0

unde nu fugim de-acasă

Dragă Belle-Étoile,

 

Sînt tristă, ca o răţuşcă uitată pe-afară cînd plouă cu piatră. Ce comparaţie stupidă, mi-o asum.

Nu ştiu ce să mă mai fac cu mine. Mă simt în plus, am ceva în plus de care trebuie să scap. Sînt aşa, un fel de anexă, un fel de codiţă, un fel de cîrpiţă roşie legată de o ţeavă.

Sînt şi într-un exces de diminutive, pritre altele.

Mi-am petrecut seara uitîndu-mă pe poze. Am găsit poze de cînd eram mică, cu Oana, în faţa blocului. Am găsit şi poze cu mama, şi poze cu tata de cînd erau de vîrsta mea. Erau aşa de frumoşi amîndoi.

Nu vreau mîine să mă întorc în oraşul ăla infect, printre străini, în căminul ăla jegos, în viaţa aia dezordonată în care mereu cineva mă priveşte. Orice aş face, trebuie să fie bun făcut în prezenţa cuiva. Nu vreau facultate, nu mai vreau să învăţ, nu vreau să muncesc ca să adun bani ca un hîrciog. Nu mă interesează astea.

Azi mi-am petrecut toată ziua gîndindu-mă la cum într-o zi o să plec in Finlanda.

Nu mai vreau să plec în Finlanda. Nu vreau nimic, vreau să mă inchid în casa în care stau de cînd eram mică. Cel puţin un an de zile.

Vreau şi eu ceva cu disperare.

Vreau un frate, să pot să-l sun acum şi să-i spun lui toate prostiile astea.

 

 

 

 

                                                                                                Cu drag,

                                                                                             Prinţesa Beau-de-Laire