2

Dramă

Mă gândeam acum, stând pe salteaua care până mâine dimineaţă se va dezumfla, zdrobindu-mi oasele, că am abandonat cu totul literatura anglo-saxonă. Am goluri imense, hăuri de-a dreptul cam în toate domeniile, dar de englezi, germani, nordici, americani m-am îndepărtat cu bună ştiinţă şi fără să-mi pese.
Ce-i drept, orice literat, filolog, scriitor sau hibrid nedesăvârşit ca mine alege, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, să se formeze ori pe filiera anglo-saxonă ori pe cea romanică. Nu-i pun la socoteală pe ceilalţi care aleg altceva, ei sînt exotici şi trebuie să rămână aşa.
Totuşi, de câţiva ani buni sînt total pierdută. Cred că am o engleză de baltă pe care de fapt n-am vorbit-o niciodată pentru că nu mi-a păsat. Germană nu ştiu absolut deloc. Nimic, nimic, nimic… un gol enorm, un sentiment de frustrare absolut ori de câte ori mă gândesc la această limbă şi la această cultură. Nu am nici timpul, nici energia necesară să mă apuc s-o învăţ. Numai gândul că aş putea ‘’să mă apuc’’ de germană mă umple de o ruşine şi de un ridicol grozav(e)… Germana nu o începi la 23 de ani…
Pe de altă pare mă înnebuneşte gândul că citesc traduceri. Ar trebui să-i dau un brânci în cea mai mare viteză, pentru că altfel mi se deşiră mintea…
Am fost, de fapt, o fetiţă comodă. Am ales franceza. Acum mă voi tâmpi de tot, petit-dejunând pe terasă ‘’ un chocolat chaud et un pain au chocolat s’il vous plaît’’. N-o să fiu gravă şi serioasă, o să fiu doar uşoară ca un fulg, cu un accent de franţuzoaică care o să calce în picioare limba mea maternă. Şi cam atât…

Reclame
1

scurtă lecţie (?) de morfo-sintaxă română

O să trec peste părerea mea sinceră în ceea ce priveşte noua gramatică a academiei. Da, multe chestii mi se par trase de păr dar mă rog. Nu despre asta e vorba în cele ce urmează mai jos. Ci despre felul în care sînt complet incapabilă cîteodată (mai des aşa ) de a lămuri un străin cu privire la reguli banale de combinare a cuvintelor în dulcea noastră limbă. Nici nu e de ignorant faptul că lingvistica mă cam depăşeşte de multe ori.

So, într-una din discuţiile mele nocturne şi evident intelectuale cu G., aşa, ca între chipurile filologi, ajungem noi şi la subiectul “conjunctivul în limba română”. Ce-I cu el, de ce, cum se formează… explic eu cum se formează, traduc şi din gramatică teoria despre acest minunat timp, îi zic lui G. că-mi e foarte greu să mă concentrez la toată teoria asta dementă ţinând cont de faptul că pentru mine vorbitul în română cel puţin e un automatism (adica rahat, de cîte ori în această viaţă mi-am pus problema “dar vai, oare cel fel de acţiuni exprimăm noi cu ajutorul conjunctivului?). Inevitabil el îmi scoate un verb dintr-o frază, cred că era “să citesc” şi mă întreabă care-I echivalentul în franceză. Eu îi zic că dat fiind faptul că franceza nu are un conjunctiv trebuie să adaptată toată fraza la sintaxa franceză şi în funcţie de ea traduci printr-un timp anume care să se potrivească. Bineînţeles de-aici începe şi balamucul. Ca de exemplu de ce fraza “nu există cărţi pe care să nu le fi citit pînă acum” se traduce prin “il n’y a pas des livres que je n’ai pas encore lu” adica de ce, de ce nu pot să folosesc perfectul compus şi în română? Adică totuşi cum ar suna o frază de genul “nu există cărţi pe care nu le-am citit pînă acum” ?

Mă rog, am luat-o eu prin învăluire într-un mod oligofren zicînd că de fapt cînd zic că “nu există carţi pe care să nu le fi citit pînă acum” de fapt vreau să zic că e puţin probabil să existe şi îi zic că il est peu probable+ subj c’est la regle chez toi.
De-aici şi explicaţia mea că le subjonctif din franceză e un fel de conjunctiv la noi. Adică oricum în majoritatea cazurilor aşa funcţionează. Deşi TOTUŞI ceva e prost în raţionamentul meu de mai sus.

Deci da, concluzia o ştim cu toţii, sînt complet pe dinafară… şi nici n-aţi văzut/auzit încă tot…