0

Dragi cititori,

eu nu mă mai întorc în România.

Puteţi să îmi trimiteţi o cisternă cu bani, eu nu mă mai întorc în România.

Puteţi să îmi spuneţi ‘’Poftim, stai liniştiă, tradu şi scrie fără griji.’’, eu nu mă mai întorc în România.

Puteţi să vă amintiţi de mine, să-mi trimiteţi un mesaj pe mail sau telefon şi să-mi spuneţi ‘’Hai, dar hai întoarce-te!’’, eu nu mă mai întorc în România.

Puteţi să-mi arătaţi un catalog cu o mie de lucruri, locuri, oameni, clădiri, cărţi şi tablouri pe care trebuie să le primesc direct în inimă, eu nu mă mai întorc în România.

Puteţi să-mi spuneţi că se poate, eu nu mă mai întorc în România.

Puteţi să-mi amintiţi că adolescenţa şi copilăria înseamnă România, eu nu mă mai întorc în România.

Puteţi să-mi spuneţi că aţi avut încredere şi că aţi investit în mine, eu nu mă mai întorc în România.

Puteţi să vă cereţi scuze pentru tot ce n-aţi făcut, eu nu mă mai întorc în România.

Puteţi să-mi arătaţi găurile din Facultatea de Arhitectură, eu nu mă mai întorc în România.

Puteţi să fiţi curajoşi şi să vă asumaţi ideile, eu nu mă mai întorc în România.

Puteţi să mă cereţi în căsătorie, eu nu mă mai întorc în România.

Puteţi să daţi o ordonaţă de urgenţă, eu nu mă mai întorc în România.

Puteţi să vă împuşcaţi în gât şi să vă pansaţi cu fular, eu nu mă mai întorc în România.

Puteţi să îmi spuneţi că în cinci ani de zile n-am votat pe hârtie igienică, eu nu mă mai întorc în România.

Puteţi să schimbaţi totul, eu nu mă mai întorc în România.

Pe această cale vă anunţ că de mâine, tot ce voi mai scrie/publica/ţipa/înjura/iubi/urî de moarte/plânge/comunica va fi în limba franceză.

 

 

 

Reclame
1

scurtă lecţie (?) de morfo-sintaxă română

O să trec peste părerea mea sinceră în ceea ce priveşte noua gramatică a academiei. Da, multe chestii mi se par trase de păr dar mă rog. Nu despre asta e vorba în cele ce urmează mai jos. Ci despre felul în care sînt complet incapabilă cîteodată (mai des aşa ) de a lămuri un străin cu privire la reguli banale de combinare a cuvintelor în dulcea noastră limbă. Nici nu e de ignorant faptul că lingvistica mă cam depăşeşte de multe ori.

So, într-una din discuţiile mele nocturne şi evident intelectuale cu G., aşa, ca între chipurile filologi, ajungem noi şi la subiectul “conjunctivul în limba română”. Ce-I cu el, de ce, cum se formează… explic eu cum se formează, traduc şi din gramatică teoria despre acest minunat timp, îi zic lui G. că-mi e foarte greu să mă concentrez la toată teoria asta dementă ţinând cont de faptul că pentru mine vorbitul în română cel puţin e un automatism (adica rahat, de cîte ori în această viaţă mi-am pus problema “dar vai, oare cel fel de acţiuni exprimăm noi cu ajutorul conjunctivului?). Inevitabil el îmi scoate un verb dintr-o frază, cred că era “să citesc” şi mă întreabă care-I echivalentul în franceză. Eu îi zic că dat fiind faptul că franceza nu are un conjunctiv trebuie să adaptată toată fraza la sintaxa franceză şi în funcţie de ea traduci printr-un timp anume care să se potrivească. Bineînţeles de-aici începe şi balamucul. Ca de exemplu de ce fraza “nu există cărţi pe care să nu le fi citit pînă acum” se traduce prin “il n’y a pas des livres que je n’ai pas encore lu” adica de ce, de ce nu pot să folosesc perfectul compus şi în română? Adică totuşi cum ar suna o frază de genul “nu există cărţi pe care nu le-am citit pînă acum” ?

Mă rog, am luat-o eu prin învăluire într-un mod oligofren zicînd că de fapt cînd zic că “nu există carţi pe care să nu le fi citit pînă acum” de fapt vreau să zic că e puţin probabil să existe şi îi zic că il est peu probable+ subj c’est la regle chez toi.
De-aici şi explicaţia mea că le subjonctif din franceză e un fel de conjunctiv la noi. Adică oricum în majoritatea cazurilor aşa funcţionează. Deşi TOTUŞI ceva e prost în raţionamentul meu de mai sus.

Deci da, concluzia o ştim cu toţii, sînt complet pe dinafară… şi nici n-aţi văzut/auzit încă tot…