0

Ian Curtis meets Rozz Williams meets The Cure who meet The Cult who meet David Bowie who meets Pink Floyd and join together to meet The Beatles

Mă gîndeam să scriu ceva coerent despre trupa asta, numai că nu prea cred că am şanse.
Pentru că nu ştiu ce aş putea să scriu despre Suede. Sînt atît de lipită de starea asta şi atît de fericită, ca şi cînd mi-aş fi redescoperit o bucăţică din mine care a rămas neatinsă şi nealterată de autodistrugerea la care m-am înrolat lately.
Şi chestia cea mai mişto e că toate astea îmi aduc aminte de stările alea de bine, frumoase şi efemere pe care le pierdusem cu totul printre munţi de hîrtii, cursuri, incertitudini, haos şi aşa mai departe.
Da, asta e cel mai mişto, cînd o iei razna să vină de undeva o mînă caldă şi să te apuce de ceafă, ca pe un pui de căţel.

Reclame
0

„pop-culture”

ce ma enerveaza asta cu „pop-culture”.
pop-culture = chestii pop-ulare consumate cu multa placere de pop-or.
fie ca e freud, kfc, blecher (man, este incredibil cit de „pop-culture” e mai nou max blecher. cred ca intr-o zin cineva ar trebui sa faca o analiza a mutatiilor „pop-culturiï” si sa-mi explice ce cataclisme s-au peterecut in creierii maselor, astfel incit l-au transformat pe blecher intr-un icon), south park, friends, diablo, esarfe colorate si orice vreti voi, e „pop-culture”.
„pop-culture” e peste tot.
„pop-culture” rulz the world si nicio revolutie nu o sa zdruncine vreodata regimu’ asta.
de la restaurantu’ ala teribil dintre unirii si universitate, „sheriff’s” cred, cu un cowboy de doua ori cit mine spinzurat desupra, pina la baruletzul din constanta care se cheama „doors” si deasupra caruia vegheaza ceea ce pare a fi un cap stilizat al lui jim morrison.
the end, ca am obosit sa scriu despre „pop-culture”, fiecare fraza e un efort supraomenesc.
mi se pare ca pur si simplu sint sufocata de cultura asta impestritzata care ma invadeaza.
urasc referentii culturali. sint atit de seci si mereu ma gindesc la ei ca la un castron mic de portzelan plin cu coji de seminte.