0

Plâng destul de des. De la o vreme chiar mai des ca de obicei. Unele lucruri (mai toate) mă copleşesc . Mi s-a spus odată că oricum sunt o capitalistă fără scrupule, care suferă de un soi de individualism cronic. Că sunt insensibilă la dramele aproapelui, care sunt parte din responsabilitatea uriaşă pe care o duc pe umeri. Mă scuzaţi, nu. Capitalismul nu e chiar visul meu. Să muncesc ca un robot 8 ore pe zi chiar nu era pe agenda mea acum 10 ani. Chiar nu mi se pare că sclavagismul în multinaţionale a fost vreodată pe agenda cuiva. Că am visat în secret la dezumanizarea asta. Că ne-am dorit-o. Nimeni n-a vrut să se facă CEO SEO kkt bălţat în anii 90, fix după Revoluţie. Răspundeam frumos şi de-a dreptul înduioşător : vreau să mă fac doctor, avocat, poliţist. Un pieten de vârstă apropiată voia să devină astronaut. Avea, în camera lui, pe lângă harta României şi acvariul cu peşti, postere cu Cosmosul. Afişe cu planetele, lipite cu aracet pe şifonierul masiv, minimalist, care ocupa jumătate de cameră. Eu am vrut să mă fac avocat, apoi profesor. Când merg acasă şi mă întâlnesc cu nenea X pe scară, tatăl prietenului , ni se taie genunchii. Mă întreabă mereu ce mai fac, unde e avocata… Iată, totul e in stand-by. Viaţa m-a halit. Dar el nu poate să uite ce frumos răspundeam la Ce vrei tu să te faci când o să fii mare. Aveam un plan, l-am făcut praf. Asta e doar o parte din dramă.

Ieri noapte m-a ciupit un ţânţar. Brusc mi-am amintit că mai există ţânţari, stele, un cer pe care-l ignor zilnic, iarbă, copaci, ceva un pic mai autentic decât birourile plate în clădirile aseptizate. Este şi asta o dramă. Una a ignoranţei. Nu aşa visam lucrurile.
Toate astea ca să ajung de fapt la miez : că nu există intensitate în suferinţă, oameni mai chinuiţi ca altii şi oameni mai norocoşi. E un chin totul, dincolo de regimul politic şi de clasă. Mă scuzaţi că nu mă simt responsabilă pentru dramele înntregii omeniri. Imi ajung ale mele. Frustrările, eşecurile, lipsa timpului, faptul că n-am bifat încă anumite lucruri. Mi-e foarte greu cu mine. Şi-apoi dacă Sartre chiar avea dreptate, şi omul chiar este un proiect (de ce ? al cui ? din dorinţa cui ?) iar prin acţiunile noastre individuale ne facem responsabili de acţiunile tutuor… atunci şi alţii sunt responsabili pentru mine. Si they have failed. Loupé. Echec et mat.

0

am văzut totul
am văzut zilele
nopțile cu stele și lună
nopțile negre
întunericul sufocant
am văzut cerul gri de primăvară al bucureștiului
șiraguri infinite de blocuri
alei ude
animale alergând pe sub becuri
am văzut iarba am văzut bucuria am văzut
sfârșitul copilăriei și valurile uriașe de ipocrizie
înghițindu-l
am văzut generația mea
orbecăind spre nimic
am văzut cum dispare blândețea am văzut cum
ne înghite
vidul
ca o gură însângerată de monstru
nu asta ni s-a promis

0

balene ucigase si Eraserhead

Daca cineva-si inchipuia ca o sa imi ia mult timp pina la urmatorul cosmar…
Pe linga faptul ca ieri am avut o zi groaznica, nici nu am putut sa dorm pina pe la ora 5 dimineata (atit arata ceasul cind m-am uitat ultima oara). De cind am adormit insa a inceput distractia…
Eram undeva intr-o tabara de fizica (!?) cu multi fosti colegi de generala. Tin minte ca nu fusesem la ceea ce se predase, asa ca am venit doar la lucrarea finala de laborator. Cind am ajuns, laboratorul era sinistru, nu erau becuri, numai luminari aprinse ca sa avem lumina. Imi amintesc ca m-am asezat intr-o banca. Nu aveam foi, nu aveam nimic la mine. A venit intr-un tirziu si profesorul. Era un om mic de statura, cu parul alb, cu ochelari si grasut un pic. Se uita ciudat la mine pentru ca nu ma mai vazuse. Eu imi uitasem parfumul acasa si cind l-am vazut l-am intrebat „nu va suparati, puteti sa-mi imprumutati si mie parfumul dumneavoastra? eu l-am uitat pe-al meu acasa”. Asa ca tipul se duce intr-o camera din spatele laboratorului si vine cu o sticla maricica de forma cilindrica. In sticla era parfum care avea culoarea cognacului. L-am luat si am inceput sa-mi parfumez foile de examen de care intre timp facusem rost. Dupa ce l-am inapoiat, exact linga mine a aparut parfumul meu, moment in care toata sala a inceput sa urle si sa ma faca mincinoasa… Intr-un final s-au calmat, au venit subiectele. Am rugat pe cineva sa-mi explice mai inainte ce aveam de facut pentru ca nu stiam exact… Erau vreo 4 formule cu ajutorul carora determinai niste LITERE cu care mai apoi trebuia sa rezolvi un REBUS… Eu am prins repede mecanismul si am inceput sa rezolv subiectele numai ca la un momentdat mi-a dat ceva de genul „nu trebuie sa te gindesti mereu la moarte” si a fost freaky, m-am speriat, am inceput sa pling, m-am ridicat si am spus ca eu nu pot sa rezolv mai departe pentru ca simt ca voi afla niste lucruri ingrozitoare.
M-am ridicat si am iesit afara. „Afara” era undeva pe malul marii iar in fata mea era o barca si multi oameni se indreptau spre ea pentru a merge sa viziteze un monument. M-am suit si eu in barca, barca a plecat in larg, foarte departe, pina la o statuie care se afla de fapt pe fundul marii, iar din apa nu iesea altceva decit o mina de barbat cu niste linii fine. Toti din barca s-au pozat iar apoi barca s-a intors pe alta ruta. Fara sa-mi dau seama, barca facea turul statiunilor sudice si eu trebuia sa ajung in Costinesti unde ma astepta Radu. Numai ca m-am dat jos unde nu trebuia, adica in Vama. Dupa ce am pus piciorul pe nisip mi-am dat seama ca nu sint unde trebuie, numai ca nu ma mai puteam intoarce in apa. Marea devenise agitata si exact in stinga mea, la tarm, printre valuri se zbatea o balena ucigasa dintr-aceea colorata in alb si negru. Se zbatea foarte tare si mi se facuse foarte frica, nu puteam sa intru in apa pentru ca stiam sigur ca m-ar fi omorit pe loc. La un momentdat un val mare a ridicat-o la orizontala si a izbit-o de nisip, pe burta. Mie imi era frica sa nu cada peste mine si sa ma striveasca. Imediat dupa ce a cazut, a deschis gura larg, i-am vazut dintii si a fost pe punctul de a inhatza de picior un copilas mic, blond, care mergea dezorientat pe plaja. Eu l-am luat in brate repede si am inceput sa fug cu el pe nisip, in directia opusa balenei, pina cind mi-a iesit in cale un domn care mi-a luat baietelul din brate si mi-a multumit.
Am decis sa ma intorc la balena, se strinsese foarte multa lume in jur, si o auzeam (cel mai cumplit sunet din viata mea…) cum respira cu greutate. Aproape ca ma innebunea respiratia aia greoaie, cind a inceput sa urle, urletele ei erau ca un plins sinistru de copil mic… Am inceput si eu sa urlu si sa pling si sa-i rog pe oameni s-o omoare cineva pentru ca nu mai pot. Apoi am plecat de pe plaja, l-am sunat pe Radu, l-am intebat unde este, mi-a spus ca e „la semafor”. L-am intrebat in cit timp ajunge si el mi-a amintit ca nu sint in Costinesti, ci in Vama si ca trebuie sa ma duc la statia de microbuze sa vad daca mai circula ceva pina in Costinesti. Era noapte deja, pe drumul catre statie numai ciudati… Am ajuns intr-un final, m-am urcat in microbuz si am stat de vorba cu soferul, rugindu-l sa ma atentioneze cind ajungem in Costinesti pentru ca e noapte, sint dezorientata si m-am mai dat o data jos unde nu trebuia…
Iar astazi nu fac nimic, nu cursuri nu nimic. Ordine in camera si daca am timp ma duc la BCU.

0

long live living

OK, o sa zic tot acum cat inca mai e proaspat in memoria mea.Traiesc intr-un Haos grozav, parca din ce in ce mai evident, care ia locul realitatii din ce in ce mai repede. (draci, o fi vreun soi cretin de depresie post-adolescentina…)

So, iata cateva franturi din visul meu de azinoapte care s-a desfasurat pe cel putin 3 planuri, daca nu mai multe. 3 le mai retin inca.

Treaba era ciudata. In sensul ca timpul o luase razna, iar acum ma aflam in copilaria mea, cu fostii prieteni din copilarie care da, erau la varsta aia de la 13-14 ani in jos. Eu pe de alta parte eram mai in varsta decat sint acum. So… ei erau mai tineri ca in realitate, eu mai batrana ca in realitate. Cu toate astea nimeni nu parea sa observe ceva ciudat. Adica era un lucru absolut normal. Ne adunasem in fata blocului, eu si vreo 3 baieti, si trebuia sa mai chemam pe unii si pe altii, asa ca incepusem sa sunam la interfon. Tot ma chinuiam sa dau de Oana, ea care era mereu prima la joaca, si cu toate astea nu reuseam sa dau de ea.

Totusi sunam la interfon si imi raspundea mereu mama ei zicand “Oana n-a venit inca. Cand vine ii spun sa coboare”. Eram trista si in tot visul nu am reusit s-o vad pe Oana, cred ca pana la urma nu s-a mai intors…

Cred ca e de prisos sa spun ca n-am ma vazut-o pe Oana de ani intregi si ca nu mai stiu nimic de ea…

In tot timpul desfasurarii planului astuia, eu caram cu mine in brate un pui de pisica. Absolut peste tot. Se opreau trecatorii de pe strada si il mangaiau si ma felicitau pentru ca am asa o pisica.

Pana intr-un anumit punct, cand pisica dispare din bratele mele, dar cu toate astea eu sint ferm convinsa ca ea este acolo. Nu stiu cum sa descriu senzatia, absurda cred ca e putin spus. Ma uitam la mine in brate, nu vedeam nimic, si cu toate ca nu vedeam nimic stiam ca acolo este pisica. Veneau prietenii mei si ma intrebau “Hei ce-ai facut cu pisica?” si eu le raspundeam “Cum ce-am facut, nu vezi, e chiar aici”.Cand reactualizez totul ma sperii in ultimul hal.

Nu stiu cum se numeste asta in termeni medicali… unul din efectele unei boli psihice. Desi nu, nu era asta… nu stiu cum sa va explic, dar desi pisica nenorocita nu mai era acolo, parca era invizibila. Nici eu nu o vedeam, dar stiam de existenta ei.

Uatevar, as vrea sa-mi dea cineva o explicatie pentru faza asta care m-a speriat la maximum.

Baietii se jucau cu mingea. Dar nu era un joc normal. Mingea avea o gaura cat un pumn in ea, si cu toate astea sarea. Mai putin ca de obicei, dar sarea. Iar baietii, ca s-o faca sa sara si mai tare, nu dadeau in ea cu piciorul, ci isi contorsionau trupul intr-un fel de neexplicat, faceau un salt inalt rau si o izbeau cu fruntea. Era un fel de intrecere cretina. Cine da cu sfecla in minge mai tare o face sa sara si mai tare…

Dupa fazele astea, venise fratele mai mic al unui prieten, caruia ii placea de mine, si care avea o problema ciudata, in sensul ca nu mai mancase de ani de zile. Copilul ala era un necunoscut in realitatea curenta. Era blond si avea niste ochi albastri fosforescenti. Oricum, spooky. In fata blocului scosesem o masa si mamele noastre se apucasera sa faca mancare pentru noi. L-am luat pe copil, care era un nazdravan si nu asculta de nimeni si l-am pus la masa langa mine si am inceput sa-i dau sa manace, si copilul a inceput sa manance. Si toti se asezasera in jurul meu sa asiste la spectacol.La felul in care copilul manca din mana mea.

Apoi dupa ce a mancat si maica-sa a venit la mine si mi-a multumit, copilul a venit la mine cu un carnetel rosu legat cu fundite. Pe prima pagina imi scrisese o poezie. Era o poezie clasica cu catrene si rima. Imi pare rau ca nu-mi mai amintesc absolute niciun vers. 

In alt plan, eram cu fostii colegi de generala si ne adunaseram la mine in fata blocului. Era iarna si era multa zapada in jur. Si parca incercam sa ii impact pe doi dintre ei care se cuplasera si totusi se certasera. Si totul s-a terminat intr-o bataie cu zapada d-aia ca la carte, in parcarea din lateralul blocului meu. 

In alt plan, o luasem inspre plaja, prin Mamaia, pe la Perla. Desi stiu foarte bine cum arata si acum locul, in vis arata cu totul altfel.

Erau umbrelute de paie sub care nu mai statea nimeni, ci numai munti intregi de gunoaie si sticle de plastic. Gunoaiele erau si in apa,se vedeau plutind in dreptul umbrelutelor. La dreapta, mai departe de umbrelute, era un prag foarte inalt de nisip pe care il urcai si la un nivel superior era o terasa foarte ceausista, cam ca terasa aia pe care inca o mai vad langa Hotelul Tineretului, undeva prin peninsula.

In sensul ca erau scaunele alea rosii si albe din fier cu spatar de plastic rotund si mese patrate cu fete de masa din panza in carouri roze si albastre. (iak iak iak. Imi amintesc ca pe la 2 ani sau mai putin fusesem cu tata intr-o cofetarie care arata asa, cu mesele si scaunele alea tipice si bausem brifcor nu portocaliu, ci negru. Cacat, acum ma gandesc daca nu cumva brifcoru’ era acelasi, doar sticlele erau mai inchise sau mai deshise. Si da cred ca asa era…)

In partea asta de plaja era mai curat, desi erau multe alge pe mal. Marea era curata. Aveam un prosop verde si mi l-am intins ca sa stau pe el sis a ma uit la mare, eram singura si era pustiu in jur. Deodata doi barbati vin inspre mine. Erau burtosi si ciocolatii si nu aveau nicio expresie distincta a fetei. Unul m-a luat de-un brat si celaltal de celalalt brat si apoi au inceput efectiv sa urle “AM GASIT VINOVATUL!!!!!!”.Si ma strangeau tare de maini, ca si cand se asteptau s-o iau la goana si li se parea foarte firesc sa fac asta, desi eu habar n-aveam de ce ar fi trebuit sa fug si pentru ce sunt vinovata.

Asa ca m-am panicat si m-am trezit…