0

Luciditatea

Am şi eu câteva concerte preferate, sunt o păcătoasă.

Îmi place de mor La Isla Bonita din Drowned World Tour. Îmi mai place şi Sting în 2001 în Italia şi Queen live at Wembley Stadium.

Şi nenorocirea aia de Nirvana Unplugged în New York, şi pe aia o votez oricând într-un top…

Sunt o păcătoasă spuneam, dar mă tăvălesc şi pentru apariţii relativ obscure.

Cum e Working for the Skin Trade-ul celor de la Duran Duran.

Mă gândeam că, fără excepţie, oamenii ştiu când o să scrie istorie. E vorba de luciditatea care te cuprinde în momentul ăla. Când ştii cu siguranţă că realizezi ceva mare. Pentru muzicieni, ca şi pentru scriitori, luciditatea şi însuşirea ad literam a timpului prezent crează minuni.

Mă gândesc că şi ei au ştiut, cu siguranţă, că o să facă ceva semnificativ. Nu ştiu dacă e line-up ul de excepţie pe care l-au prins (Ferrone la tobe care a cântat cu Clapton, Hamilton, Harrison şi restul care vin mai cu seamă din sfera jazz), acustica sălii sau aranjamentele pieselor, dar nimic nu seamănă cu ce e pe disc.

Este un performance serios, cu o tonalitate gravă, cu un sunet plin, dens, aşa cum nu se prea întâmplă des. Interesant e şi felul în care toate şlagărele radio capătă o tentă dramatică (ascultaţi doar ce-au făcut din Hungry like a wolf la sfârşit), catharctică, care se vede şi în ochii tulburi ai lui Le Bon, semi-posedat.

În fine, ce s-o mai lungim, ăsta e unul dintre cele mai bune concerte out there, dovadă că mai există şi momente în care artiştii ştiu bine ce nivel au atins, unul care eventual îi apropie de stele. Ca în majoritatea cazurilor, după vârf urmează şi panta descendentă.

Îmi pare rău ca nu se gândeşte nimeni să reediteze o variantă pe DVD, deşi lista mea de reeditări e lungă şi plictisitoare, şi probabil că nimeni nu ar investi în aşa ceva de dragul meu.

Ascultaţi şi minunaţi-vă…

0

„pop-culture”

ce ma enerveaza asta cu „pop-culture”.
pop-culture = chestii pop-ulare consumate cu multa placere de pop-or.
fie ca e freud, kfc, blecher (man, este incredibil cit de „pop-culture” e mai nou max blecher. cred ca intr-o zin cineva ar trebui sa faca o analiza a mutatiilor „pop-culturiï” si sa-mi explice ce cataclisme s-au peterecut in creierii maselor, astfel incit l-au transformat pe blecher intr-un icon), south park, friends, diablo, esarfe colorate si orice vreti voi, e „pop-culture”.
„pop-culture” e peste tot.
„pop-culture” rulz the world si nicio revolutie nu o sa zdruncine vreodata regimu’ asta.
de la restaurantu’ ala teribil dintre unirii si universitate, „sheriff’s” cred, cu un cowboy de doua ori cit mine spinzurat desupra, pina la baruletzul din constanta care se cheama „doors” si deasupra caruia vegheaza ceea ce pare a fi un cap stilizat al lui jim morrison.
the end, ca am obosit sa scriu despre „pop-culture”, fiecare fraza e un efort supraomenesc.
mi se pare ca pur si simplu sint sufocata de cultura asta impestritzata care ma invadeaza.
urasc referentii culturali. sint atit de seci si mereu ma gindesc la ei ca la un castron mic de portzelan plin cu coji de seminte.

0

Chestii

Oh what a fine day for running to the hills!!!

Mîine dimineaţă am tren la 7:13, mă mai întorc luni din păcate.

Se pare că vacanţa asta n-a fost such a waste of time afterall. Fără prea multe detalii, totul e ok, zilele trecute mă plimbam prin centru şi mă uitam la vartejurile mici de frunze galbene. Apoi mă gîndeam la ceva probleme de lingvistică, mai exact la legatura existentă/ inexistentă dintre semnificat şi semnificant. ( Cred ca lately am prea mult timp liber şi mă simt prea ok, de-aia dau undă verde unor asemenea atrocităţi…)

Totuşi, acest post va suporta în egală măsură trimiteri la un trecut tenebros în care mă pierdusem la un momentdat.

Citeam eu pe un blog cum că superformaţia Gorgoroth şi-a anulat un turneu şi implicit un concert pe la noi. Asta înseamnă că vai!, cineva nu va mai chinui nişte instrumente într-un stil barbar (la propriu, i’m goosed!) şi totdată mai înseamnă ca multe portofele nu vor suferi de anorexie! The best plot for the purest tragedy ever.

Mă inundă valuri de milă doar la gîndu’ că cineva chiar chiar e dispus să platească pentru o asemenea farsă.

Gorgorothzii, nişte vrăjitori… needless to say că nici  în momentele mele de rătăcire maximă nu am putut să înţeleg anumite trupe. Execrabil e un cuvînt prea blînd.

Whateva’, why do I care afterall? (pentru că oricum blogurile sînt colecţii de lucruri înşirate fără niciun scop. Le blog pour le blog!)

Ultima descoperire e Fa rice dry, roll-onu’. Parfum absolut demenţial, îmi place mult mult. Tot la capitolu’ cosmetice o să trîntesc şi L’Oreal Hydrafresh.

Mîine pe tren(uri) mă gîndesc să-mi iau o carte de la Cotidianul, eventual o să povestesc pe-aici cum a fost…

Ah, şi în încheiere, for my panda-friends, muzică nu zgomote!

Like… omfg, I knew DM is sex, but Martin IS HARDCORE!!!!!

Later edit: Pentru că efectiv simt nevoia, o să trîntesc aici şi alte variante ale melodiei ăsteia in faţa căreia cuvintele sînt uber mici şi ruşinoase.

 

Videoclipu’ oficial care începe profetic with a pink flamingo, if you get my point:

 

O înregistrare live la limita decentului cu mister Gahan la mic:

Pure playback (but I still love you!):