0

Vidul

ca un  vid continuu
înghițind
toate amintirile
visele
fricile

chipul tău
în mintea mea

Reclame
0

așteptând

pe dragul sufletului meu l-am căutat
în toți bărbații de pe acest pământ
ochii lui negri i-am căutat în ochii lor
mâinile lui fine
umerii lui din care crește iedera când ne îmbrățișăm
i-am căutat
mirosul lui de grădină îmbelșugată
și părul lui aspru le-am căutat neîncetat
și n-am mai găsit nimic

pe iubitul meu tânăr și-nalt l-am căutat
singurătatea și distanța lui le-am căutat
vocea lui gravă am căutat-o zi de zi
și n-am găsit nimic

pe îngerul meu cu părul negru l-am căutat
prin florile uscate ale dobrogei
prin nisip și prin ape
printre măslini sterpi
printre vulpi și egrete
diminețile și serile prin această margine de lume
și nu l-am găsit

unde este sufletul meu
când se va mai întoarce el la iubita lui
la fetița lui din mijlocul dealurilor
și al apelor
și al mărilor

când vor mai strânge mâinile mele slabe
umerii tari și delicați
mijlocul ferm
al dragului meu
când vor mai mângâia cuvintele astea
pielea fina a dragului meu
ca un vânt dulce
ca un fruct rece
ca o ploaie desăvârșită

când o să mai văd
pe soarele meu
când o să-l mai cuprind de la distanță cu privirea
când o să tac în timp ce sufletul o să se reverse
ca o cascadă peste lume

oaza mea
insula mea
salvarea mea delicată este
dragul sufletului meu
când o să mai ciupesc din umbra și răcorea lui
cu irișii mei palizi

apele se vor opri
și se vor spulbera în miliarde de picuri
plantele vor încremeni
animalele se vor ascunde în tufișuri
păsările vor amuți
pământul se va clătina iar cerul se va rupe
oamenii vor muri unul câte unul
până la mine
când voi revedea din nou pe alesul sufletului meu
timpul se va autoînghiți
spațiul se va curba în forme neinventate
când brațele scumpului meu se vor înfășura în jurul
taliei mele palide
ca un sfârșit necesar

unde este acum
lumina mea
unde este inocența și puterea ei
unde e maturitatea și durerea ei
cum să ajung până la ea
cum s-o mângâi cu trupul meu slab
cum să-i dau totul

în mijlocul dealurilor
în mijlocul pădurilor
pe culmi printre ruinele cetăților
în chipurile tuturor bărbaților l-am căutat
pe soarele meu
și nu l-am găsit

voi rămâne aici
în mijlocul apelor moarte
pe această fâșie de nimic
gândind la domnul meu
la sufletul meu
la dragul meu

așteptând

1

Asta este

asta este

voi ajunge o lighioană nihilistă

mândră de individualismul meu

voi ține discursuri despre cât de rău este

să investești în oameni

mă voi gândi doar la mine

totul pentru mine

mereu doar pentru mine

nu voi împărți nimic cu nimeni

mă voi proteja mă voi conserva

în singurătate

și toată inocența asta

toată fragilitatea asta

toată nevoia mea de oameni

nu vor mai fi decât o amintire

oamenii sunt o dezamăgire oamenii

au acea răutate definitivă

acea damnare iminentă

nimeni nu este stelar nimeni nu este

fără pată

asta este

n-o să mai iubesc nici un om

nu poți iubi o proiecție a unui eșec

nu poți iubi cu imaginea vie

sângerândă

a catastrofei

în fața ochilor

după dezamăgire poate veni numai

o dezamăgire și mai mare

sau nimic

o așteptare

o ieșire aiurea din timp

asta este

așa o să se termine totul

în nimic sau în durere

nimic frumos

nimic bine

nimic adevărat

asta este

0

unde

ce mai rămâne după toate greșelile
după toate rateurile după toate
durerile
ce mai rămâne cu adevărat
după toate tăieturile după toate
rănile
după toate aceste pedepse repetate
ce mai rămâne pur și neîntinat
deasupra acestui nimic

unde să mai caut fericirea unde
să mai ies din această smoală
unde e raiul meu
unde e insula mea
unde e liniștea mea
unde e lumina mea
unde e malul meu la care să mă retrag
unde e pământul meu în mijlocul
apelor moarte

0

Only lovers

Există, în Only lovers left alive, o poezie incredibilă a nimicului. E și răspunsul profanei întrebări Ce se întâmplă în film. Strict nimic.
Imagini frumoase, onirice, cu străzi goale, lungi, luminate difuz, cu hale dezafectate, cu locuințe goale. Un post-apocaliptic emoționant, privit nu prin detașare, de facto, ci printr-un soi de filtru oniric de care mi-a fost dor. Oamenii lipsesc și ei, cu precădere din Detroit, unde străzile sunt mereu pustii, nu și din Tanger, unde mereu e forfotă.
Este și o poezie a timpului, care, iată, curge spre nimic. De-aici dorința personajelor de a identifica și de a data diverse obiecte din diverse epoci. Ca vampiri, vampirismul nu este o boală a corpului (deși există și acestă latură, vag subdezvoltată), ci o boală a timpului.
O plictiseala și un decadentism domină această rasă. Cu un bagaj istoric incredibil, cele două personaje cunosc totul: toată istoria Europei, toate limbile lumii ( a se vedea scena în care Eve citește cu degetul în chineză și arabă). Ei sunt, în cele din urmă, istoria unui Occident în derivă, care de la Est spre Vest e din ce în ce mai vid. Nici măcar nu este o întâmplare faptul că ea trăiește în Orient: Orientul este, (ce ironie!), singurul loc în care încă se trăiește. Dacă în Detroit îți comanzi un glonț de lemn, pentru că totul s-a terminat, în Tanger străzile sunt animate, cluburile sunt pline, barurile nu sunt goale.
Tot în Tanger se iubește. Imaginea de final, un fel de mise en abyme amuzant, este miza, romantică de-a dreptul: printre ruine, când totul își atinge obștescul sfârșit, iubirea rămâne, însă întotdeauna în afara istoriei (de-aici și întrebarea, retorică de altfel, should we turn them?). Iată deci, ce surpriză, cu ce idee minunată ne servește Jarmusch, folosind pretextul vampirismului: pentru ca iubirea să existe și să fie validă, subiecții trebuie să se afle în afara timpului și a istoriei (după cum o demonstrează și numele celor două personaje, Adam și Eve, hehe).
Un film care de altfel merită văzut și poate rememorat din când în când în timp ce medităm profund la condiția noastră de muritori…

0

am văzut totul
am văzut zilele
nopțile cu stele și lună
nopțile negre
întunericul sufocant
am văzut cerul gri de primăvară al bucureștiului
șiraguri infinite de blocuri
alei ude
animale alergând pe sub becuri
am văzut iarba am văzut bucuria am văzut
sfârșitul copilăriei și valurile uriașe de ipocrizie
înghițindu-l
am văzut generația mea
orbecăind spre nimic
am văzut cum dispare blândețea am văzut cum
ne înghite
vidul
ca o gură însângerată de monstru
nu asta ni s-a promis