0

late night mess

Zice astazi Madalina:

 

  • ”Stii ca acum avem dusmani pe alea de 16 ani… Shaicile… G. n-ar ramane cu ea… Stim deja ca nu se ramane cu ele :))

  • dar 2-3 saptamani… o-ho-ho… poezii.. melodii… priviri

  •  late night mess

 

Zic si eu:

 

Reclame
0

Cum am fost în Londra

D. dispăruse de multă vreme din anturajul pe care-l frecventam. Curios cum ne despărţim de unii oameni fără să ne dăm seama, ca şi când nici nu ne-am fi întâlnit vreodată. Acum, amintindu-mi, situaţiile în care ne-am trezit unul lângă celălalt par atât de romanţate încât nu le pot accepta. Memoria deformează ,transformă şi distruge totul. Îi trimisesem un mesaj cândva, la un Crăciun pe care încă-l mai simţeam, unul dintre ultimele dacă nu cumva chiar ultimul Crăciun adevărat. Cuvinte golale la care se răspunde la fel. Un schimb de mesaje de genul ăsta e un adio iminent. Astăzi l-am visat din senin. Eram in Anglia, ne plimbam pe străzi noaptea. Un sentiment de pace divină, o ieşire din timp. Niciun om pe străzi, oraşul gol. Numai clădiri în perfectă stare, scăldate de o lumină puternică, galbenă. Vorbeam ciudat, prin telepatie. El nu se oprea din întrebări despre viaţa mea, eu răspundeam în gând, el continua. La un moment dat ajunsesem lângă London Bridge, când întrebările s-au oprit. Ne-am uitat preţ de câteva clipe în sus, la lumini, apoi am continuat zâmbind. ‘’Spune-mi în ce oraş ai vrea să mergi acum ?’’, m-a întrebat. Speriată m-am uitat în toate buzunarele, aveam doar 30 de euro. ‘’Ştii, n-am bani de avion.’’, am răspuns. ‘’Nu-i nimic, nu trebuie să-ţi faci griji pentru bani, am eu suficienţi.’’ Într-adevăr, nu trebuia să-mi fac griji, doar eram cu D., şi el avea bani, ba chiar suficienţi cât să ne putem urca amândoi în orice avion, oricând. Tocmai de aceea intrasem în panică. Eram în Londra dar puteam să aleg o altă destinaţie şi era momentul să spun unde. Prin cap mi se derulau toate numele de capitale din Europa, dar le înlăturam cu o rapiditate furibună. Trebuia să fie ceva mai interesant de atât, dar nimic nu mi se mai părea interesant. Atunci am spus din senin ‘’San Francisco’’, gândindu-mă că nu înseamnă nimic, că orice alt nume de oraş aş fi rostit, ar fi fost tot un San Francisco sau o variantă a acestuia…

0

Calaful, califul şi pilaful

Când eram mai mică, aveam şi eu, ca mulţi alţii, pick-up şi viniluri cu poveşti. Ei, când ascultam « Lampa lui Aladin » gândul îmi zbura aiurea la tot felul de bunătăţi de mâncare, la prăjituri delicioase, la fructe zemoase şi la minunatul pilaf cu pui al maică-mii. Pilaful ăsta mă cam urmărea într-o veselie, de la începutul poveştii până la sfârşit.

Acum, după ani şi ani, când am regăsit gurmanda poveste pe internet, numai ascultând primele replici, iar mă gândesc numai la baclavale şi la alte nebunii. Normal, de vreme ce actorii ăia minunaţi vorbesc ca şi când ar fi cu toţii la un maaaaare ospăţ, şi printre două trei îmbucături şi gâturi de cine ştie ce lichior-limonadă mai bagă şi câte o vorbă despre Aladin. O tortură !
Ia poftiţi la poveşti !

0

Lucruri simple, pe franţuzeşte

À toutes les filles que j’ai aimé avant
Qui sont devenues femmes maintenant
À leurs volcans de larmes
À leurs torrents de charme
Je suis resté adolescent

À toutes les filles que j’ai aimé avant
Des cours de lycée en jardin d’enfants
Aux lettres déchirées
À leurs baisers volés
Je suis resté adolescent

Elles avaient, elles avaient,
Des océans au fond des yeux
Elles dansaient, elles dansaient,
Pour nous garder plus amoureux
Elles disaient, elles disaient,
Que l’amour c’est toute une vie à deux
Elles avaient dans un sourire moqueur
Quelque chose de secret
Elles gravaient nos deux cœurs
Sur les arbres des forêts
Elles pleuraient comme on pleure
Quand on a trop aimé

Des océans au fond des yeux

À toutes les filles que j’ai aimé avant
Qui sont devenues femmes maintenant
De leurs éclats de rire
À nos nuits de plaisir
Je suis resté adolescent

À toutes les filles que j’ai aimé avant
De plage, de soleil, en dîners dansants
Aux secrets murmurés
Aux passions déchirées
Je suis resté adolescent

Des océans au fond des yeux

Des océans au fond des yeux

À toutes les filles qu’on a aimé avant…

2

frumosul şi deprimantul sentiment al inutilității şi al eşecului

Astăzi a plouat puţin şi des, a tunat tare, cerul s-a întunecat şi toate astea în timp ce eu eram la birou scriind tîmpenii pentru o restanță. Acum 10 ani cînd ploua la sfîrşit de mai ne adunam toţi în scara blocului şi aşteptam. Aşteptam cuminţi în primele 10 minute, ne trînteam pe scări şi ne uitam prin geamurile murdare. Dacă nu se potolea, băieții începeau să joace fotbal, vecinii ieşeau să ţipe la noi, şi la sfărşit se termina bine. Ieşeam iar afară şi ne murdăream prin băltoace şi noroi.

Acum trebuie să citesc rahaturi pe Wikipedia despre Emile Zola. C’est l’un des romanciers français les plus populaires, l’un des plus publiés, traduits et commentés au monde. Şi cui folosesc toate astea pînă la urmă? Pînă şi cînd frămîntam noroiul în palme ca să fac prăjituri ştiam mai bine ce avea să urmeze. Ştiam de ce şi pentru cine o fac.

Acum mă învîrt aiurea într-un mediu inutil, într-o lume în care nu mai cred. Din toate visele alea (“o să fiu”, “o să fac”, “eu”) am rămas cu cioturi. Cioturi şi vise simple de om cu o viață simplă. Fără destine mari, fără gesturi exemplare. O căsuță mică şi o grădiniță cu flori de care să am grijă. O să fiu doar o femeie ca toate celelalte, lîngă un bărbat ca toți ceilalți. Toate combinațiile posibile de căsuțe mici, bărbați şi femei. O platfomă de joc şi multe machete de carton.

Sentimentul inutilității fiecărui gest pe care-l fac e covîrşitor. Cu fiecare carte citită, cu fiecare examen dat (căci nu-i aşa, sînt încă mică şi nu ştiu nimic dacă viața mea încă mai înseamnă examene şi cărți) lucrurile sînt din ce în ce mai clare. N-o să ajung nicăieri.