0

„pop-culture”

ce ma enerveaza asta cu „pop-culture”.
pop-culture = chestii pop-ulare consumate cu multa placere de pop-or.
fie ca e freud, kfc, blecher (man, este incredibil cit de „pop-culture” e mai nou max blecher. cred ca intr-o zin cineva ar trebui sa faca o analiza a mutatiilor „pop-culturiï” si sa-mi explice ce cataclisme s-au peterecut in creierii maselor, astfel incit l-au transformat pe blecher intr-un icon), south park, friends, diablo, esarfe colorate si orice vreti voi, e „pop-culture”.
„pop-culture” e peste tot.
„pop-culture” rulz the world si nicio revolutie nu o sa zdruncine vreodata regimu’ asta.
de la restaurantu’ ala teribil dintre unirii si universitate, „sheriff’s” cred, cu un cowboy de doua ori cit mine spinzurat desupra, pina la baruletzul din constanta care se cheama „doors” si deasupra caruia vegheaza ceea ce pare a fi un cap stilizat al lui jim morrison.
the end, ca am obosit sa scriu despre „pop-culture”, fiecare fraza e un efort supraomenesc.
mi se pare ca pur si simplu sint sufocata de cultura asta impestritzata care ma invadeaza.
urasc referentii culturali. sint atit de seci si mereu ma gindesc la ei ca la un castron mic de portzelan plin cu coji de seminte.

Reclame
0

Argento

Azi am reuşit să sparg din nou gheaţa şi să mă uit la două filme.

First of all, My blueberry nights. Superfrecţie la picior de lemn, m-a făcut să-mi amintesc de ce nu mi-a plăcut In the mood for love şi să mă gandesc cu tristeţe la Wong Kar care nu se lipeşte de mine sub nicio formă.

Filmul e dezlînat, prea filosofico-pretenţios pentru ceea ce este în realitate.

Norah Jones actriţă? No way. Proastă alegere. Pînă şi sărutul de sfîrşit de film e ratat.

Poveşti prea diluate, personaje prea slab dezvoltate.

Hm, hai să recunosc totuşi că atmosfera sepia e draguţă şi ca imaginea de început cu plăcinta aia minunată inundată de îngheţată m-a păcălit şi m-a umplut de great expectations.

Dar nu. Pointless un astfel de film. Pierdere de timp garantată.

 

Second, I present to you mister Dario Argento.

 

I am so very ashamed că de-abia acum mi-a picat fisa şi am reuşit să văd Suspiria, film care pînă la urmă mi-a plăcut mult. Trebuie neapărat să mă apuc de horror-uri calumea, şi trebuie neapărat ca interesul pentru asta să nu se ducă dracului.

Foarte frumos, cred că ăsta e cuvîntul. Nimic din ceea ce we now call horror. (Da’ chiar, what do we now call horror? Că nu e punctul meu forte…).

Uber artistic, colorat şi cu o coloană sonoră de-men-ţi-a-lă.

Ce-i drept e drept, plotul e slab şi prestaţia actriţei la fel, dar nu asta contează. E ceva beyond words la acest film, pînă şi picăturile de singe sunt o mostră de artă.

Filmul este despre o şcoală de dans condusă de o generaţie întreagă de vrăjitoare care au grijă să lichideze progresiv studenţi. Toate morţile au ceva de bijoux în ele, sînt artificiale dar nu într-un mod kitschos. Tensiunea e frumos păstrată. De fapt tocmai asta nu am mai văzut de mult la un horror nowadays, răbdarea aia care amplifică misterul. Hint speculat din plin aici. Luminile sînt de mare fineţe, ca tot decorul de altfel. Cadrele sînt de vis, e de ajuns să amintesc o scenă din sala de balet filmată panoramic, cu tot cu oglinzi si reflecţii si scena mea preferată, cand cele două tipe înoata în piscină. Sfîrşitul e un pic din pom, nu catastrofal însă.

Pe scurt, o plăcere vizuală. Blueberry pie for the eye. Clar o să mă uit şi la altele de Argento, mai ales că mi se pare că vorbim de filme cu mult bun gust.

Pînă îmi mai pun ceva bun la download, ca o mică trişoare ce sînt, o să atac maine Izo, un film care arată bine la o trecere aşa fugară prin el (e prea tîrziu ca să mai rezist ).

Oh, life’s so peachy, iar mă văd cu zilele stînd în faţa micului ecran.

 

To be continued…

 

0

elephant

M-am hotarat sa-l vad dupa ce am rasfoit o revista a liceului de acum cativa ani (nota: e vorba de CNMB) si dupa prima jumatate deja ma pregateam sa-l opresc. Biensur, cred ca e reactia standard la filmul asta. Interesant ca Elephant e inca un film care m-a pacalit, dupa Pan’s Labyrinth (Pana in ultimul moment am crezut ca faunul e the mastermind si implicit the bad guy si ca de fapt toate probele fac parte din strategia lui de pacaleala… ce e si mai trist e ca sint 100% convinsa ca fix asta a vrut si regizorul. Ce sa zic, i-a iesit…).

 Ce m-a enervat cel mai rau la filmul asta? Ca nu am stiut cum sa-l abordez si ca m-am asteptat clar la altceva. Cred ca de-acum incolo o sa citesc cate o recenzie serioasa inainte de fiecare film pe care vreau sa-l vad.

Revenind la Elephant, filmul e sec rau de tot dar foarte bine gandit.

Mi-a placut la nebunie schimbarea de perspectiva, secventa aia cand se intersecteaza 3 dintre personaje (e vorba de fotograf, blond si tipa cu ochelari) pe holul liceului reluata de 3 ori din unghiuri diferite (faza e cu foarte mult schepsis) si mai ales secventa in care e filmat jocul unuia din copiii-criminali care in opinia multora face ca tot filmul sa fie previzibil. Secventa aia e nodul de legatura cel mai important, fara ea filmul ar fi complet ratat, pentru ca incarcatura de la sfarsit nu ar fi sustinuta de nimic si ar face (abia in cazul asta, in rest nu poate fi vorba de asa ceva) nota discordanta.

Personajele nu sint stereotipuri dar nici nu sint dezvoltate, si e si normal devreme ce un film ca asta e cam tricky. In sensul ca nu stiu cat de mult conteaza filmul in sine ca exercitiu cinematografic cat conteaza impactul moral pe care vrea sa-l genereze.

E absolut verosimil faptul ca doi pusti nebuni pot sa lichideze un liceu intreg, pentru ca moartea poate sa vina oricand, de oriunde.

De fapt, mie mi-a adus aminte de o problema care ma chinuie de ceva vreme, si anume daca intr-o societate in care pedeapsa capitala nu exista merita sa-ti petreci resul vietii in inchisoare dupa ce omori, sa spunem, o mana de oameni foarte importanti (eventual cu varianta “Merita sa-ti petreci restul vietii in inchisoare stiind ca ai scapat posteritatea de niste imbecili?”).

Una peste alta, eu nu ma grabesc sa fac asta, multumesc filmului pentru ca mi-a reactualizat dilema asta atat de filosofica si ma pun la un nou film.

Data viitoare o sa fie Suspiria, pentru ca de mult ma tot tin sa vad un horror chipurile bun. In realitate, secretul meu e ca mereu imi iau teapa cu filme de genu’ asta. Ori sint efectiv foarte proaste, ori pur si simplu nu rezist la ele…