0

Trash Humpers şi Promises Written in Water

Trash Humpers e ultimul lung metraj al lui Harmony Korine, regizor cunoscut pentru Gummo (la care n-am putut să mă uit din cauza fazei cu pisicile moarte).

Fără scenariu, cu un efect voit de casetă filmată în stil amatoricesc, cu trei personaje purtând măşti de bătrâni şi făcând tot felul de idioţenii, Trash Humpers sigur nu revoluţionează genul filmului experimental. În schimb, ideea din spatele filmului este excelentă. O super mostră de cum se pot exprima actele gratuite. După mine filmul ăsta nici n-ar trebui privit ca un film. Este un (alt) demers artistic care pune sub semnul întrebării conceptul de libertate. Desigur, şi eu m-am gândit de o mie de ori la faptul că teoretic nimic nu îţi este interzis şi la faptul că nici măcar nu ştim cu exactitate de ce am ales să fim pudici în faţa unui corp nud şi n-am ales inversul (asta dacă cumva am ales), dar e întotdeauna plăcut să vezi diferite variante de exprimare ale acestei angoase. Cum spuneam, demersul artistic al lui Korine te face să rememorezi absurdul normelor sociale şi morale la care cu toţii ne-am gândit la un moment dat. Bravos, să vedem şi cum o să fie Lotus Community Center…

Mare paranteză. În timp ce mă uitam la film, mi-a venit în minte instantaneu un episod de pe vremea liceului, foarte nebulos, la care de altfel nici nu am participat. Cred că e vorba de nişte poze sau un filmuleţ cu băieţii, care aflându-se într-o tabără (în care n-am fost, deci nu pot furniza detalii) de iarnă au explodat o petardă într-un veceu plin cu şi anume câcat. « Epic », vorba ‘ceea.

Şi un ANUNŢ URGENT PENTRU TOŢI CITITORII !
CAUT FILMUL ĂSTA ! Aparent el a fost retras de peste tot din cauza apucăturilor regizorului. Deci m-ar interesa să ştiu dacă e o cauză pierdută pentru moment sau nu…

Reclame
2

Prince Vince

...
Am văzut Buffalo ’66 în sfîrşit… Recunosc că am mai avut o tentativă să-mi fac rost de film, după-aia pur şi simplu am uitat de el pînă acum cîteva zile cînd am dat de cd-ul cu Brown Bunny şi mi-am zis că probabil mai am ceva bun de văzut de la Gallo.
E sub Brown Bunny, culmea, pentru că ratingu’ e taman pe dos. Whateva’, ratingu’ e o chestie imbecilă sau gusturile mele sînt şuie…
Faza cea mai mişto în filmele lui Gallo este expresia unităţii de timp. Chiar stăteam şi mă gîndeam că şi în cimatografie e aproximativ ca în literatură, doar că e mai intrigant. Pentru mine cel puţin, să comprimi o porţiune de timp mult mai mare în aproximativ 2 ore de imagini care se succed e aproape mind-blowing. De-aia evit să meditez asupra problemei ăsteia.
So… Avem filme în care se comprimă viaţa unui personaj de la naştere pînă la moarte, filme în care se comprimă doar o parte din viaţa unui personaj, filme în care se comprima doar o zi şi avem şi filmele lui Gallo în care senzaţia e că nu se comprimă mai nimic.
Din Buffalo ’66 se ajunge cam greu la efectul ăsta. De asta mi se pare mai slab, e primul lui film, se vede că asta a vrut, nu i-a ieşit pentru că a vrut şi personaje, şi dialog şi fir narativ palpabil. De-asta zic că nu înţeleg de ce e mai bine cotat (ba înţeleg dar nu vreau să cred), ba chiar un pic prea bine cotat…
Brown Bunny, indubitabil şi indiscutabil underrated (chestie care chiar mă oftică, pentru că nu i se dă cezarului ce-i al lui ) -unul dintre cele mai proaste filme ever (cică) care a intrat în competiţie la Cannes- e de mare clasă tocmai prin ce-am zis mai sus… şi anume sentimentul că nu te uiţi la o bucată de timp comprimată în imagini succesive. De-aia pare în slow motion, de aia pare plictisitor, de aia de aia de aia… Numiţi-l timp subiectiv, numiţi-l cum vreţi, eu n-am chef să-i dau nicio denumire pentru că oricum aş vorbi de o unitate virtuală- timpul- aplicată pe altă chestie virtuală- cinematografia-.
Cît despre activitatea lui Gallo ca regizor, sînt supercurioasă dacă o să mai scoată vreodată ceva. Dacă da, atunci sper să fie cît mai tîrziu cu putinţă. Dacă nu, atunci he’s very very very smart.