0

late night mess

Zice astazi Madalina:

 

  • ”Stii ca acum avem dusmani pe alea de 16 ani… Shaicile… G. n-ar ramane cu ea… Stim deja ca nu se ramane cu ele :))

  • dar 2-3 saptamani… o-ho-ho… poezii.. melodii… priviri

  •  late night mess

 

Zic si eu:

 

Reclame
0

„pop-culture”

ce ma enerveaza asta cu „pop-culture”.
pop-culture = chestii pop-ulare consumate cu multa placere de pop-or.
fie ca e freud, kfc, blecher (man, este incredibil cit de „pop-culture” e mai nou max blecher. cred ca intr-o zin cineva ar trebui sa faca o analiza a mutatiilor „pop-culturiï” si sa-mi explice ce cataclisme s-au peterecut in creierii maselor, astfel incit l-au transformat pe blecher intr-un icon), south park, friends, diablo, esarfe colorate si orice vreti voi, e „pop-culture”.
„pop-culture” e peste tot.
„pop-culture” rulz the world si nicio revolutie nu o sa zdruncine vreodata regimu’ asta.
de la restaurantu’ ala teribil dintre unirii si universitate, „sheriff’s” cred, cu un cowboy de doua ori cit mine spinzurat desupra, pina la baruletzul din constanta care se cheama „doors” si deasupra caruia vegheaza ceea ce pare a fi un cap stilizat al lui jim morrison.
the end, ca am obosit sa scriu despre „pop-culture”, fiecare fraza e un efort supraomenesc.
mi se pare ca pur si simplu sint sufocata de cultura asta impestritzata care ma invadeaza.
urasc referentii culturali. sint atit de seci si mereu ma gindesc la ei ca la un castron mic de portzelan plin cu coji de seminte.

2

the 2 o’clock sarcasm :X

am vazut in sfarsit project blair witch.
foarte misto, nu ma intereseaza carcotelile voastre. de fapt nu ma intereseaza carcotelile nimanui in general. carcotelile nu inseamna nimic, sint o pierdere de timp si de energie, o pierdere pe care nu mi-o mai permit, asa ca o sa trec peste.
cred ca o sa ma mai uit la el de vreo cateva ori. ceea ce imi aduce aminte de minunatele filme pe care le-am revazut obsesiv. parca sa zic ca sint doua la numar. beauty and the beast varianta disney si the virgin suicides. si nu, nu am un motiv pentru care in momentul in care vreau sa revad un film e obigatoriu unul din astea doua si nimic altceva.
in rest, maine am examen dar acum am o intrebare. oare toti oamenii aia se vor duce in iad?
dar eu… daca o sa ajung ca ei o sa ma duc si eu in iad?
oare merita sa faci asta stiind ca o sa te duci in iad?
nu inteleg ceva… niciodata nu mi-a placut lingvistica. nici-o-da-ta. poate doar aia generala. dar aia particulara, si in mod si mai particular aia romaneasca e dureroasa. in plus, nu inteleg. nu inteleg de ce ai face asta? de ce te-ai preta la inventii ciudate de care nici tu esti sigur si pe care NU LE POTI EXPLICITA!
pur si simplu… de ce?
don’t tell me ca limba este intr-o continua transformare si ca avem nevoie de oameni care sa inventarieze asta. pentru ca ei nu inventariaza.
ei transforma.
ei nascocesc.
ei se razboiesc in teorii si in idei diametral opuse.
ei imi manaca ficatii, nervii, energia, buna dispozitie prin pretentiile caraghioase pe car ele emit.
si mai iau si bani pentru asta.
sinteti niste caraghiosi si o sa va intoarceti de unde ati venit!!
da da da!!

1

colectii…

Iata-ma acasa.

In sfarsit, dupa 5 ore de mers trilu-lilu singura cuc cu trenuletzu’ imbecil care pleaca din gara de nord si aterizeaza in Constangeles.

A fost una dinte cele mai infecte calatorii cu trenu’ de pana acum, pentru ca:

-eram singura in tot compartimentul, deci ceva nu era asa cum ar fi trebuit sa fie

-singura fiind, se intampla urmatoarele:

a) mori de plictiseala, pt ca n-ai cu cine sa socializezi.

b) mori de somn dar totusi nu te culci pentru ca trebuie sa ai grija de bagaje in cazul in care o haita de bullies da buzna in compartiment si iti fura obiectele valoroase.

c) ai laptop, care ti-ar putea curma suferinta cu cel putin doua ore constructive de urmarit un film bun (sau prost, my favourite) dar nu-l scoti tot din frica de bullies.

-putinii oameni care intra totusi in compartiment ies repede, ca si cand ai fi un monstru intimidant.

(& asta e doar inceputul unui sir lung de ‘navete’ de genu’ asta.)

Totusi, sint acasa. Asta inseamna ca:

a)      ma cac pe mine de frig, pentru ca AS USUAL, prind o vreme de tot rahatul cand ar trebui sa fie frumos si sa ma pot duce la plimbarele prin port si pe malul marii.

b)      mananc in prostie. aproape orice. ciocolata. prajituri. prajeli. seminte. Si mostly, MANCARE. (adica pur si simplu mancare… cum as putea sa descriu ce inseamna mancarea gatita de acasa… nu cred ca n-as putea. paradisul e prea sarac pentru asta)

c)      zac pe net. cu orele.

d)      fac tone de vizite (placute & neplacute).

Oricum, revenind la oile noastre… respectiv ale mele, ma bucur ca a trecut sesiunea. Prima sesiune, mai ales. Acum in sfarsit sint cu cateva kg mai slaba, mai lipsita de vlaga, mai apatica, mai obosita, mai dezamagita.

  

TOTUSI!

colectionarul.jpg

Sesiunea nu m-a impiedicat sa citesc Colectionarul de Folwes.

Nu pot sa zic ca e o carte minunata. In cel mai rau caz o sa zic ca e geniala, pentru ca oricum i have no words. O poveste narata din doua perspective, la al carei final ramai prost. Ma rog, poate doar eu am fost coplesita, poate m-am entuziasmat prea mult… oricum n-am sa ezit niciodata sa zic ca e unul dintre cele mai bune romane ever.

In plus, stiu ca mereu tendinta e sa te identifici cu personajul principal, dar Miranda avea prea mult din mine… sau poate eu aveam prea mult din ea. Sau poate Miranda e o alta tipologie in care femeile ca mine se incadreaza. Poate Miranda e sefa. Miranda e mentorul. Pana si obsesivul ei GP care apare in relatarile din jurnal… pana si asta se potrivea atat de bine. Un pic cam prea bine, daca ma uit in trecut. (sau in ceea ce o viata de 19 ani ar putea sa accepte drept “trecut”).

In final mereu este intrebarea sacaitoare, care ma tortureaza si acum de cateva ori.

De ce a lasat-o sa moara?

Explicatiile alea psihologice pe care oricine le poate deduce nu ma multumesc. Sincer, cred ca e ceva mai mult de-atat.

Oricum, primul impuls a fost sa urasc personajul cu porecla Caliban. Dar analizand problema la rece, nu poti sa-l urasti… pur si simplu, prin  natura lui, poate sa-ti inspire mila, cateodata teama, cateodata un soi de admiratie pe care ai vrea s-o renegi.

Da, da, da.

Cititi cartea asta.

    

In plus, fac un uber anunt, ca am inceput sa ma uit la filmele nominalizate la oscar si ca am sa revin cu un smashing post, sper eu pana la decernarea maaaaarilor si stupidelor premii (o sa zic si de ce le consider stupide).

Pana acum am vazut doar doua, nu zic care, dar mi se pare mie sau se poarta…hmmm… hai sa le zic “new-western”-urile?!?!?!?!?!
Faza e un pic cam… hm…

Hm…

Scriu eu altadata.