1

Nelinişti lexicologice

Marţi am examenele de licenţă. Inutil să precizez cum stau cu moralu’. Dar înainte de ziua de marţi, când voi fi probabil un cadavru ambulant, daţi-mi voie să vă prezint câteva din enigmele găsite prin cărţile incluse în bibliografie pentru modului grozav numit LRC, aka limba română contemporana.

Înainte de asta o să mă dau de gol cu o superinformaţie: parcursul meu universitar la materiile astea a fost unul… hmm aproape catastrofal. Pentru că n-am nicio treabă cu noua gramatică şi pentru că cursurile de lingvistică au fost absolut incolore, inodore, insipide, dezastruos de groaznice, moartea pasiunii şi a pedagogiei . Dar cred că cel mai trist e faptul că academicienii-profesori habar n-au cum să câştige interesul studentului. Oh nu. Ce ziceam deci? Nasol.

Revenind la chestiile dubioase să rezumăm o idee dintr-o lucrare intitulată Limba română contemporană. Lexicul. (Angela Bidu-Vrânceanu, Narcisa Forăscu).
Capitolul omonime, subcapitolul omonimie tolerată. Avem clasicele de la clasa a cincea citire: omonime care flexionează diferit la plural. Exemplu: bandă-benzi-bande/ corn-cornuri-coarne/ cap-capete-capi. La astea se adaugă o chestier dubioasă: sare (de bucătărie)-defectiv- săruri (chimice). Eu în turbarea mea mă întreb şi acum cum puiii mei sânt astea omonime. Am I dreaming? Iaca condiţiile omonimiei, subliniate cu o mie de carioci şi scrise pe toate post-iturile posibile. 1. Grafie identică. 2. Lipsa oricărei seme comune. Pe scurt nu tre’ să aibă nimic în comun.
Dar câcat! Nu este sarea de bucătărie o sare chimică prelucrată? Deci unde este omonimia? Unde? Unde unde unde unde unde?

Tot din fineţuri d-astea: mă întreb dacă nu cumva fluturaş se cam neutralizează. Cică sufixele diminutivale au ca principală tuşă semantică caaaantitatea. Spuneţi-I volum, cum vreţi voi. Dar un future e de la sine mic. În plus întotdeauna îl asociem cu tot felul de seme (handicapate şi inventate de mine ) [+ gingaş] [+ fragil] [+minion]. Nu-I aşa? Deci ori că zic fluture, ori că zic fluturaş, schimbarea cantitativă e foarte mică spre 0. Diferenţa e doar de context. Dacă scriu o lucrare ştiinţifică despre fluturi n-o să-I numesc fluturaşi. În rest, rahat. A propos de realităţi extralingvistice. Un băiat e un băiat. Un băieţel e mai mic decât un băiat. Un fluture nu prea e mai mare decât un fluturaş, deşi ar trebui să fie. Poate doar dacă o fi Queen Alexandra’s Birdwing (google it up).

Ambiguităţi de rahat pe care le urăsc. Licenţă, da?

Reclame
3

vise ciudate cu coperţi şi oameni care există

Acasă fiind, am avut unul dintre cele mai ciudate vise EVER. Îmi pare groaznic de rău că totuşi nu mi-am făcut un caiet de vise, în care sa le scriu pe toate. Just for the fun of it.

Cred că a fost un vis-maraton pentru că s-a desfăşurat pe al naibii de multe planuri, cu foarte foarte multe personaje… m-am trezit cu o durere de cap magistrală (pe care încă o mai am) şi cu sentimentul că nu m-am odihnit nici măcar o secundă all night long.

Îmi amintesc foarte bine doar două dintre episoade.

Era iarna, foarte foarte frig. Eram îmbrăcata gros şi aşteptam pe acoperişul unui hotel venirea unui bărbat. De acolo trebuia să plecăm cu un telescaun în vîrful muntelui. Eu eram foarte supărată. Tot aşteptînd, la un momentdat bărbatula urcat pe acoperiş şi a început să se scuze în faţa mea pentru că s-a căsătorit a doua oară şi să-mi dea nişte explicaţii pe care nu le-am cerut. Eu mă uitam şi nu înţelegeam ce se petrece. Apoi au urmat nişte declaraţii de dragoste, apoi a urcat pe acoperiş şi a doua soţie a bărbatului care a fost făcută repede pachet şi trimisă cu primul telescaun în vîrful muntelui.

Ca să mă îmbuneze a scos din geacă o carte al cărei autor era chiar el, cu o coperta absolut nebună şi fără titlu. Coperta arăta în felul următor: toata era în tonuri de albastru; un zid înalt cu o bancă fară spătar care arăta ca o etajeră erau în primplan.

Pe banca-etajeră erau de la stînga la dreapta: eu, îmbracată intr-o rochie scurtă cu parul prins in coc, zîmbind înspre el, care era întors spre mine şi mă privea iar lîngă el a doua soţie, stînd dreapta şi privind fix în obiectiv (pentru ca era pînă la urmă vorba de o poză).

Mi-a luat jumătate de zi să îmi dau seama că cea de-a doua soţie era în visul meu o colegă de cămin. Partea şi mai amuzantă e că amîndouă purtăm acelaşi nume.

Apoi în al doilea eram în laboratorul de informatică de la liceu şi participam la o conferinţă cu o temă literară oarecare. În mijlocul ei intră disperat un profesor cu o carte în mîini spunînd că este un volum inedit al unui scriitor. Cartea este dată spre circulaţie din mînă în mînă. Coperta este ţipătoare, în tonuri de galben aprins şi oranj iar în colţul din dreapta jos este desenat cu roşu conturul unui fluture stilizat. Răsfoid cartea am fost surprinsă să citesc nume de femei urmate de o scurtă poveste. Cînd mi-am dat seama de asta am început să-mi caut în disperare numele, l-am găsit şi m-am trezit fix înainte să citesc povestea.

O fi bine, n-o fi… aş da orice să ştiu ce scria…

Ultimul vis cu cărţi pe care mi-l amintesc a fost demult, cînd fiind într-un anticariat răsfoiam o carte cu note muzicale, portative şi îngeri…

Amîndoi bărbaţii există.

Încă vreo cîteva vise ca ăsta şi o să-mi pierd minţile. De tot.

later edit…
ceva super misto