0

Lucruri simple, pe franţuzeşte

À toutes les filles que j’ai aimé avant
Qui sont devenues femmes maintenant
À leurs volcans de larmes
À leurs torrents de charme
Je suis resté adolescent

À toutes les filles que j’ai aimé avant
Des cours de lycée en jardin d’enfants
Aux lettres déchirées
À leurs baisers volés
Je suis resté adolescent

Elles avaient, elles avaient,
Des océans au fond des yeux
Elles dansaient, elles dansaient,
Pour nous garder plus amoureux
Elles disaient, elles disaient,
Que l’amour c’est toute une vie à deux
Elles avaient dans un sourire moqueur
Quelque chose de secret
Elles gravaient nos deux cœurs
Sur les arbres des forêts
Elles pleuraient comme on pleure
Quand on a trop aimé

Des océans au fond des yeux

À toutes les filles que j’ai aimé avant
Qui sont devenues femmes maintenant
De leurs éclats de rire
À nos nuits de plaisir
Je suis resté adolescent

À toutes les filles que j’ai aimé avant
De plage, de soleil, en dîners dansants
Aux secrets murmurés
Aux passions déchirées
Je suis resté adolescent

Des océans au fond des yeux

Des océans au fond des yeux

À toutes les filles qu’on a aimé avant…

Reclame
0

„pop-culture”

ce ma enerveaza asta cu „pop-culture”.
pop-culture = chestii pop-ulare consumate cu multa placere de pop-or.
fie ca e freud, kfc, blecher (man, este incredibil cit de „pop-culture” e mai nou max blecher. cred ca intr-o zin cineva ar trebui sa faca o analiza a mutatiilor „pop-culturiï” si sa-mi explice ce cataclisme s-au peterecut in creierii maselor, astfel incit l-au transformat pe blecher intr-un icon), south park, friends, diablo, esarfe colorate si orice vreti voi, e „pop-culture”.
„pop-culture” e peste tot.
„pop-culture” rulz the world si nicio revolutie nu o sa zdruncine vreodata regimu’ asta.
de la restaurantu’ ala teribil dintre unirii si universitate, „sheriff’s” cred, cu un cowboy de doua ori cit mine spinzurat desupra, pina la baruletzul din constanta care se cheama „doors” si deasupra caruia vegheaza ceea ce pare a fi un cap stilizat al lui jim morrison.
the end, ca am obosit sa scriu despre „pop-culture”, fiecare fraza e un efort supraomenesc.
mi se pare ca pur si simplu sint sufocata de cultura asta impestritzata care ma invadeaza.
urasc referentii culturali. sint atit de seci si mereu ma gindesc la ei ca la un castron mic de portzelan plin cu coji de seminte.

0

incoerentza maxima

plecasem de acasa intr-un oras mic. aveam un cort la mine si cateva haine si eram scaldata de sentimentul ca sint singura intr-o lume imensa, desi eram intr-un oras mic. mergeam pe o sosea, de pe sosea urca o carare pe munte, printre copaci. am urcat pe-acolo, am ajuns intr-un punct in care panta devena aproape inexistenta iar printre copaci si iarba erau o multime de oameni cu corturile. un fel de camping improvizat in the middle of nowhere. eram foarte trista. mi-am montat cortul undeva la margine, mai izolat si am asteptat. la un momentdat au venit vreo 3 baieti sa se bage in seama. mi-au cerut un casetofon si m-au intrebat daca sint singura. le-am raspuns ca n-am si ca da. unul dintre ei avea parul lung si barba. apoi a trebuit sa strang totul in viteza. nu mai stiu de ce, dar am coborit si m-am urcat intr-un tren cu care trebuia sa ajung la camin. trenul trecea pe langa mare. era foarte ciudat si aveam un sentiment de panica acut, ca de fiecare data. imi era frica, ma coplesea senzatia de infinit, de nesfarsit. era zi si pe malul marii puteam sa vad doua monumente extrem de ciudate. erau construite pe un fel de peninsule artificiale care inaintau in mare. pe primul nu mi-l amintesc cu exactitate. semana cu un dom cu o cupola inalta si cu coloane inalte. al doilea mi-l amintesc perfect. in jur de 5 sau 6 tuburi mari de orga lipite intre ele. la baza se terminau in clape de pian iar in jurul acestei constructii se incolacea un portativ cu note muzicale. totul era aureolat si stralucea, iar cand am privit monumentul mi-a disparut intreaga senzatie de teama, am zambit si m-am gandit ca mi-ar fi placut sa ajung acolo. desi nu imi amintesc acum, atunci stiam perfect de ce era construit acolo, ce simboliza (era ceva foarte cunoscut si foarte foarte puternic).
trenul s-a oprit si am ajuns in camin. caminul nu era un camin propriu-zis, era un castel mare cu un salon imens si o scara interioara orizontala si apoi cirulara care impartea castelul in doua. intr-o aripa erau dormitoarele fetelor iar in cealalta erau cele ale baietilor. imi amintesc ca deja se innoptase si ma ratacisem, ajunsesem in partea cu dormitoarele baietilor si am cerut indicatii. nu puteam sa-mi explic ce se intampla, de ce sint atat de dezorientata… toti au inceput sa rada de mine, mai putin o figura cunoscuta care mi-a zambit si m-a imbratisat.
apoi am iesit afara, in curtea caminului. surprinzator era zi si el pleca. eu trebuia de asemenea sa plec. imi amintesc ca a incercat sa se apropie de mine si n-am vrut, asa ca mi-a intors spatele. ne-am despartit si m-am trezit plangand pe strada. nu era un plans melodramatic si sfasietor, era doar un plans necesar si foarte limpede. am pus mana pe telefon si am sunat. am fost intrebata ce vreau de fapt si am bagat un pretext imbecil, dupa care am marturisit ca singurul lucru pe care il vroiam este sa aud o anumita voce, care imi lipseste.
dupa care m-am trezit.

3

vise ciudate cu coperţi şi oameni care există

Acasă fiind, am avut unul dintre cele mai ciudate vise EVER. Îmi pare groaznic de rău că totuşi nu mi-am făcut un caiet de vise, în care sa le scriu pe toate. Just for the fun of it.

Cred că a fost un vis-maraton pentru că s-a desfăşurat pe al naibii de multe planuri, cu foarte foarte multe personaje… m-am trezit cu o durere de cap magistrală (pe care încă o mai am) şi cu sentimentul că nu m-am odihnit nici măcar o secundă all night long.

Îmi amintesc foarte bine doar două dintre episoade.

Era iarna, foarte foarte frig. Eram îmbrăcata gros şi aşteptam pe acoperişul unui hotel venirea unui bărbat. De acolo trebuia să plecăm cu un telescaun în vîrful muntelui. Eu eram foarte supărată. Tot aşteptînd, la un momentdat bărbatula urcat pe acoperiş şi a început să se scuze în faţa mea pentru că s-a căsătorit a doua oară şi să-mi dea nişte explicaţii pe care nu le-am cerut. Eu mă uitam şi nu înţelegeam ce se petrece. Apoi au urmat nişte declaraţii de dragoste, apoi a urcat pe acoperiş şi a doua soţie a bărbatului care a fost făcută repede pachet şi trimisă cu primul telescaun în vîrful muntelui.

Ca să mă îmbuneze a scos din geacă o carte al cărei autor era chiar el, cu o coperta absolut nebună şi fără titlu. Coperta arăta în felul următor: toata era în tonuri de albastru; un zid înalt cu o bancă fară spătar care arăta ca o etajeră erau în primplan.

Pe banca-etajeră erau de la stînga la dreapta: eu, îmbracată intr-o rochie scurtă cu parul prins in coc, zîmbind înspre el, care era întors spre mine şi mă privea iar lîngă el a doua soţie, stînd dreapta şi privind fix în obiectiv (pentru ca era pînă la urmă vorba de o poză).

Mi-a luat jumătate de zi să îmi dau seama că cea de-a doua soţie era în visul meu o colegă de cămin. Partea şi mai amuzantă e că amîndouă purtăm acelaşi nume.

Apoi în al doilea eram în laboratorul de informatică de la liceu şi participam la o conferinţă cu o temă literară oarecare. În mijlocul ei intră disperat un profesor cu o carte în mîini spunînd că este un volum inedit al unui scriitor. Cartea este dată spre circulaţie din mînă în mînă. Coperta este ţipătoare, în tonuri de galben aprins şi oranj iar în colţul din dreapta jos este desenat cu roşu conturul unui fluture stilizat. Răsfoid cartea am fost surprinsă să citesc nume de femei urmate de o scurtă poveste. Cînd mi-am dat seama de asta am început să-mi caut în disperare numele, l-am găsit şi m-am trezit fix înainte să citesc povestea.

O fi bine, n-o fi… aş da orice să ştiu ce scria…

Ultimul vis cu cărţi pe care mi-l amintesc a fost demult, cînd fiind într-un anticariat răsfoiam o carte cu note muzicale, portative şi îngeri…

Amîndoi bărbaţii există.

Încă vreo cîteva vise ca ăsta şi o să-mi pierd minţile. De tot.

later edit…
ceva super misto

0

Chestii

Oh what a fine day for running to the hills!!!

Mîine dimineaţă am tren la 7:13, mă mai întorc luni din păcate.

Se pare că vacanţa asta n-a fost such a waste of time afterall. Fără prea multe detalii, totul e ok, zilele trecute mă plimbam prin centru şi mă uitam la vartejurile mici de frunze galbene. Apoi mă gîndeam la ceva probleme de lingvistică, mai exact la legatura existentă/ inexistentă dintre semnificat şi semnificant. ( Cred ca lately am prea mult timp liber şi mă simt prea ok, de-aia dau undă verde unor asemenea atrocităţi…)

Totuşi, acest post va suporta în egală măsură trimiteri la un trecut tenebros în care mă pierdusem la un momentdat.

Citeam eu pe un blog cum că superformaţia Gorgoroth şi-a anulat un turneu şi implicit un concert pe la noi. Asta înseamnă că vai!, cineva nu va mai chinui nişte instrumente într-un stil barbar (la propriu, i’m goosed!) şi totdată mai înseamnă ca multe portofele nu vor suferi de anorexie! The best plot for the purest tragedy ever.

Mă inundă valuri de milă doar la gîndu’ că cineva chiar chiar e dispus să platească pentru o asemenea farsă.

Gorgorothzii, nişte vrăjitori… needless to say că nici  în momentele mele de rătăcire maximă nu am putut să înţeleg anumite trupe. Execrabil e un cuvînt prea blînd.

Whateva’, why do I care afterall? (pentru că oricum blogurile sînt colecţii de lucruri înşirate fără niciun scop. Le blog pour le blog!)

Ultima descoperire e Fa rice dry, roll-onu’. Parfum absolut demenţial, îmi place mult mult. Tot la capitolu’ cosmetice o să trîntesc şi L’Oreal Hydrafresh.

Mîine pe tren(uri) mă gîndesc să-mi iau o carte de la Cotidianul, eventual o să povestesc pe-aici cum a fost…

Ah, şi în încheiere, for my panda-friends, muzică nu zgomote!

Like… omfg, I knew DM is sex, but Martin IS HARDCORE!!!!!

Later edit: Pentru că efectiv simt nevoia, o să trîntesc aici şi alte variante ale melodiei ăsteia in faţa căreia cuvintele sînt uber mici şi ruşinoase.

 

Videoclipu’ oficial care începe profetic with a pink flamingo, if you get my point:

 

O înregistrare live la limita decentului cu mister Gahan la mic:

Pure playback (but I still love you!):