi mai e ceva care imi merge la inimă… Faptul că aici e o altfel de tristeţe. Nu e tristeţea aia nevrotică de capitală, slavă Domnului, nu. E o tristeţe ciudată, frumoasă. Perfectă pentru a te deprima într-un alt fel… Şi e linişte. Tristă şi ea…

2

Adiţă

Eram în vara dintr-a cincea spre a şasea, în tabără la Arieşeni. A fost poate prima dar cu siguranţă ultima tabără în care a mers şi diriginta mea din V-VIII. Ţin minte că dormea cu noi în cameră, nici pînă-n ziua de azi n-am înţeles de ce… ideea e că ne stricase gaşca de fete cu care mergeam din clasa a doua şi aproape că reuşise să strice toată semnificaţia şi atmosfera taberei în general prin prezenţa ei în dormitorul nostru. Trecînd peste asta, a fost una dintre cele mai faine tabere în care-am fost. Am înotat în rîu, la cascadă. Teoretic n-aveam voie să ieşim din perimetrul taberei care era împrejmuit, daaaar cineva a descoperit repede o gaură în gard şi pe-acolo am început s-o tăiem la scăldat. Tot în tabăra asta au mers şi cîteva colege de clasă outsidere care se ţineau toată ziua după diriga. Eu golăneam.
Din chestiile picante, îmi plăcea de un băiat Adi, care trecea a opta. Stăteam de dimineaţă pînă seara pe lîngă el, rîdeam mereu şi îi imprumutam gel de păr (gelatinele alea colorate în cutii rotunde) ca să-şi facă ţepi. Aveam nişte pantaloni galbeni foarte largi şi nişte pantofi cu platforma uriaşi, plus alte haine inedite cărate special pentru dicotecă. Într-o seară m-a invitat la dans, şi în timp ce dansam într-un mare stil (adica mega-emotivi, toată lumea de obicei se uita la toată lumea cînd erau “blues”-urile, era o vînătoare de priviri teribilă care se termina în ochii profesoarelor), în loc să cooperez eram ocupată să îl fac pe Adi atent la cum dansează Roxana cu altcinva, evident.
După ce m-am întors acasă am fost extraordinar de tristă, mi-am luat un cd cu Taxi, am ascultat melodia asta over and over again şi am plîns.
În toamnă cînd ne-am întors cu toţii la şcoală m-a oprit în curtea şcolii o colegă de clasă de-ale lui Adi, Ramona, să mă întrebe dacă eu sînt “aia care-l place pe Adiţă”. Bingo, eu eram aia care-l plăcea pe Adiţă.
Adiţă cu care cred că m-am intersectat o singură dată în anul ăla în curtea şcolii. L-am salutat şi atîta tot. După ce-a dat capacitatea am fost la şcoală singură, special să mă uit după el pe liste.
După aia nu l-am mai văzut niciodată…

2

My possible pasts sau ce te faci după ce: a)licitaţia a fost închisă; b) Godzilla a ieşit din ocean

Stăteam astăzi cu ale mele prietene şi vorbeam, ca acum cîţiva ani, vrute şi nevrute despre perioada aia a vieţii noastre şi despre cum acum ne luptăm cu calvarul post-liceal care parcă-parcă e mai negru decît părea atunci. Acum că luciditatea ne traversează corpurile şi minţile mai mult decît pare că o făcea atunci, totul e din ce în ce mai negru. Timpul trece şi vieţile noastre atît de puţin semnificative ( tot pentru alte vieţi răsrăsrăsrăsblestemate şi la fel de puţin semnificative) graviteză, independent de voinţa noastră (cine a încercat oare să ne mintă că totul e o chestie de autocontrol şi autosugestie?) tot în jurul unui fenomen atît de bizar, misterios şi inexplicabil de-aici, din interiorul coconului.

Ideea e că în perioada aia, infinit importantă în viaţa unui om, ca să nu zic cea mai, nişte oameni neglijenţi au avut grijă să nu ne dea nişte lucruri cerute care îşi găseau atît o justificare raţională cît şi o scuză a vîrstei. Fie că era vorba de cinci minute, o oră, o lună sau o viaţă, ei nu şi-au asumat responsabilitatea, lasînd în urma lor o fantă bizară, un gol ciudat cu care am rămas acum şi pe care încercăm înnebunite, la douăzeci de ani să îl umplem, să îl coasem, să îl ştergem cu guma de şters sau pur şi simplu să îi negăm existenţa în speranţa că, odată cu trecerea timpului, o să se plictisească şi o s-o şteargă singurel. Din păcate gluma se îngroaşă pe zi ce trece şi buba nu are leac.

Andreea zicea ai răbdare, că toate vin la timpul lor. Eu îi răspund că timpul lor a fost ăla . Scurt şi sincer. Nu sînt pesimistă, nu sînt nebună, ăsta e adevărul şi ştiu că şi ea îl cunoaşte destul de bine.

Dincolo de martirizări şi lamentaţii, cel mai rău e să-ţi pară rău de faptul că nu ai păstrat legăturile. Pentru că aici am dat-o-n bară la superlativ, am eşuat magistral, sau şi mai simplu: am greşit.

Eu recunosc: niciodată nu păstrez nimic. Cu atît mai puţin legăturile. Mai ales cînd e vorba de oameni care pentru un anumit timp au avut deosebita onoare de a cunoaşte şi latura aceea a mea, mai puţin oficială, să spunem şi au ales, după ce s-au autoservit din bucatele alese, să parăsească de bunăvoie restaurantul.

O atitudine demnă de spulberat creierii pe care mi-o asum întru totul cînd după ce clientul a închis uşa în urma lui eu încep să fac curăţenie şi să şterg urmele pe care le lasă pe parchet, numerele de telefon, bileţelele, adresele de mail, scrisorile, cadourile, orice nimic, orice tîmpenie care mai are într-un fel sau altul legătură cu el.

Delete, delete, delete, ieşi din viaţa mea dar ieşi şi cu ce-ai venit şi cu ce-ai clădit pe durata şederii tale.

 Mi se pare singurul mod sincer de a te despărţi. Altfel putem să ne minţim aiurea, să o lălăim, să ne jucăm de-am Tom şi Jerry sau alte variaţiuni.

M-a întrebat cineva Bine da’ de ce nu mai poţi să rămîi prietenă? Pentru că nu mai pot fi prietenă cu o parte din mine pe care de bunăvoie am lepădat-o. Nu vreau s-o mai ştiu pe lîngă mine. Nu vreau s-o văd, nu vreau s-o simt, nu vreau s-o aud. E simplu băi, tu ăla care citeşti acum şi crezi că sînt imorală, pentru că s-ar putea să-mi fie dor de părticica aia din mine. Şi nimeni nu şi-ar dori asta.

Una peste alta, cred că nu mai e amuzant să zici că prima oară te-ai sărutat cu un băiat la 13 ani.

Mi-ar fi plăcut, cît timp am fost în liceu, să mă fi preocupat de asta în loc de alte infinite şi niciodată numite tîmpenii cu tentacule care nu mai au chef să mă scutească.

 

I sometimes wonder if they ever think about us this way…

0

pentru fani

Oh my Sweet God, mi-e somn de înnebunesc, dar ştiu că încă n-o să pot dormi bine.

Prin urmare, iau şi eu de la Ionte o leapşă d-asta stupidă să mă distrez cu folos.

Cică dacă aş putea, ce aş vrea să fiu:

 

o floare: magnolie
un anotimp: vara
o culoare: roşu
un animal: o pisică neagră şi leneşă
un obiect vestimentar: un sacou bărbătesc
o piesă de mobilier: leagăn

o piesa muzicala: sex pistols- anarchy in the UK

un vers: i can stand this emotional violence
un peisaj: marin
un obiect: o pereche de ochelari
un instrument muzical: pian sau harpă
un copac: castan
un oraş: constanţa

o persoană publică: valentino garavani

o persoană apropiată: absolut toate sînt cu probleme, deci nu J
o carte: dostoievski- demonii
un fel de mancare: sărmăluţe în foi de varză murată cu mămăliguţă
un supererou: the invisible man

un fenomen al naturii: o furtună de vară
o maşină: porsche carrera gt

un fruct: strugure alb
o parte a corpului: o mînă elegantă

un film: disney’s beauty and the beast