0

Nimic

Mă uit la mine, cea de peste 10 ani : o anonimă. Ca și până acum, de altfel. Vag o să îmi mintesc că am făcut o facultate. Lucruri irelevante, am citit niște cărți, am scris vag niște prostii. Apoi am făcut total altceva. Ceva ce nu trebuia să fac. Și anii au trecut peste mine, și m-au uzat iremediabil. O dramă minoră, neimportantă. Nimic, pur și simplu nimic demn de menționat.

 

Reclame
0

de iarnă

un sentiment rușinos

o culpă intimă mă încearcă ori de câte ori îmi dau seama că am uitat

de lucrurile simple

de exemplu

pielea din spatele urechii tale,

dumnezeiesc de albă și de fină, de care îmi este, trebuie să recunosc

frică

sau storcătorul de fructe abandonat într-o parte a camerei

pe jumătate plin cu suc de portocale

(sunt zile în care ideea în sine de suc de portocale

făcut în casă mă emoționează până la lacrimi – nu am mai spus-o nimănui

pentru că încerc să mă controlez – )

anii trec dar iernile au mereu

același miros de ger și de spaimă

se întunecă devreme dar noi râmanem

culmea

mereu aceiași

în alte haine și în alte corpuri

vino lângă mine, oricine-ai fi

aruncă cu un bulgăre de zăpadă în trunchiul unui copac

să ne tăvălim puțin

să ne bucurăm puțin de lucruile simple

înainte să redevenim din nou

anoști

maturi

neimportanți

4

Constangeles

Eu una, deşi prea mulţi ani nu am, am făcut ceva tîmpenii la viaţa mea.

Cred că de departe cea mai mare a fost că am dat oraşul ăsta frumos pe Bucureştiul ăla de care mă leagă numai dezamăgiri. Şi mi-e frică de faptul că prea puţini sînt cei care înţeleg starea asta, şi mai puţini cei care au trăit-o…

2

Adiţă

Eram în vara dintr-a cincea spre a şasea, în tabără la Arieşeni. A fost poate prima dar cu siguranţă ultima tabără în care a mers şi diriginta mea din V-VIII. Ţin minte că dormea cu noi în cameră, nici pînă-n ziua de azi n-am înţeles de ce… ideea e că ne stricase gaşca de fete cu care mergeam din clasa a doua şi aproape că reuşise să strice toată semnificaţia şi atmosfera taberei în general prin prezenţa ei în dormitorul nostru. Trecînd peste asta, a fost una dintre cele mai faine tabere în care-am fost. Am înotat în rîu, la cascadă. Teoretic n-aveam voie să ieşim din perimetrul taberei care era împrejmuit, daaaar cineva a descoperit repede o gaură în gard şi pe-acolo am început s-o tăiem la scăldat. Tot în tabăra asta au mers şi cîteva colege de clasă outsidere care se ţineau toată ziua după diriga. Eu golăneam.
Din chestiile picante, îmi plăcea de un băiat Adi, care trecea a opta. Stăteam de dimineaţă pînă seara pe lîngă el, rîdeam mereu şi îi imprumutam gel de păr (gelatinele alea colorate în cutii rotunde) ca să-şi facă ţepi. Aveam nişte pantaloni galbeni foarte largi şi nişte pantofi cu platforma uriaşi, plus alte haine inedite cărate special pentru dicotecă. Într-o seară m-a invitat la dans, şi în timp ce dansam într-un mare stil (adica mega-emotivi, toată lumea de obicei se uita la toată lumea cînd erau “blues”-urile, era o vînătoare de priviri teribilă care se termina în ochii profesoarelor), în loc să cooperez eram ocupată să îl fac pe Adi atent la cum dansează Roxana cu altcinva, evident.
După ce m-am întors acasă am fost extraordinar de tristă, mi-am luat un cd cu Taxi, am ascultat melodia asta over and over again şi am plîns.
În toamnă cînd ne-am întors cu toţii la şcoală m-a oprit în curtea şcolii o colegă de clasă de-ale lui Adi, Ramona, să mă întrebe dacă eu sînt “aia care-l place pe Adiţă”. Bingo, eu eram aia care-l plăcea pe Adiţă.
Adiţă cu care cred că m-am intersectat o singură dată în anul ăla în curtea şcolii. L-am salutat şi atîta tot. După ce-a dat capacitatea am fost la şcoală singură, special să mă uit după el pe liste.
După aia nu l-am mai văzut niciodată…

2

My possible pasts sau ce te faci după ce: a)licitaţia a fost închisă; b) Godzilla a ieşit din ocean

Stăteam astăzi cu ale mele prietene şi vorbeam, ca acum cîţiva ani, vrute şi nevrute despre perioada aia a vieţii noastre şi despre cum acum ne luptăm cu calvarul post-liceal care parcă-parcă e mai negru decît părea atunci. Acum că luciditatea ne traversează corpurile şi minţile mai mult decît pare că o făcea atunci, totul e din ce în ce mai negru. Timpul trece şi vieţile noastre atît de puţin semnificative ( tot pentru alte vieţi răsrăsrăsrăsblestemate şi la fel de puţin semnificative) graviteză, independent de voinţa noastră (cine a încercat oare să ne mintă că totul e o chestie de autocontrol şi autosugestie?) tot în jurul unui fenomen atît de bizar, misterios şi inexplicabil de-aici, din interiorul coconului.

Ideea e că în perioada aia, infinit importantă în viaţa unui om, ca să nu zic cea mai, nişte oameni neglijenţi au avut grijă să nu ne dea nişte lucruri cerute care îşi găseau atît o justificare raţională cît şi o scuză a vîrstei. Fie că era vorba de cinci minute, o oră, o lună sau o viaţă, ei nu şi-au asumat responsabilitatea, lasînd în urma lor o fantă bizară, un gol ciudat cu care am rămas acum şi pe care încercăm înnebunite, la douăzeci de ani să îl umplem, să îl coasem, să îl ştergem cu guma de şters sau pur şi simplu să îi negăm existenţa în speranţa că, odată cu trecerea timpului, o să se plictisească şi o s-o şteargă singurel. Din păcate gluma se îngroaşă pe zi ce trece şi buba nu are leac.

Andreea zicea ai răbdare, că toate vin la timpul lor. Eu îi răspund că timpul lor a fost ăla . Scurt şi sincer. Nu sînt pesimistă, nu sînt nebună, ăsta e adevărul şi ştiu că şi ea îl cunoaşte destul de bine.

Dincolo de martirizări şi lamentaţii, cel mai rău e să-ţi pară rău de faptul că nu ai păstrat legăturile. Pentru că aici am dat-o-n bară la superlativ, am eşuat magistral, sau şi mai simplu: am greşit.

Eu recunosc: niciodată nu păstrez nimic. Cu atît mai puţin legăturile. Mai ales cînd e vorba de oameni care pentru un anumit timp au avut deosebita onoare de a cunoaşte şi latura aceea a mea, mai puţin oficială, să spunem şi au ales, după ce s-au autoservit din bucatele alese, să parăsească de bunăvoie restaurantul.

O atitudine demnă de spulberat creierii pe care mi-o asum întru totul cînd după ce clientul a închis uşa în urma lui eu încep să fac curăţenie şi să şterg urmele pe care le lasă pe parchet, numerele de telefon, bileţelele, adresele de mail, scrisorile, cadourile, orice nimic, orice tîmpenie care mai are într-un fel sau altul legătură cu el.

Delete, delete, delete, ieşi din viaţa mea dar ieşi şi cu ce-ai venit şi cu ce-ai clădit pe durata şederii tale.

 Mi se pare singurul mod sincer de a te despărţi. Altfel putem să ne minţim aiurea, să o lălăim, să ne jucăm de-am Tom şi Jerry sau alte variaţiuni.

M-a întrebat cineva Bine da’ de ce nu mai poţi să rămîi prietenă? Pentru că nu mai pot fi prietenă cu o parte din mine pe care de bunăvoie am lepădat-o. Nu vreau s-o mai ştiu pe lîngă mine. Nu vreau s-o văd, nu vreau s-o simt, nu vreau s-o aud. E simplu băi, tu ăla care citeşti acum şi crezi că sînt imorală, pentru că s-ar putea să-mi fie dor de părticica aia din mine. Şi nimeni nu şi-ar dori asta.

Una peste alta, cred că nu mai e amuzant să zici că prima oară te-ai sărutat cu un băiat la 13 ani.

Mi-ar fi plăcut, cît timp am fost în liceu, să mă fi preocupat de asta în loc de alte infinite şi niciodată numite tîmpenii cu tentacule care nu mai au chef să mă scutească.

 

I sometimes wonder if they ever think about us this way…

0

pentru fani

Oh my Sweet God, mi-e somn de înnebunesc, dar ştiu că încă n-o să pot dormi bine.

Prin urmare, iau şi eu de la Ionte o leapşă d-asta stupidă să mă distrez cu folos.

Cică dacă aş putea, ce aş vrea să fiu:

 

o floare: magnolie
un anotimp: vara
o culoare: roşu
un animal: o pisică neagră şi leneşă
un obiect vestimentar: un sacou bărbătesc
o piesă de mobilier: leagăn

o piesa muzicala: sex pistols- anarchy in the UK

un vers: i can stand this emotional violence
un peisaj: marin
un obiect: o pereche de ochelari
un instrument muzical: pian sau harpă
un copac: castan
un oraş: constanţa

o persoană publică: valentino garavani

o persoană apropiată: absolut toate sînt cu probleme, deci nu J
o carte: dostoievski- demonii
un fel de mancare: sărmăluţe în foi de varză murată cu mămăliguţă
un supererou: the invisible man

un fenomen al naturii: o furtună de vară
o maşină: porsche carrera gt

un fruct: strugure alb
o parte a corpului: o mînă elegantă

un film: disney’s beauty and the beast