3

Paralelele

Cu ochii cît cepele, după vreo 6 ore de citit la minunata Creangă de aur îmi vine să îmi scot creierul şi să dau cu el de podea. Îmi amintesc de un personaj din A nightmare before Christmas… doctorul ăla ciudăţet care apăsa pe un buton şi calota I se deschidea, lăsînd creierul să-şi primească porţia de scărpinat…

Nu-ncape vorba, nu sînt în stare să produc ceva coerent, aş putea să mai scriu chestii care îmi trec prin cap aşa, ca nişte fluturi care traversează vara drumurile judeţene şi care ajung în radiatorul maşinilor…
Am avut un examen la care m-am bucurat într-un stil tîmpiţel… Analizînd primele pagini din Rem-ul lui Cărtărescu eram atît de entuziasmată de descoperirile mele şi de paralelele vieţii (literare evident) : “O uau, aici seamănă atît de bine cu scriitorul X, da şi aş putea să zic că aduce a Y în punctul ăsta si vai, ia te uită avem un păianjen drept narator, la ălălalt era un gîndac”. În realitate prostioarele astea ale mele sînt înfiorătoare. Mi-e şi frică să pun întrebarea ce este Mircea Cărtărescu din opera lui Mircea Cărtărescu. Asta-mi aminteşte de o anectodă sau o bîrfă sau mă rog ceva cu care am rămas din facultate, nu mai ştiu în ce context am înghiţit-o, conform căreia mister Cărtărescu şi-ar scrie proza înconjurat de o mie de atlase botanice, cărţi de analiză matematică, şi dicţionare de tot felul. Mda, no wonder…

Şi acum este momentul să închiei textul ăsta lipsit de logică pentru că mă aşteaptă o noapte urîtă după o zi la fel de urîtă şi lipsită de sens. În plus, vremea în care Arca lui Noe se va scufunda sub greutatea mea, după ce voi adormi probabil peste ea se apropie…

p. s. paralelele, ce cuvînt amuzant, cred că l-ar rosti la fel de bine un bufon îmbrăcat foarte colorat, ţopăind bezmetic prin salon vreunui rege…