0

Primăvara

A venit primăvara, sezonul căderilor nervoase şi al isteriilor gălăgioase, al depresiilor suculente în care materia cenuşie va plesni de fertilitate. Vom urla de durere prăbuşindu-ne pe trotuar printre miresmele greţoase de frezii şi zambile. Ne vom şterge lacrimile în autobuz, ruşinaţi, apoi ne vom întoarce privirea către geam şi le vom lăsa să curgă. Vom debita idioţenii, vom aiura în discursul nostru, vom spune totul şi nu ne vom mai controla.

Se vor întâmpla din ce în ce mai multe lucruri. Avalanşele de noutăţi ne vor aspira în ele-însele. Nervii vor tremura, jucăuşi, de plăcere. Vom sări în toate părţile ca o minge de gumă, iar la final vom fi aceiaşi. Ziua se va lungi din ce în ce mai mult, devorându-ne.

Vom continua la nesfârşit, ca nişte superoameni, într-un roi de gâze şi de disperare. Înc-o zi, încă una şi-ncă una…

Reclame
0

Sistemul m-a învins – criză de cititor

Ieri plimbîndu-mă aiurea prin Carrefour abia am reuşit să mă abţin şi să nu-mi cumpăr măcar o carte d-asta à la mode, gen Dan Brown sau Anne Rice sau John Saul sau mai noile prostioare cu vampiri care apar ca ciupercile după ploaie. De fapt simt o nevoie teribilă să mai citesc şi altceva, altceva mai light, să mă simt şi eu om. Am senzaţia că facultatea asta m-a pervertit într-asemenea hal încît nu mai pot citi niciun rînd fără să fac o mie de conexiuni, fără să mă gîndesc la influenţe, fără să contextualizez şi fără să văd o mie de alegorii, metafore, simboluri care parcă mă aşteaptă pe mine să le decriptez. Ce porcărie! Şi toate astea cui folosesc pînă la urmă? Ciudaţilor care fac o pasiune din asta… Şi nici măcar lor, pentru că dacă te detaşezi şi încerci să priveşti de undeva de sus demersul ăsta o să vezi limitele absurdului care de-abia mai fac faţă… Unde naiba e simpa plăcere de a citi o carte (care nu tre’ să fie neapărat Curteanul lui Castiglone sau alte bijuterii care te solicită intelectual pînă la epuizare)?! Unde e satisfacţia aia de final care să te facă să simţi că ai cîştigat ceva după ce ai dat de coperta a patra? Nici nu mai ştiu de cînd n-am mai simţit pe bune toate astea. Mai grav e că mă paşte o criză urîtă gîndindu-mă că niciodată n-o să mă mai pot detaşa de bagajul ăsta de cunoştinţe care mi-au agresat naivitatea mea de cititor pînă cînd au pulverizat-o de tot. Vina mea că am ales să rămîn.
Sistemul m-a învins, în sfîrşit, şi pe mine. Azi mă duc să serbez ultima zi în care mai calc la cursuri ca student. După-aia mă duc în Carrefour să mai dau o şansă cărţuliilor groase care se citesc repede. Adică de fapt să-mi mai dau mie o şansă.

1

SUEDE

un folder special pe desktop pe care să nu-l denumeşti în nici un fel, în care să îngrămădeşti toate pozele artistice ale pantofilor pe care niciodată nu îi vei avea, şi-apoi poate chiar ar veni aiurea pe picioarele astea în definitiv frumoase. oh, suferinţa absenţei cureluşelor de piele maro şi a cataramelor mici şi subţiri mulate pe glezne… toate astea, plus rochiile frumoase care niciodată nu îţi vor umple şifonierul, rochiile alea înflorate din mătase care ar face din tine un personaj rupt dintr-o reclamă de primăvară, o fată delicată în culori pastelate pe o alee plină de flori.

toate erau atît de aproape dar dintr-o dată te vezi singură în bucatărie încercînd să scrii pe o foaie motivele pentru care ai ajuns aici, şi mintea îţi aleargă aiurea, de la posibilele rateuri la toate melodiile suede care nu sînt nimic altceva decît nişte exponate dintr-un muzeu frumos, un muzeu în care păstrezi cu drag mărturiile unei alte ere la fel de ciudate, o eră în care crizele erau scurte, răsetele gălăgioase, viitorul incert, tinereţea proaspătă şi tu, tu erai zîna tuturor fără să-ţi dai seama.

Later edit pentru că nu mă simt în stare să scriu un post întreg pe tema asta, deşi ar trebui: fraţilor, ăştia acum fix o săptămînă erau pe scenă. MY GOTH!!!!!!!!!!

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!

(ţipăt de fericire pe care am ales să-l redau în spaţiul virtual dat fiind faptul că e 11 jumate noaptea)
What does it take to turn me oooooooon:

0

etc

stau si ma gindesc ca toate (dar absolut toate) se intimpla in modul cit mai rational cu putinta. nu exista inexplicabil sau gratuitate.
ce-am mai facut lately (dupa cum ziceam, stiu ca lucrurile intime sint cele mai interesante), nu pot sa dorm, visez mult (vise maraton pe 1000 de planuri, cu 1000 de personaje in care alerg, urlu, pling, rid, sint intr-o continua si absolut obositoare agitatie). am crize usoare de plins pe motive nefondate.
aproape zilnic.
oh, happy spring days…

0

„pop-culture”

ce ma enerveaza asta cu „pop-culture”.
pop-culture = chestii pop-ulare consumate cu multa placere de pop-or.
fie ca e freud, kfc, blecher (man, este incredibil cit de „pop-culture” e mai nou max blecher. cred ca intr-o zin cineva ar trebui sa faca o analiza a mutatiilor „pop-culturiï” si sa-mi explice ce cataclisme s-au peterecut in creierii maselor, astfel incit l-au transformat pe blecher intr-un icon), south park, friends, diablo, esarfe colorate si orice vreti voi, e „pop-culture”.
„pop-culture” e peste tot.
„pop-culture” rulz the world si nicio revolutie nu o sa zdruncine vreodata regimu’ asta.
de la restaurantu’ ala teribil dintre unirii si universitate, „sheriff’s” cred, cu un cowboy de doua ori cit mine spinzurat desupra, pina la baruletzul din constanta care se cheama „doors” si deasupra caruia vegheaza ceea ce pare a fi un cap stilizat al lui jim morrison.
the end, ca am obosit sa scriu despre „pop-culture”, fiecare fraza e un efort supraomenesc.
mi se pare ca pur si simplu sint sufocata de cultura asta impestritzata care ma invadeaza.
urasc referentii culturali. sint atit de seci si mereu ma gindesc la ei ca la un castron mic de portzelan plin cu coji de seminte.

0

eu

iac-asa, simplu si delicat…
in ultima vreme ma bantuie urmatoarele „imagini” ale mele…
eu, pe un fond uber gliterat cu mult sclipici de toate culorile. predominant totusi argintiu. apoi o avalansha de acadele d-alea clasice in forma de melc, pe betze lungi, de toate culorile. predominant tousi roz. si bomboane de toate felurile ambalate cu o grija ingrijoratoare. (ce-mi place asta, „grija ingrijoratoare”). haine cu multe paiete. (atentie, nu kitschoase. nu nu nu !!!). pantofi cu funde si cu toc inalt, argintii.
bucle si fatza de portzelan.
eu pe un fond in aer liber, countryside. un munte nu foarte inalt, jos pashune si o turma de vreo 5-6 oi incredibil de curate si de pufoase. un riu limpede si floricele peste tot. o casa mica de lemn la marginea riului (genul ala de casa pe care o desenezi in primele clase, bidimensionala, cu un acoperish in forma de triunghi si cu doua ferestre in forma de patratzele). o rochie simpla si cam atit.
eu pe un fond intunecat intr-o padure toamna, seara, luna, langa o casa veche cu o arhitectura ciudata (yes, it’s all about architecture), intr-o rochie neagra. in cautare de fantome, vampiri sau orice altceva interesant.
eu pe scena la un concert uber obscur, imbracata intr-o camasha alba vintage cu volane verticale, pantaloni de piele si botine cu toc cintind innuendo. (ah da, si avand „infatzisarea” mea de acum. mai ales parul care starneste invidia tuturor)
eu in bucurestiul de astazi, intr-o camera la mansarda, cu mobilier saracacios si cu o masina de scris veche incercand sa scot din mine un inegalabil roman care m-ar putea scoate din mizerie si ar putea bucura in acelasi timp miliarde de oameni. yeah… this suits me so!
eu facand o lista de decizii GRESITE care imi apartin (including facultatea). apoi un abonament la un curs de finlandeza si implicit plecarea in finlanda. printre fiorduri, racoare si oameni reci care n-au nicio treaba cu balcanismul imbecil sau cu popoarele latine atat de saracacioase pe anumite planuri cu care simt ca pe zi ce trece nuuuuu maaaaa maaaaaiiii indentific.
iac-asa, simplu si delicat…
p.s. nu prea mai visez in ultima vreme. poate pentru ca nu prea mai dorm si am parte de reverii ca astea de mai sus.

2

nu am inspiratie si prin urmare nu stiu ce titlu sa dau postului astuia.

Nu nu.I’m not dead yet.

Ce fac, nici eu nu stiu.

 Vine primavara si parca simt cum plesneste carnea si cum plesnesc venele si cum plesneste tot ce e verde si rosu si proaspat.Am sentimentul ca sint inconjurata de cruditati. Incepand cu salate si ridichi si terminand cu chestii mai grave. Ceva ce scartaie intre dinti si scoate sunetul ala crud crud crud.Fresh. Cool. Caldura. Florile. Zilele.

Ah, the golden spring ages (Prietenii stiu de ce. Sau daca nu stiu de ce, pot macar sa ghiceasca. Sau pot sa-si bata capul si sa nu se prinda. Prin urmare pot sa se oftice. Si sa ma intrebe. Uite, tu care citesti acum asta, nu-i asa ca te-ar interesa sa stii ce-i cu the golden spring ages? Nu-i asa ca esti un pic curios. Uite-te la tine. Si gandeste-te la mine. Si la motivele pentru care continui sa citesti ce-am scris aici…).

In afara de asta… am citit niste Bukowski. Si niste Murakami. Si acum servesc niste Eco.Si m-am uitat la desene animate.

La naiba cu Eliot care zice ca april is the cruellest month.